Cea mai ciudată mâncare în Sardinia este Casu Marzu, un caşcaval plin cu larve şi viermi vii. Consumatorii sunt sfătuiţi să mănânce produsul cu ochelari de protecţie, deoarece viermii de aproape 15 milimetri obişnuiesc să sară.

În topul celor mai ciudate mâncăruri din lume se regăsesc alimente, aparent, dezgustătoare şi considerate, de cele mai multe dintre naţiile lumii, de nedigerat. Cu toate acestea, în ţări precum Mexic, Islanda, Scoţia sau China se consumă pe post de delicatesuri, trompe uterine de broască, embrioni de raţă, testicule de taur , ochi de oaie sau cacaval infestat cu larve vii.

Revista Reader’s digest a realizat un top al celor mai ciudate mâncăruri din lume preparate din ingrediente mai mult decât bizare. În topul celor mai ciudate mâncăruri din lume se regăseşte o specialitate din Italia, mai precis din zona Sardinia. Casu Marzu este un soi de caşcaval infestat cu larve vii de insecte. În limba sardă ”Casu Marzu„ înseamnă , de fapt, „brânză putrezită”.

Casu Marzu

Fermentarea caşcavalului special, considerat o delicatesă în Sardinia are loc cu ajutorul acţiunii digestive a larvelor muştelor de caşcaval care sunt introduse în mod voit în caşcaval, producând astfel descompunerea grăsimilor. Larvele care cresc şi se dezvoltă în interiorul caşcavalului pot ajunge la dimensiunea de 15 mm. De aceea, în lanţurile de restaurante unde ciudata mâncare se regăseşte în meniu, consumatorii sunt avertizaţi să poarte ochelari de protecţie, pentru că viermii pot sări, în timpul mesei.

Casu Marzu

Tot pe bază de larvă de insecte se prepară şi Escamoles, o mâncare specifică din Mexic, considerată caviarul insectelor. Preparatul este un amestec de insecte, se consumă prăjit şi este servit sub formă de taco.

O altă ciudăţenie prezentată de Reader’s digest vine din Scoţia. Haggis este o budincă preparată din măruntaie de oaie, amestecate cu condimente şi învelite în stomacul fiert al oii. Haggis este considerată mâncare tradiţională în Scoţia, unul dintre marii poeţi ai acestei ţări-Robert Burns, închinându-i chiar o odă ciudatei mâncări în poezia „Address to a Haggis” („Omagiu unui Haggis”)

Haggis este un soi de budincă care conţine măruntaie ale oii

În China, la desert, se serveşte un preparat tradiţional din carne de broască. Produsul se numeşte Hasma şi este făcut din ţesutul gras, uscat, din jurul trompelor uterine ale broaştelor asiatice de iarbă.

Altă ciudăţenie care se regăseşte în topul celor mai ciudate mâncăruri din lume este Balut, un preparat tradiţional din Filipine. În malaeză, ”balut” înseamnă ”învelit”. În ţara de origine, produsul este considerat afrodiziac. Balut este, de fapt, un ou fertilizat de gâscă, ce are în interior un embrion parţial dezvoltat. Oul se consumă fiert în coajă. Lichidul care înconjoară embrionul este sorbit de consumator, iar embrionul este consumat ca atare.


Una dintre cele mai ciudate mâncărui din lume vine din Iran. Kale Pache este un preparat făcut din copite şi cap de oaie.Din ochi, creier şi copite de oaie, condimentate cu lămâie şi scorţişoară se prepară o supă, pe care iraienii o consumă la micul dejun.

În Spania, Crialldias este considerată o delicatesă. Ingredientul de bază al acestei mâncări îl reprezintă testiculele de taur. Organele se consumă atât crude, cât şi fierte, prăjite sau sotate, în diverse combinaţii. În Spania se spune că adevăraţii bărbaţi consumă acest produs în stare crudă.