Croissantul este unul dintre cele mai apreciate produse de patiserie. Istoria acestuia este lungă şi are legătură cu un război care a avut loc în urmă cu aproape 350 de ani.

Originea faimosului croissant va rămâne şi astăzi cel mai mare mister culinar din toate timpurile. În Larousse Gastronomique din 1938, scrie că savurosul croissant s-ar fi copt iniţial în brutăriile din Budapesta, prin 1686, când otomanii asediau oraşul de pe malul Dunării. Alţi istorici notează însă că ar fi vorba despre anul 1683, iar oraşul cu pricina ar fi Viena.

Oricum, legenda ar spune cam aşa: turcii au ajuns în inima oraşului săpând tuneluri, şi astfel au fost auziţi de brutarii care lucrau în schimbul de noapte. Aceştia au dat alarma şi au salvat oraşul. Pentru a sărbători victoria, au pregătit un foietaj în formă de semilună, emblema drapelului otoman. La puţină vreme, faimosul desert a migrat către Franţa. De fapt, multă lume are impresia că acest corn delicios are origini franţuzeşti. Patiseria vieneză a ajuns în capitala Franţei prin intermediul austriacului August Zang, care a deschis la Paris  o Boulangerie Viennoise pe Rue de Richelieu, între anii 1837 şi 1839.

Totuşi, prima referinţa în scris la acest termen îi aparţine scriitorului francez Alphonse Daudet. Termenul de croissant a fost folosit în opera „Nababul”. Mai există o variantă, potrivit căreia croissantul ar fi apărut în Franţa odată cu regina Marie Antoinette, care a descris patiserilor regali unul dintre deserturile sale preferate, gustat în Austria. Noua reţetă a prins de minune în Hexagon şi francezii au transformat cornul într-unul dintre alimentele lor de bază.

 Unii istorici consideră că strămoşul croissantului este Kipferl, documentat pentru prima oară în Austria, undeva prin secolul 13. Data naşterii croissant-ului în sine, adică transformarea sa după Kipferl, înainte de inventarea “viennoiseries”, ar putea fi datată în jur de 1839, când un ofiţer austriac, August Zang, a înfiinţat o brutărie vieneză (“Boulangerie Viennoise”) pe strada Richelieu 92, în Paris. Aici se serveau specialităţi vieneze, inclusiv Kipferl şi pâinea vieneză, devenind foarte populare şi sursă de inspiraţie pentru Paris. Versiunea francezilor pentru Kipferl a primit numele croissant, de la forma de semilună şi a devenit rapid o marcă la nivel mondial. La finalul anilor 70, pregătirea aluatului în laboratoare, pentru a-l cumpăra gata congelat, fiind necesar doar să-l coci în cuptor, au transformat croissant-ul într-o vedetă în bucătăria tuturor. “Croissanterie” a fost replica francezilor la fast food-ul americanilor, iar astăzi, 30–40% din ceea ce înseamnă croissant vândut în patiseriile şi brutările franţuzeşti sunt coapte din aluat congelat.