Puțini știu dar în jurul Capitalei există o centură de fortificații realizată sub comanda Regelui Carol I pentru a proteja Capitala de un eventual război cu rușii, mai exact cu Imperiul Țarist. Construcţia centurii de fortificaţii a Bucureştiului a presupus un efort colosal, atât în ceea ce priveşte bugetul cât şi forţa de muncă implicată. Cele 36 de fortăreţe menite să apere Capitala au costat echivalentul în lei a peste 615 milioane de euro. Acum, toată această investiţie gigantică zace în uitare deşi are un potenţial socio-cultural şi istoric colosal.

De curând una dintre fortificațiile construite de Regele Carol I în jurul Bucureștiului, pentru a proteja Capitala, a fost scoasă la licitație! Anunțul sună în felul următor: „Teren intravilan in suprafata totala de 17.199 mp (cu deschidere la șosea de 120 m), construcție subterană denumită FORT in suprafața de 3.294,30 mp si construcție anexă în suprafata de 38,74 mp situate în oraș Bragadiru, pe DNCB Km 48, jud. Ilfov” Mai exact este vorba de o executare silită a unei firme, Munplast SA, care a intrat in faliment și căreia îi sunt scoase la licitație bunurile pentru a putea fi acoperite datoriile. Se pare că licitația, din lipsă de cumpărători, s-a tot amânat. Pret de pornire… 400 000 de euro. Iată ultimul anunț aici

Scurtă prezentare a situației bateriilor și forturilor

Ridicate cu un mare efort financiar (INCLUSIV PLATA EXPROPRIERILOR) în vremea Regelui Carol I si sub atenta supraveghere a lui Henri-Alexis Brialmont, un renumit arhitect militar belgian care-a realizat și centura de apărare a Anversului și a Liegeului, la momentul „botezului focului” acestea au fost abandonate din mâinile dușmanilor, Capitala fiind predată fără alte lupte afară de cele de pe Neajlov. Centura de fortificații fusese ridicată după niște standarde care in 1916 erau, mare parte depășite. În plus armamentul pus de armata română înainte de Primul Război Mondial, fusese demontat încă de la moartea lui Carol I si dus in alte zone de apărare, astfel incat folosirea fortificatiilor era inoportună. Totuși, nemții, care știau de eforturile grozave ale regelui Carol I, erau pregătiți pentru un asediu lung al Bucureștiului la finalul lunii noiembrie 1916 și nu la o predare necondiționată a orașului. Rapoartele militare arată că aduseseră tehnică militară suplimentară pentru a străpunge această cetate.

Generalul August von Mackensen și Feldmareșalul Paul von Hindenburg au fost uimiți când au găsit forturile și bateriile goale. Bucureștiul a căzut în mâna inamicului în ziua de 6 decembrie 1916, fără lupta. “Noi știam că Bucureștii sunt o cetate puternică și adusesem, pentru a o reduce, material de artilerie de cel mai mare calibru. Acum, această faimoasa cetate nu este decât un oraș deschis. Nici o piesă de artilerie nu mai încorona puternicele sale întărituri și cupolele sale blindate se transformaseră în cupole din lemn. Spionajul nostru din timp de pace, așa de lăudat de inamicii noștri, nici nu parvenise să constate că Bucureștii au fost dezarmați, înainte de intrarea în război”.

Cele 36 de forturi si baterii erau deservite de o linie de tren (cea pe care nicio administrație nu a fost capabilă după Revoluție să o transforme în linia de tren mult dorită pentru a aduce oamenii din zonele rezidentiale nou apărute în jurul Capitalei) și o șosea – cea pe care o numim Șoseaua de Centură a Bucureștiului (in mare actuala șosea este pe amplasamentul proiectat in vremea lui Carol, cu mici porțiuni unde a fost deviată).

La finalul războiului trupele germane au avariat fortificațiile, in special locurile unde puteau fi montate tunuri de mare calibru. După Primul Război Mondial, cea mai mare parte a fortificațiilor au devenit depozite de muniții. Acesta este și motivul pentru care o parte dintre ele au dispărut in explozii accidentale produse de depozitarea neadecvată a armamentului rămas după război.

După Al Doilea Război Mondial și venirea regimului comunist forturile și bateriile au rămas în continuare în patrimoniul armatei. Abia prin anii 1950-1960, această instituție a decis să decomisioneze o parte dintre forturi și baterii și să fie trecute în patrimoniul altor ministere precum: Ministerului Agriculturii pentru a fi folosite ca depozite în diverse scopuri – de la depozite de combustibili, la crame sau camere de păstrare a legumelor și fructelor sau în patrimoniul Ministerului de Interne pentru a fi folosite drept poligon de tragere.

Bateria 13-14 Jilava a intrat în administrarea aceluiași Minister de Interene cu destinatia de Arhiva de Film din 1957, fiind considerată un obiectiv de importanță strategică – pentru că aici se păstrau „rămășițele filmate ale unor alte epoci”, iar Fortul 13 Jilava a rămas penitenciar de maximă siguranță. O destinație specială a avut bateria 14-15 Broscărei/ Măgurele unde au fost depozitate deșeuri radioactive. Decontaminarea s-a făcut între 2000-2001.

