Care au fost experiențele zilnice ale evreilor care se ascundeau de mașina germană de exterminare? Dar ale celor care i-au ajutat riscându-și uneori propria viață? O expoziție ce juxtapune aceste două perspective distincte, dar totuși interconectate va fi inaugurată la Muzeul Național al Țăranului Român pe 3 octombrie, cu o săptămână înainte de Ziua Națională de Comemorare a Victimelor  Holocaustului în România. Expoziția itinerantă prezintă poveștile unor supraviețuitori ai Holocaustului și ale unor salvatori din unsprezece țări, pe fundalul unui context istoric mai amplu. Proiectul este o inițiativă comună a Rețelei Europene Memorie și Solidaritate, Muzeului de Istorie a Evreilor Polonezi POLIN (Varșovia) și Centrului Memorial al Eroilor Tăcuți (Berlin).

Panelul despre Holocaustul din România a fost dezvoltat în parteneriat cu Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.

Genocidul evreilor în Europa sfâșiată de război a însemnat pierderea a milioane de vieți omenești. Văzând soarta tragică a evreilor, populația din țările ocupate sau aliate cu cel de-al Treilea Reich, dar și unii germani obișnuiți s-au confruntat cu o dilemă pe care nu și-ar fi imaginat-o probabil niciodată: cum să reacționeze la această atrocitate? Fiecare și-a găsit propriul răspuns, dar puțini au fost cei care și-au oferit ajutorul oamenilor care încercau să supraviețuiască.

Expoziția „Între viață și moarte. Cazuri de salvare a evreilor în timpul Holocaustului” prezintă povești din unsprezece țări europene: Croația, Danemarca, Franța, Germania, Ungaria, Lituania, Olanda, Polonia, România, Slovacia și Ucraina. Partea românească a expoziției va înfățișa poveștile lui Andrei Călăraşu și Magdalena Stroe. Andrei Călăraşu era un băiat evreu de 19 ani care a suportat condițiile inumane ale unei călătorii cu trenul de peste o săptămână până la un lagăr de muncă forțată. Își datorează supraviețuirea curajului Vioricăi Agarici, conducătoarea Crucii Roșii locale, care a obligat paznicii de la gara din Roman să deschidă vagoanele și să-i lase afară să respire pe cei care mai erau în viață. Trei ani mai târziu, Magdalena Stroe, pe atunci în vârstă de 15 ani, și-a riscat viața dându-i unei foste colege evreice propriile sale documente, pentru aceasta fiind singura șansă să evite transportarea în gheto-ul din Cluj-Napoca și deportarea în lagărul Auschwitz-Birkenau.

Conturând poveștile supraviețuitorilor și ale salvatorilor, expoziția scoate în evidență complexitatea relațiilor interumane în condiții extreme. Testimonialele sunt prezentate pe un fundal istoric mai larg ce permite o mai bună înțelegere a șanselor de supraviețuire pe care evreii le aveau la fața locului și a posibilităților salvatorilor de a-i ajuta.

Expoziția a fost vernisată în premieră la Bruxelles, deschiderea oficială având loc în sediul Comisiei Europene la 27 ianuarie 2018 (Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului), fiind ulterior prezentată și în Amsterdam, Bratislava, Vilnius, Wrocław și Markowa (un important memorial polonez situat pe locul în care familia Ulma a locuit în timpul războiului până să fie ucisă, împreună cu evreii cărora le oferise adăpost, de către germani). 

Între viață și moarte. Cazuri de salvare a evreilor în timpul Holocaustului

Vernisaj: Joi, 3 octombrie 2019, ora 18

Expoziția poate fi vizitată în perioada: 3–19 octombrie 2019

Sala Acvariu, Muzeul Național al Țăranului Român, Str. Monetăriei nr. 3, Sector 1, București

Contact:

Szymon Majcherowicz, email: szymon.majcherowicz@enrs.eu, tel. +48 500 395 489

Organizatori:

Rețeaua Europeană Memorie și Solidaritate, Muzeul de Istorie a Evreilor Polonezi POLIN, Centrul Memorial al Eroilor Tăcuți din cadrul Fundației Centrului Memorial al Rezistenței Germane