Scurtă istorie a Bucureștiului

Chiar dacă Bucureştiul are o istorie mileniara documentară, conform descoperirilor arheologice (unelte, obiecte de podoabă), teritoriul de azi al oraşului era locuit încă din epoca de piatră. S-au descoperit unelte agricole din perioada getilor şi dacilor, monede ce atestă menţinerea unor legături comerciale cu coloniile greceşti de pe malul Mării Negre, precum şi un tezaur de monede bizantine din perioada marilor migraţii . Aşezarea avea aşadar încă din antichitate un caracter urban.

Prima atestare documentară a avut loc pe 20 septembrie 1459, ca una dintre reşedinţele domnului Vlad al III-lea “Dracula”, devenind ulterior reşedinţa de vară preferată a curţii domneşti alături de Târgovişte, una dintre cele două capitale ale Valahiei. În 1476, oraşul a fost jefuit de moldovenii conduşi de domnul Ştefan cel Mare. În anii 1550, sub domnul Mircea Ciobanul, au fost construite palatul şi biserica de la Curtea Veche. Oraşul a fost întărit cu o palisadă şi era asigurată aprovizionarea cu apă potabilă.

Cum a ajuns București, capitala Țării Românești

După Câmpulung, Curtea de Argeş şi Târgovişte, Bucureşti a devenit capitala munteană datorită schimbării axelor comerciale şi politice, orientate în direcţia Dunării spre Poarta Otomană. În 1492, oraşul Bucureşti a fost menţionat pe harta lui Martin Behaim. După războaiele lui Mihai Viteazul, oraşul şi-a reluat dezvoltarea prin intermediul comercianţilor şi meşteşugarilor din secolul al XVIII-lea .

Sub Matei Basarab, clădirile judiciare ce se aflau într-o stare degradantă au fost restaurate. În 1665, oraşul a fost devastat de rebeliunea mercenarilor Seimeni împotriva domnului Constantin Şerban, fiind distrus ulterior de incendiul provocat pentru a preveni asaltul trupelor rivalului său, Mihnea al III-lea şi aliaţilor otomani. Populaţia oraşului a fost atinsă de foamete şi de ciumă în anii 1660-1670.
De la Gheorghe Ghica la Ştefan Cantacuzino, Bucureşti a prosperat într-o perioadă de pace. Apogeul a fost atins în timpul lui Constantin Brâncoveanu, cunoscut pentru stilul arhitectural original care-i poartă numele. A mobilat hanurile, a restaurat Curtea Veche, a construit Colegiul Sfântul Sava, a clădit palate ca cel de la Mogoşoaia construit în stil veneţian şi a inaugurat Calea Victoriei.

În timpul domniilor fanarioţi, Bucureşti a devenit un oraş de neegalat în spaţiul românesc în ciuda seriilor de calamităţi: marele incendiu, războaiele dintre turci şi austrieci, epidemia de ciumă. Ideile iluminismului s-au extins, ajungând şi în Bucureşti, fiind de astfel clădită biblioteca domnească . Grigore Ghica şi Constantin Mavrocordat au menţinut infrastructura comercială, iar zona Lipscani a înflorit. Oraşul a fost din nou atacat de trupele habsburgice şi de nogai (un grup etnic turcic din sudul Rusiei) în timpul războiului austro-otoman din 1737-1739, suferind şi de pe urma ciumei şi declinului economic rezultat din competiţia dintre greci, levantini şi autohtoni.Bucureşti a fost ocupat de ruşi în timpul războiului din 1768-1774, dar eliberat în urma încheierii păcii de la Küçük Kaynarca.

Sub Alexandru Ipsilanti, s-au efectuat lucrări la scară largă pentru a asigura aprovizionarea oraşului cu apă potabilă, iar Curtea Veche, distrusă, a fost înlocuită de o nouă reşedinţa în Dealul Spirii-Curtea Nouă. În ciuda izbucnirii războiului ruso-turco-austriac în 1787, epidemiilor, fiscalităţii împovărătoare şi cutremurelor din 1802, 1804 şi 1812, populaţia oraşului a continuat să crească de la 30 000 în 1789 la aproximativ 40 000 în 1810. În timpul războiului ruso-turc din 1806-1812, ruşii au ocupat din nou oraşul pentru a-l reinstala pe domnul Constantin Ipsilanti în la conducere, în timpul căruia a fost construit Hanul lui Manuc de către Emanuel Marzaian.