O scurtă imagine la zi a fortificațiilor

După Revoluție, pentru o parte dintre fortificații au început să apară tot felul de „anomalii” – mai exact proprietari persoane fizice și juridice, care au fost puși în posesie de către diverse autorități. De asemenea, au început să apară construcții între fortificații și șoseaua de centură (deși în documentele de la Carol I sunt stipulate clar exproprieri ale terenurilor care se află în apropierea fortificațiilor, terenuri necesare pentru a camufla obiectivele militare și pentru a se face accesul de la fortificații la șoseaua de centură și calea ferată). Pe scurt o parte dintre decomisionări au continuat, iar cele care se aflau din anii ’50-’60 în proprietatea altor instituții civile au început să fie dezmembrate din punct de vedere juridic.

In prezent cam 60% dintre fostele fortificații au mai rămas în proprietatea M.Ap.N. De asemenea, statul român, prin diverse alte instituții (M.A.I, Administrația Națională a Penitenciarelor, SPP, INS.NAT. DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU METALE SI RESURSE RADIOACTIVE) mai deține câteva Dintre acestea doar Fortul 13 Jilava are statut de monument istoric clasa A, și alte 5 fortificații sunt incluse ca monumente de categoria B (Fortul 4 Tunari, Bateria 4-5 Tunari, Bateria 6-7 Afumați (Dobroesti), rămășițele fortului 8 Cernica, Bateria 13-14 Jilava). Singura care a fost renovată – pentru scopuri recreative – este Bateria 5-6 de la Ștefănești-Voluntari.

Dintre cele ajunse în proprietate privată, sunt câteva a căror stare de degradare se bănuiește a fi mai mare decât a celor abandonate. Aceasta din cauză că actualii proprietari nu recunosc că ar fi ceva pe acel teren, iar orice discuție lansată de jurnaliști sau cercetători se opresc în refuzurile categorice ale noilor proprietari venite prin prisma titlului de proprietate. Probabil cel mai mare din această categorie este Fortul XII, unde proprietarul neagă existența unor construcții de acest fel, deși acestea se pot vedea ușor din imaginile din satelit ale Google Earth.

Ar mai fi o problemă – înregistrarea în cartea funciară a acestor edificii. Armata nu a avut obligația să le intabuleze, în fond erau secrete de stat. Trecerea în patrimoniul autorităților locale și apoi punerile în posesie nu au ținut cont de specificul acestor construcții. Astfel, în cea mai mare partea a documentelor (în special în cărțile funciare), fortificațiile, fie nu apar menționate CORECT, fie DELOC.

Ce este cu Bateria 15-16 Măgurele – cea scoasă la licitație

Este si cazul de față al bateriei scoase la licitatie- a se vedea cartea funciara aici Pe fosta tarla cumpărată de statul român (suprafața inițială a terenului era de 8.7336 ha, conform Decretului regal nr 236/03.09 din anul 1886) pentru a ridica Bateria 15-16 Măgurele sunt 3 cărți funciare (CF nr. 101699; CF nr. 101361; CF nr. 104643), acestea dezmembrând vechiul număr cadastral 116. Documentele juridice menționează că fosta tarla este deținută de SC Legume Fructe Militari, SC Munplast SA, Consiliul Local Bragadiru (puneri în posesie) pentru două persoane fizice și M.Ap.N (cazarma 3273). Cărțile funciare, mai sus menționate, au fost întocmite doar pentru proprietarii civili și doar pentru persoanele fizice există o mențiune cu privire la faptul că terenul si ce este pe el intră sub incidența legii 17/2014 (n.r. LEGE nr. 17 din 7 martie 2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului LEGE nr. 17 din 7 martie 2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului)

SC Munplast SA a cărui active sunt lichidate prin licitație în prezent, nu are nicio mențiune, în cartea funciară, că ar exista vreo fortificație sau vreo legătură cu terenuri aflate în posesia statului român (n.r. deși este clar că din 1886 până în 1990 terenul și construcțiile au aparținut statului român). Potrivit Cărții Funciare, această societate comercială a dobândit terenul și bateria militară în februarie 1991, iar 20 de ani mai târziu se pronunța falimentul, de către Tribunalul București.

Dacă aici este un caz „fericit”, pentru că suprafața construită în timpul lui Carol I este cuprinsă în documente – chiar și fără mențiunea de FORT, sunt altele în care nici măcar nu este menționată (de exemplu bateria de la Otopeni). Totuși construcția militară, așa cum aminteam, nu este identificată clar în nici una dintre cele trei cărți funciare. Faptul că anunțul prevede cuvântul „FORT” este doar o formulă de atragere a potențialilor cumpărători, deoarece conform CF-ului este doar o construcție subterană. În acest fel se poate lesne înțelege cum s-au făcut retrocedări, vânzări sau puneri în posesie, după 1989.

