Prezentatoarea britanică Tessa Dunlop revine cu un nou proiect de promovare culturală a României în străinătate, alături de Institutul Cultural Român din Londra, constând în două episoade ale seriei „What is Romania?”: „Eat Romania” și „Royal Romania”.

Tessa Dunlop despre România și „What is Romania?”: „Întotdeauna m-am gândit la România ca la o comoară de autenticitate, frumusețe și istorie. Aceste filmulețe sunt o modalitate de a pune în valoare caracteristicile României, de a le arăta restului lumii. Nicio țară nu are o istorie mai bogată, mai complexă și un mod de viață vibrant ca România. A fost o bucurie să realizez aceste filme care redau cele mai frumoase peisaje, minuni arhitecturale, arome gastronomice și fragmente de istorie regală”.

Primul episod „Eat Romania” – „Gustă România” este o călătorie printre aromele și savorile bucătăriei tradiționale românești, de la deliciile afumate și brânzeturile sărate de la poalele Carpaților, la cultura pescărească a Deltei Dunării, cu specialitatea sa – borșul de pește și, bineînțeles, cunoscutul mujdei. Toate aceste bunătăți sunt servite publicului larg, alături de o țuică de prune, la unul dintre cele mai emblematice restaurante din București, pe care britanica l-a descoperit în călătoria sa, „Carul cu Bere”.

Al doilea episod „Royal Romania” – „România Regală” marchează centenarul Regelui Mihai și oferă publicului o incursiune în istoria regalității din România modernă, o poveste plină de aventură, palate și castele, eroism și controverse, o moștenire care a influențat destinul țării noastre.

Seria „What is Romania?” este prezentată de Dr. Tessa Dunlop, prezentatoare de televiziune în Marea Britanie, câștigătoare a numeroase premii pentru producția BBC „Coast”, autoare a bestseller-urilor „The Bletchley Girls”, „The Century Girls” și „Army Girls”.

Tessa Dunlop, supranumită de mass-media ca „Ambasadoarea informală a României”, este pasionată de cultura și tradițiile țării noastre, vorbește românește și se implică activ în campanii de promovare a României peste hotare.

Seria „What is Romania?” este produsă de casa de producție internațională Salt.tv, alături de echipa: Andreea Enache (producător), Daniel Fagerson (director de imagine), Benjamin Kempf Siemens (cameraman), Vlad Bobe (editor video), Ștefan Bucur (operator dronă) și Miruna Fântânescu (PR). „What is Romania?” beneficiază de sprijinul Institutului Cultural Român din Londra. Mulțumiri speciale Arhivele Naționale, Muzeul Național de Artă Modernă, Muzeul Național Peleș, CityGrill, Caru’ cu Bere, Ocaua.ro, Asociația Delta Dunării.

Episodul „Eat Romania”:
Facebook: https://fb.watch/amvxWbg-9o/

Youtube:

Episodul „Royal Romania”:

Facebook: https://fb.watch/amvC6ZDEga/

Youtube: