Autoritățile italiene oferă bani celor care doresc să se mute satele din regiunea Calabria, grav afectate de depopulare.

Ați visat vreodată să deschideți un boutique artizanal și să vă așezați definitiv într-un sat din sudul profund al Italiei, unde este cald aproape tot timpul anului. Ba, mai mult, pentru ca să locuiți într-o astfel de locație, ați putea fi chiar și plătiți, după cum relatează CNN.

Pentru cei dispuși să facă un astfel de pas, în curând visul s-ar putea transforma în realitate.

Autoritățile din Regiunea Calabria, Italia intenționează să ofere până la 28.000 de euro (maximum 33.000 de dolari) pe o perioadă de trei ani celor care acceptă să se mute în anumite localități depopulate. Numărul locuitorilor din aceste sate nu depășește mai mult de 2.000, iar măsura urmărește să oprească depopularea zonei.

Locațiile sunt dintre cele mai idilice, situate în apropierea mării sau pe versanții munților.

Ce condiții trebuie îndeplinite

Autoritățile sunt dispuse să plătească 28.000 de euro, sub formă de ajutor, celor care doresc să se mute în aceste localități, însă banii nu sunt alocați oricum. Pentru a obține fondurile, rezidenții trebuie să se angajeze, să demareze o afacere mică, fie de la zero, fie preluându-le pe cele din zonă.

Solicitanții trebuie să își stabilească rezidența și să aibă maximum 40 de ani. Aceștia trebuie să fie pregătiți să se mute în Calabria în termen de 90 de zile după ce au primit acordul autorităților.

Autoritățile vor să relanseze regiunea

Gianluca Gallo, consilier regional susține că venitul lunar în aceste localități ar putea fi cuprins între 1.000 și 1.800 de euro timp de doi până la trei ani.

„Pregătim detaliile tehnice, cu suma lunară exacta de va fi alocată și durata pe care va fi alocată, precum și lista localităților în care ne gândim să introducem și localități cu până la 3.000 de rezidenți”, a precizat consilierul pentru CNN.

Gianluca Gallo a precizat că inițiativa s-a bucurat de un interes destul de ridicat și există mai multe persoane interesate. El a precizat că, în situația în care această schema va funcționa, vor fi lansate și altele, în anii viitori.

„Scopul este de a stimula economia locală și de a da o viață nouă comunităților. Vrem să facem ca cererea de locuri de muncă să corespundă ofertei, de aceea am cerut satelor să ne spună ce tip de profesioniști le lipsesc. Intenționăm să atragem muncitori calificați în aceste domenii”, a mai precizat consilierul regional.

Vânzarea caselor pe un euro nu este o soluție

Gianpietro Coppola, primarul localității Altomonte, care este vizată de această schemă susține că este o măsură menită să revitalizeze comunitățile mici. În opinia sa, măsura este mai bună decât vânzarea caselor la preț de un euro.

„Vrem ca acesta să fie un experiment de incluziune socială. Atragem oamenii care să locuiască în regiune, să se bucure de funcționalitățile neutilizate ale orașului, precum ar fi sălile de conferințe și internetul de mare viteză. Turismul este nesigur și casele scoase la vânzare la preț de un euro nu sunt cele mai bune modalități de a relansa sudul Italiei, a spus primarul Gianpietro Coppola.

Peste 75% din orașele din Calabria – aproximativ 320 – numără mai puțin de 5.000 de locuitori, iar autoritățile se tem că ar putea dispărea în curând. Aceasta dacă nu vor inteveni pentru a revitaliza viața de aici.