Bateria 15-16 Măgurele este printre cele mai bine păstrate. Într-o evaluare întocmită pentru un studiu de oportunitate realizat pentru CJ Ilfov la finele lui 2020, se arăta că „ din punct de vedere istoric structura bateriei o face să se încadreze în tipul 3 de baterii și este una dintre cele mai bine conservate baterii, însă   pe terenul acesteia sunt aruncate foarte multe deșeuri. În imediată apropiere a fost amenajat un poligon de testare a grenadelor (unitate militară), dar bateria nu face parte din acest poligon, fiind complet abandonată. Se recomandă accesul cu maximă prudență, în principiu după informarea la poarta poligonului asupra exercițiilor cu grenade.”

Ce este de făcut

Din păcate fără a înțelege importanța acestor construcții – nu doar cea istorică, ci și cea arhitecturală (este un ansamblu unic în țară, întins pe 72 de km care s-a păstrat într-o proporție de peste 75%) – nu putem să pretindem că putem vedea utilitatea și oportunitatea lor în viitor. Cele mai multe dintre aceste fortificații se află în apropierea noilor cartiere noi construite. Faptul că Regele Carol I a prevăzut un spațiu relativ generos pentru fiecare fort si baterie (cel mai mare fort are alocat 48 ha, iar pentru cea mai mică baterie aproximativ 7 ha), aceste spații pot fi convertite în spații urbane necesare acestor noi ansambluri imobiliare – multe construite fără niciun spațiu verde.

Centura fortificată a Bucureștiului ar putea lua ca model centura defensivă strategică a Belgiei, care are o lungime de 95 de km, și care a fost construită între 1859 și 1864 tot de generalul Brialmont, inițial ca linie de apărare împotriva francezilor. Acum două dintre forturi au fost transformate în muzee, patru sunt rezervații naturale, unul a fost transformat în complex de recreere și agrement, unul se află în proprietatea Universității din Anvers, trei sunt încă domenii militare, unul este complex de recreere și spa, unul este deținut de un club de tir și radioamatori.

Pentru reactivarea acestei centuri a fost realizat la finele anului 2020 un studiu de oportunitate și o strategie de dezvoltare pentru aceste obiective istorice pentru Consiliul Județean Ilfov, de o echipă de arhitecți, istorici și jurnaliști. Echipa formată din Costin Zamfir, manager cultural, Dorothee Hasnaș, arhitect și curator, Ciprian Plăiașu, istoric și jurnalist, și Iulia Cucu, arhitectul care se ocupă de partea grafică a proiectului, consideră că primul pas este includerea în lista monumentelor istorice din România a întregului ansamblu. Din păcate acest proces implică acordul multor proprietari (publici si privați), care nu au ca interes imediat salvarea acestei centuri fortificate.

“Vrem să punem în circuitul urban ansamblul de fortificații din jurul Bucureștiului. Construite la sfârșitul secolului al XIX-lea ele reprezintă o uriașă resursă neexploatată a regiunii București-Ilfov. Am putea să avem în aceste clădiri și în jurul lor spații culturale, comunitare și de creație artistică. Spații verzi și terenuri de sport, turism tematic și cultural, zone de agrement. Din punct de vedere al patrimoniului cultural și istoric, obiectivul nostru este clasificarea, igienizarea, punerea în siguranță și reabilitarea acestor monumente tipice structurilor defensive europene”, a declarat Dorothee Hasnaș.

Studiu propune diferite etape de reactivare (în funcție de bugetele alocate), dar și un plan de concentrare a activităților desfășurate în această nou centură verde. Concluzia emisă în 2020 pare a fi, pe zi ce trece, mult prea optimistă: „Ansamblul de fortificații construit de Regele Carol I la sfârșitul secolului al XIX-lea se regăsește în secolul al XXI-lea într-o stare remarcabil de bună pentru felul în care a fost întreținut în cei aproximativ 130 de ani de existență. Cu excepția celor câteva situații în care fortificațiile au fost distruse încă din perioada interbelică, acestea sunt structural solide și necesită intervenții minimale, mai degrabă de igienizare, punere în siguranță și cosmetizare, pentru a putea fi utilizate. Într-un București sufocat de lipsa spațiilor culturale și comunitare, în care vechile repere ale orașului sunt în mare parte sub semnul pericolului de cutremur, Cetatea București oferă un uriaș fond construit care așteaptă să fie adus în circuitul urban.(…)”

Vânzarea, avarierea intenționată și chiar păstrarea în situația actuală (juridică și faptică) nu fac decât să crească șansele ca această oportunitate să fie pierdută pentru totdeauna. Ultima frază a studiului respectiv subsumează decizia corectă pe care ar trebui să o luăm, pe cealaltă, din păcate o cunoaștem/ recunoaștem în prea multe situații legate de patrimoniul.

„Calea (n.r. reconsolidarea si includerea în circuitul urbanistic) este cu siguranță lungă și deloc ușoară. Dar la peste 100 de ani de la moartea lui Carol I, Cetatea București își poate găsi într-un final un sens real. Nu ne-a folosit niciodată defensiv, iar utilizarea ei ca spațiu de depozitare sau antrenament militar nu se ridică la înălțimea investiției uriașe de acum peste un secol. Însă ar putea, la împlinirea vârstei de 150 de ani, să fie Cetatea Culturală București”.