O casă romană, veche de peste 1800 de ani, a fost descoperită de către arheologi în centrul municipiului Alba Iulia, la câţiva paşi de vechiul castru roman, anunta adevarul.ro
Lucrările sunt derulate ca săpături arheologice de prevenţie, după ce un dezvoltator imobiliar a cumpărat terenul şi intenţionează să ridice un complex de apartamente.
”Este situată la circa 300 de metri spre est de castrul Legiunii a XIII-a Gemina, în aşezarea civilă (canabae) care, în timpul împăratului Septimius Severus (193-211 p.Chr.), a fost ridicată la rangul de municipium (municipium Septimium Apulense). Apulum reprezintă cea mai mare aglomeraţie urbană romană din provincia Dacia.
După al doilea război dacic, devine sediul Legiunii a XIII-a Gemina, care va rămâne aici până la retragerea aureliană. Este de fapt numele generic al unui complex de situri care cuprinde: castrul de legiune, sediul guvernatorilor Daciei, două centre urbane şi necropolele”, spune Anca Timofan, arheologul care coordonează lucrările.
Zona unde a fost realizată descoperirea era una rezidenţială romană importantă, unde cercetările arheologice sistematice şi preventive au dus la descoperiri spectaculoase, cum ar fi clădiri publice, case particulare de tip domus, thermae (băi romane) sau drumuri romane. Locuinţele romane, care de cele mai multe ori erau impunătoare şi elegante, aparţineau unor familii înstărite sau chiar unor oficiali din cadrul armatei şi administraţiei romane de la Apulum.
Clădirea scoasă recent la suprafaţă prezintă mai multe faze de construcţie, încăperile cu destinaţii diverse fiind amplasate în jurul unor spaţii centrale, un atrium şi o curte deschisă amenajată cu pietriş. Una dintre camere este prevăzută cu încălzire sub pardoseală, numită hypocaustum. Cuptorul (praefurnium) care genera căldura în această instalaţie a fost descoperit în încăperea alăturată, alimentarea lui făcându-se prin curte.
La zidurile descoperite se păstrează fundaţia şi o parte din elevaţiei construite în partea inferioară din piatră (calcare şi gresii) legată cu mortar, iar partea superioară din cărămidă, în tehnica numită opus latericium. O altă tehnică de construcţie utilizată în cazul unui zid de compartimentare între două camere ale locuinţei este cea numită opus spicatum. ”Este o tehnică de zidărie romană care utilizează cărămizi rectangulare sau lespezi mici de piatră dispuse alternativ, oblic una faţă de alta, în straturi aşezate sub forma unui spic de grâu sau schelet de peşte. A fost folosită în scopuri decorative în zidărie, dar mai ales la amenajarea pavimentelor”, completează arheologul.
Materialul arheologic descoperit este foarte bogat, fiind colectată o cantitate mare de ceramică romană de uz casnic, opaiţe (dintre care unul cu ştampila de meşter COMES, pentru prima dată atestat în Dacia şi alt opaiţ foarte frumos decorat cu o acvilă), artefacte din metal, sticlă şi os, fibule, brăţări, ace de, păr, monede (o monedă emisă în a doua jumătate a sec. II p.Chr. cu reprezentarea pe avers a împărătesei Faustina Augusta, (sau Minor – „Cea Tânără”), soţia împăratului Marcus Aurelius, pe revers fiind redată zeiţa roadelor şi agriculturii, Ceres), cuie şi piroane din fier, fragmente de vase din sticlă, un fragment de râşniţă, mortaria (un fel de mojare), elemente de paviment în formă de 8 şi romboidale.
Anca Timofan susţine că intervalul de construcţie şi funcţionare este finalul sec. II p. Chr. – prima jumătate a sec. III. p. Chr. Constructorul ar urma să conserve ”in situ” o parte a şantierului arheologic, prin amplasarea unui sticle rezistente pentru a putea fi vizibil.