După semnarea păcii de la Bucureşti, sub Ioan Caragea, au avut loc o serie de realizări culturale şi sociale: aplicarea codului de legi a lui Caragea, primul balon cu aer cald ce s-a ridicat la înălţime în spaţiul românesc, inaugurarea primului teatru, construirea primei fabrici textile, realizarea primului tipar , dar şi ciuma ce-i poartă numele ce a ucis 25 000-40 000 de oameni. Conform surselor epocii, oraşul alterna între aglomeraţia densă şi proprietăţi largi cu grădini şi pomi.După izbucnirea revoluţiei lui Tudor Vladimirescu din 1821, oraşul a fost ocupat de forţele Eteriei conduse de Ipsilanti, urmat de represalii otomane violente.Prevederile regulamentelor organice au constituit organizarea comunală, edilitară şi sanitară a Bucureştiului.

Primăria Bucureștiului și dezvoltarea orașului

În 1831 a fost înfiinţat Sfatul Orăşenesc al oraşului Bucureşti alcătuit din cinci membrii cu atribuţii administrative, fiind apoi constituită o comisie edilitară în care figurau arhitecţi ce aveau să finiseze construirea uliţelor şi alinierea şi pavarea străzilor, prevăzute cu canale pentru scurgerea apelor reziduale.

Pescăriile,măcelăriile, căsăpiile şi velniţele au fost mutate în afara oraşului, unde au fost fixate şi amplasate pieţele. Au fost instalate 50 de cişmele cu apă adusă prin tuburi de fier, iar pentru iluminarea oraşului au fost introduse felinare cu undelemn sau lumânări cu seu. Serviciile de stingere a incendiilor au fost îmbunătăţite. În 1831, oraşul dispunea de 98 de fabrici şi ateliere manufacturiere şi era locuit de 60 000 de locuitori. Numărul bibliotecilor, tipografiilor şi librăriilor a crescut. Tot în Bucureşti şi-au făcut apariţia primele ziare şi au fost tipările primele manuale şcolare.

Se formase o pătură a burgheziei ce includea meşteşugari, comercianţi, fabricanţi, liberi profesionişti, intelectuali ce militau pentru înlăturarea elementelor feudalismului şi aspirau către liberalism, mulţi dintre intelectuali fiind educaţi în Europa vestică. Oraşul măsura 19 km în perimetrul dimensiunii Bucureştiului actual. Au fost inaugurate Calea Dorobanţilor şi Şoseaua Kiseleff.

Sub domnia lui Gheorghe Bibescu, a fost finalizată o reţea de alimentare cu apă şi au fost amplasate grădini publice. A fost începută construirea Teatrului Naţional, finalizat abia în 1852. În 1847, marele incendiu a distrus 2000 de clădiri: o treime din oraş.

Bucureştiul anului 1848 a fost martor al unei vaste mişcări burghezo-liberale alcătuită din negustori, intelectuali, meşteşugari, ţărani şi o parte din nobilime ce luptau pentru drepturi politice. Înăbuşită brutal de ruşi, otomani şi habsburgi, mişcarea revoluţionară avea să zdruncine orânduirea feudală pe termen lung.

După încheierea Congresului de Pace de la Paris din 1856 , în 1859, la Bucureşti cât şi la Iaşi, prin intermediul convocării divanurilor ad-hoc, populaţia şi-a exprimat doleanţele şi s-a înfăptuit Unirea Principatelor. Între timp, au fost clădite Cimitirul Bellu, Grădinile Cişmigiu, a fost realizat primul telegraf şi era utilizată lampa cu ulei pentru iluminat. S-au creat noi şcoli şi academii, precum Palatul Ştirbei.

Devenit capitala Principatelor, Bucureşti a devenit centrul administrativ unde a fost stabilit Parlamentul. Domnitorul Cuza a pavat străzile Bucureştiului, a amplasat primul gimnaziu şi a realizat o serie de societăţi academice, inclusiv Universitatea din Bucureşti, fiind de asemenea proiectată prima cale ferată dintre capitală şi portul dunărean din Giurgiu. Tot mai multe clădiri erau proiectate din cărămizi.Populaţia oraşului s-a dublat de la 60 000 în 1831 la 120 000 în 1859.

Modernizarea Bucureștiului: între totalitarism şi democraţie

În timpul primiilor ani de domnie a domnitorului străin, Carol, sistemul de iluminat era realizat cu gaz. Au fost construite Staţia Filaret, Palatul Creţulescu, şi Gara de Nord, precum şi multe fabrici, bulevarde, clădiri administrative, palate precum Creţulescu . Au fost înfiinţate un sistem de tramvai (tras de cai până în 1929) şi un sistem de telefonie. În 1880 a fost înfiinţată Banca Naţională a României.
După proclamarea Regatului României din 1881, lucrările de construcţie au accelerat. Inundaţiile au fost prevenite prin implementarea unui sistem de canalizare a râului Dâmboviţa. Au fost realizate construcţii impunătoare precum Ateneul Român. Au fost create peste 760 de întreprinderi până la Primul Război Mondial. Utilizarea energiei electrice a fost introdusă în 1882.

