Salina Wieliczka se află în oraşul cu acelaşi nume, în sudul Poloniei, la numai 10 km de centrul Cracoviei. Legenda spune că o prinţesă maghiară, pe nume Kinga, în timp ce se afla în voiajul de nuntă cu Contele Boreslaw în Polonia, a aruncat inelul de logodnă într-o mină de sare. Prinţesa le-a spus minerilor din Wielicka să sape un puţ. Conform legendei, în primul bulgăre de sare scos din puţ se afla inelul prinţesei Kinga.

Mina este situată la 15 km de Cracovia, are o adâncime de 327m, o lungime de 287 km, conţinând 2040 de săli şi 9 puţuri. A fost construită în secolul al XIII-lea şi a produs sare de masă până în anul 2007, fiind cea mai veche mină în exploatare. În secolul al XIX-lea, cu ocazia vizitei Împăratului Franz Joseph I, a fost pus în funcţiune un trenuleţ ce transporta atât mineri cât şi turişti.

Salina este azi un muzeu deosebit prin frumuseţe şi grandoare. Are un lac subteran şi un traseu turistic de 3,5km, care include statui istorice şi figuri mitice sculptate în sare din trecutul îndepărtat.

Atracţiile minei includ statui, 3 capele şi o întreagă catedrală, acestea fiind sculptate de mineri. Pot fi văzute şi sculpturi mai noi, create de artişti contemporani. În muzeu găsim multe candelabre şi statui impecabile ale diferitelor figuri şi personaje importante din Polonia. Multe dintre sculpturile prezente în acest muzeu au necesitat mulţi ani de muncă, chiar 17 ani pentru a finaliza anumite scene şi figuri.

Una din cele 3 capele este Capela Sfântă Kinga, de dimensiuni mari (o suprafaţă de 375mp, la o adâncime de 101m) în care se ţin frecvent nunţi, concerte de muzică clasică sau chiar reuniuni politice.

Multe dintre sălile subterane au fost transformate. Astfel, aici putem găsi o cafenea, un cinematograf, până şi un oficiu poştal. Din 1964, în salină, la 211m, funcţionează un sanatoriu pentru bolnavii cu probleme respiratorii ca bronşite cronice, bronşite astmatiforme pe fond alergic, ce puteau fi ameliorate în galeria numărul 5, lipsită de bacterii. Mai găzduieşte un centru privat de recuperare-reabilitare şi un complex Wellness. Temperatura permanentă este de 15 grade Celsius.

La o adâncime de 136 de metri există o expoziţie deosebită, ce oferă vizitatorilor de azi un istoric al progreselor realizate de-a lungul timpului, ca: transport, iluminat, aerisire şi eliminarea apei.

La sfârşitul turului, turiştii se pot odihni pe băncile catedralei sau pot merge la recepţie pentru a rezerva o cameră (camera Varşovia este cea mai spectaculoasă) unde pot fi organizate recepţii, petreceri private, nunţi etc. Liftul pentru suprafaţă poate duce 36 de persoane în 30 de secunde, evitându-se aglomerarea de turişti şi pacienţi. Printre vizitatorii notabili ai salinei amintim: Nicolaus Copernic, Johann Wolfgang von Goethe, Alexander von Humboldt, Fryderyk Chopin, Dimitri Mendeleev, Karol Wojtyla (mai târziu devenit Papa Ioan Paul al II-lea), Bill Clinton etc.

Din 1978, această salină este pusă pe lista UNESCO a Patrimoniului Mondial, ajungând să fie vizitată anual de peste 1.000.000 de turişti şi peste 250.000 de pacienţi.

În caz că poposiţi pe meleagurile poloneze, mergeţi şi vizitaţi acest muzeu de sare, care este ”altceva”, merită admirat şi contemplat, iar aerul din salină este benefic organismului uman. Este un loc unic, unde terapia naturală se împleteşte cu arta adevărată, care ne uimeşte şi ne încântă prin perfecţiune şi strălucire.