Basmul cu Albă ca Zăpada și cei șapte pitici a văzut lumina tiparului în anii 1800. În ceea ce privește această poveste, frații Grimm s-au inspirat, însă, dintr-o istorie reală petrecută pe la jumătatea secolului al XVI-lea.
Contesa Margaretha von Waldeck era o adevărată Albă ca Zăpada
Basmul „Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici‟ a fost publicat în anul 1812. O sută de ani mai târziu, povestea a fost adaptată într-o piesă de teatru de pe Broadway, apoi într-un film produs de Walt Disney, în anii `30, care a ajuns unul dintre cele mai iubite filme animate din toate timpurile. Există păreri potrivit cărora basmul ar fi fost inspirat de povestea de viaţă a unei tinere născută în anul 1533, Margaretha von Waldeck, fiica unui aristocrat german pe nume Filip al IV-lea, conte de Waldeck.
La fel ca Albă ca Zăpada din poveste, era o frumusețe fascinantă. De mică, pielea ei albă, părul negru și comportamentul inocent au fermecat pe toată lumea.
Din păcate, Margaretha și-a pierdut mama la o vârstă foarte fragedă. Filip al IV-lea de Waldeck-Wildungen s-a recăsătorit, iar fetița s-a ales cu o mamă vitregă pe cât de frumoasă, pe atât de rea, Katharina von Herzfeld. Maștera era era atât de obsedată de frumusețea ei, încât Philip i-a oferit o oglindă mare drept cadou de nuntă. Îi plăcea să petreacă ore lungi privindu-se în oglindă.
Când copiii din prima căsătorie a soțului său au crescut, Katharina a început să-i urască pentru că toți cei din jur le admirau frumusețea. Ca să nu mai fie nevoită să audă toate laudele pe care le primea Margaretha, mama vitregă a trimis-o pe fata de acasă.
Cavalerul fără teamă și prihană nu a putut să o salveze
De aici povestea începe să se schimbe în funcție de surse. Unele spun că ăjunsă la vârsta de 12 ani, Margaretha era o copilă foarte frumoasă, cu părul blond şi ochii albaştri. Tatăl ei a trimis-o într-o călătorie într-o zonă numită „Cele Şapte Dealuri”, din Olanda ,pentru a locui la Castelul Valkenburg. Unchiul ei din partea mamei sale, Johann Cirksena, locuia acolo şi avea zeci de curteni. Potrivit povestirii, tatăl ei, contele Waldeck, căzuse din graţiile lui Johann Cirksena după moartea primei soţii şi apăruse o tensiune politică între ducatul pe care îl conducea şi regatul olandez. A crezut că fiica lui va repara relaţia politică dintre cele două ţări, printr-o căsătorie cu unul dintre aristocraţii olandezi.
Datorită frumuseţii Margarethei, mulţi bărbaţi s-au luptat pentru mâna ei. Lamoral, conte de Egmont, din Spania, a insistat cel mai mult s-o curteze şi să se căsătorească cu ea, dar mama vitregă s-a opus. Părinţii au susţinut că ea a fost botezată luterană, iar Lamoral era catolic. De fapt, tatăl îi căuta un soţ care avea legături politice în Olandei. Dacă fiica lui s-ar fi mutat în Spania, nu i-ar mai fi fost de folos.
După 9 ani petrecuţi în Olanda ca trofeu în mijlocul unei dezbateri politice, Margaretha nu s-a căsătorit. Obiectivele tatălui ei nu se îndepliniseră, când sănătatea ei a început să se şubrezească. Când a murit, medicii au crezut că a fost otrăvită. Nu există dovezi care să sugereze că mama ei vitregă a fost vreodată implicată în otrăvire. Cu toate acestea, s-ar putea spune că părinţii au fost parţial responsabili de moartea ei, pentru că şi-au folosit fiica ca piesă de şah într-un joc politic şi au respins un potenţial pretendent, gata s-o protejeze.
Alte surse spun că Katharina a insistat să o trimită la Bruxelles, unde Margaretha avea să devină la fel de celebră. De ea s-a îndrăgostit prințul moștenitor al Spaniei, cel care avea să devină faimos sub numele de Filip al II-lea. Nici mama vitregă a tinerei, nici spaniolii nu erau mulțumiți de această relație, așa că i-au pus capăt.
La douăzeci și unu de ani, contesa s-a îmbolnăvit și nu și-a revenit niciodată. S-a stins în 1554, și mulți au bănuit că ar fi fost otrăvită de spanioli sau chiar de Katharina. O probă care pare să demonstreze că fata ar fi fost otrăvită este faptul că scrisul de pe testamentului fetei (redactat cu puțin timp înainte de moarte), arată că Margaretha avea un tremor al mâinii care poate fi un simptom al otrăvirii.
Nici mărul otrăvit și nici piticii nu sunt o invenție
Deși frumoasa contesă nu a primit niciun măr otrăvit, în regiunea ei natală au fost mai mulți oameni otrăviți cu mere de un proprietar de livadă. Omul, care nu era în toate mințile, a vrut să se răzbune pe vecinii lui pentru că îi furaseră merele când erau copii.
Mai mult, regiunea de unde provenea Margaretha era bogată în zăcăminte de cupru. Mulți dintre oamenii care lucrau în mină (familia Waldekc dețineau șapte astfel de mine) de copiii nu creșteau suficient, mai ales din cauza malnutriției. Așa că localnicii le spuneau cu dispreț „pitici”.