După distrugerile din Primul Război Mondial, arhitectură elaborată i-a adus oraşului porecla de ” Paris al Orientului” sau “Micul Paris”, devenind un centru cosmpolit, extins la 78 km² în 1939, multe cartiere periferice noi fiindu-i adăugate ca Apărătorii Patriei, Militari sau Băneasa. Dezvoltarea a continuat, iar creşterea populaţiei oraşului a accelerat: de la 280 000 în 1900 la 380 000 în 1918 , de la 640 000 în 1930 la 990 000 în 1941.

În timpul domniei regelui Carol al II-lea, în Bucureşti au fost construite clădiri şi monumente cu elemente de artă deco şi stilul neo-românesc, precum Palatul Regal, Academia Militară, Arcul de Triumf, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Drept, Stadionul ANEF, Palatul Victoria, Palatul Telefoanelor, Muzeul Satului Dimitrie Gusti(Muzeul Ţăranului Român de azi). Cursul râului Argeş a fost deviat, iar lacurile din nord ca Floreasca, Herăstrău sau Colentina au fost canalizate, fiind creat un “colier”de iazuri îndiguite şi parcuri în jur.

După ce a asistat la trei regimuri fasciste consecutive, în timpul celui de-al doilea război mondial, Bucureştiul a fost bombardat de forţele aeriene ale Aliaţilor distrugând parţial Universitatea, iar represalile naziştilor au distrus Teatrul Naţional şi deteriorat alte clădiri.

În timpul regimului comunist, au fost construite clădiri cu un stil arhitectonic realist: Casa Scânteii şi Opera Naţională. Oraşului i-a fost adăugate noi cartiere: Titan, Pantelimon şi Drumul Taberei.

În timpul conducerii lui Nicolae Ceauşescu, biserici şi monumente vechi au fost distruse pentru a extinde procesul de urbanizare , fiind construite blocuri de locuinţe din ciment, noi şosele , oraşul fiind populat masiv şi forţat de oameni din mediul rural, proces în urma căruia populaţia a crescut de la 1 237 000 în 1956 la 1 452 000 locuitori în 1966. Au fost realizate proiecte masive cu stil modernist: Sala Palatului, Circul Globus şi Hotelul Intercontinental, precum şi proiecte faraonice de stil neoclasic: Casa Poporului(Palatul Parlamentului de azi). Până la înlăturarea regimului comunist, au fost construite o serie de pieţe uriaşe cunoscute ca “circurile foamei” şi începuse construirea Canalului Dunăre-Bucureşti. A fost introdus sistemul de transport subteran, în 1979 fiind inaugurat primul metrou.

În 1977, un puternic cutremur de 7,4 grade pe scară Richter a curmat 1500 de vieţi şi a distrus multe locuinţe vechi şi clădiri din Bucureşti.

În 1989, Bucureşti a asistat la o nouă revoluţie (începută în Timişoara). Capitala a fost locul unei succesiuni rapide de evenimente majore prezentate în direct la televizor ce au dus la înlăturarea dictaturii comuniste în urma protestelor masive şi luptelor sângeroase de stradă.

La începutul secolului XXI, după integrarea euro-atlantică, Bucureşti a asistat la boom-ul economic şi a fost supus procesului de modernizare, multe zone istorice fiind restaurate, peisajul urban fiind împânzit de noi întreprinderi private şi modificat prin construirea de noi clădiri de birouri, supermarketuri, mall-uri, sedii de companii, cinematografe, stadioane, cluburi, baruri, şi desigur, biserici. Dar multe fabrici clădite de regimul comunist au fost lăsate în paragină. Infrastructura şi transportul în comun au fost şi acestea supuse procesului de modernizare.Se încearcă atingerea standardelor cerute de Uniunea Europeană.
În 1992, prima conexiune la internet a fost realizată la Universitatea Politehnică din Bucureşti. De-a lungul secolului XX au fost dezvoltate Aeroportul Internațional Henri Coandă București şi Aeroportul Internațional București Băneasa – Aurel Vlaicu.

Populaţia a suferit o uşoară scădere din 2000 de la 2 300 000 la 1 883 425 în 2011. Oraşul este predominant locuit de români ortodocşi, grupuri etnice semnificative fiind alcătuite din țigani romi , maghiari , evrei , turci , chinezi și germani .

Deşi se încearcă o integrare în rândul occidentului, Bucureşti rămâne şi azi un oraş al diversităţii economico-sociale, al varietăţii culturale, cu o alternanţă arhitecturală medievalo-modernă ce povesteşte o istorie agitată.

Bibliografie: