Mulți nostalgici ai comunismului spun că Ceaușescu sau comunismul le-au dat case – apartamente în care să locuiască, să facă copii și să ducă mai departe pe culmi nebănuite de progres socialismul Epocii de Aur. Plimbându-te prin București remarci adesea culoarea gri a construcțiilor comuniste, dar rupturile dintre zonele de case, construite cu mult suflet și cele făcute la normă, aglomerate și total impersonale.

Povestea această poartă numele de sistematizare și era proiectul ambiţios, menit să transforme radical Bucureştiul, să-l modernizeze, cum declara atunci Ceauşescu, la început la sfârşitul anilor 70. Ruinele lăsate în urmă de cutremurul din 1977 au fost un bun pretext pentru demolarea multor clădiri vechi, declarate nesigure.

Pe lângă mahalale, au fost demolate cartiere pitoreşti şi case care puteau fi considerate monumente istorice, dar şi biserici, cum este Biserica Enei sau Mănăstirile Văcăreşti, Mihai Vodă şi Pantelimon.

1-Arionoaiei-1980-21

În locul caselor vechi şi al străzilor înguste, pavate cu piatră cubică, au apărut cartiere de blocuri înalte, înghesuite, construcţii tip, concepute la comandă, pentru eficienţă, fără prea mare interes pentru aspectul estetic.

Ario12

Totuși ne-ar fi greu să vorbim de toate modificările din oraș și din acest motiv ne vom opri asupra celui mai ambiţios proiect care a demolat una dintre cele mai frumoase zone ale orașului pentru a face loc Casei Poporului şi Bulevardul Victoria Socialismului (numit acum Bulevardul Libertăţii). Vom încerca să argumentăm povestea noastră cu imagini, care surprind ultimele zile ale caselor cu suflet înaintea „bombei de la Hiroshima”, pe stil românesc.

Bucurestiul a fost survolat, de citeva zile, in premiera de un Zeppelin, care a zburat pe deasupra mai multor capitale est-europene. In imagine, Palatul Parlamentului
Până în primăvara anului 1984, în zona unde se află acum Parcul Izvor, Casa Poporului, Casa Academiei, Piaţa Constituţiei şi o parte din cartierul 13 septembrie s-a aflat cartierul Uranus, pitoresc situat în vârful Dealului Spirii, lângă vechiul Arsenal.
Arionoaiei-1980-2

Tot aici mai exista un deal, colina Mihai Vodă, care a fost pur şi simplu pusă la pământ, pentru a se face loc unui uriaş lac artificial care ar fi trebuit construit aici din ordinul lui Ceauşescu. Proiectul a fost ulterior abandonat, fiind prea dificil de realizat.

IntrareaLibertatii-02

Casele vechi, construite în pantă, cu câinii lor maidanezi, vă sunt probabil cunoscute din scrierile clasicilor, în special din piesa lui Caragiale, care relata cu atâta umor cum „junele” Rică Venturiano, „studinte în drept şi publicist”, a fost atacat într-o noapte de o haită de maidanezi, în zona Arsenalului.

IonTaranu-01

Pe lângă vile boiereşti şi case vechi, modeste, au fost demolate în cartierul Uranus trei biserici: Alba-Postăvari, Spirea Veche şi Izvorul Tămăduirii, iar alte două au fost mutate în altă parte – biserica Schitul Maicilor şi Mihai Vodă. Aceste lăcaşe de cult au fost ascunse, alături de altele care au avut aceeaşi soartă, printre blocuri înghesuite, ca să fie cât mai puţin vizibile.

IonTaranu-1980-3
Arionoaiei-1980-9

Tot atunci au fost puse la pământ şi alte monumente istorice de mare valoare din cartierul Uranus: Muzeul Militar, vechiul Arsenal, Spitalul Brâncovenesc, clădirea Operetei, stadionul Republicii (construit în stil art deco), Casa Demetriade, Fântâna Lahovary, ansamblul de chilii din jurul Bisericii Schitul Maicilor, ansamblul Mânăstirii Mihai Vodă (unde se aflau Arhivele Naţionale) – fiind mutate doar biserica şi clopotniţa. Toate documentele din Arhivele Naţionale au fost mutate de soldaţi într-o singură noapte, printr-un ordin emis urgent, astfel încât demolarea clădirii să aibă loc cât mai repede posibil.

Ecoului-1983-DanDinescu-1

Ce a rămas în urmă sunt doar amintiri și povești despre un București altfel. Privești imagini de pe străzi precum Cazărmii, Brutus,  Bateriilor, Vităneşti, Puţul cu Apă Rece, Vânători, Sapienţei, Apolodor, Meteorilor, Antim, Puişor, Crăiţelor, Aleea Trandafirilor, Militari, Schitul Maicilor, Banul Mihalcea, Meteorilor, Minotaurului și îți dai seama că îți este greu să le vezi azi, dacă nu ar fi fost demolate, și să îți dorești să te muți acolo. Mai sunt câteva bucăți dispersate prin tot orașul cu zone de case la care nu a ajuns Ceaușescu, iar sentimentul pe care îl încerci este complet diferit de tumultul cartierelor mari precum Pantelimon, Militari, Drumul Taberei sau altele.

Lazureanu_spre_uranus

Din zona Uranus au mai rămas câteva locuri neatinse de boala lui Ceaușescu, spre Piaţa Coşbuc, pe străzile Sabinelor, Sirenelor şi Săpunari, care au scăpat ca prin minune sistematizării.

RahovaSabinelor
94StrGheorghePanuVileramasespreincintaSchitului

Foto: Dan Perry