Complexitatea, curbele periculoase și peisajele care îți taie respirația, acestea sunt cele trei calități pentru a descrie cele mai impresionante trasee rutiere. În acest articol vom parcurge cele mai spectaculoase drumuri din întreaga lume. România este și ea prezentă în top, prin frumosul și periculosul traseu care străbate Munții Făgăraș.

Passo dello Stelvio –  Italia

Primul de pe lista noastră este șoseaua Passo dello Selvio, este a doua cea mai înaltă șosea din Europa și cea mai frumoasă din Italia. A avut pentru mult timp titlul de cel mai spectaculos traseu din lume, însă de câțiva ani a fost detronat de Transfăgărășan, conform Top Gear. Trecătoarea a fost construită în anul 1820 și marchează drumul de la granița dintre Italia, Elveția și Austria. Cei care se aventurează cu mașina pe această rută, vor ajunge la o altitudine de aproape 2760 de metri și vor putea admira un peisaj impresionant. Șoseaua este deschisă doar vara, iar din cauza faptului că sunt foarte mulți vizitatori, este de obicei destul de aglomerată.

Overseas Highway – Florida, SUA

Această autostradă oferă una dintre cele mai frumoase priveliști din Statele Unite. Prin intermediul acesteia, pe un drum ce durează 4 ore, locuitorii Floridei pot străbate nenumăratele insulițe din apropierea coastei. Autostrada reușește să le unească pe toate și oferă celor care o parcurg o imagine impresionantă cu Oceanul. Construcția a început în anul 1905 și a durat 7 ani. Din păcate, proiectul nu a rezistat foarte mult deoarece un uragan a distrus mare parte din autostradă, iar restaurarea a durat mai mulți ani. Într-un final, totul a fost înlocuit cu materiale mult mai solide. Cea mai faimoasă parte din autostradă este Seven Mile Bridge și la momentul în care a fost construit în 1912, măsura 10 km și era cel mai lung pod din lume.

Drumul Morții – Bolivia

Precum îi spune și numele, faimoasa șosea din Bolivia este cea mai periculoasă din lume și atrage anual foarte mulți curioși și aventuroși. Caminos de Los Yungas este adevăratul nume al traseului, iar istoria acestuia este impresionantă, fiind unul dintre cele mai vechi drumuri rutiere din lume. A fost construit în 1930, în timpul ”Războiului Chaco”, de către prizonierii paraguaieni, dar varianta modernă a fost terminată abia în 2006. Drumul are priveliști frumoase, trezește adrenalina și reamintește de trecutul țării. Însă, unele dintre cele mai tragice accidente se întâmplă aici, motiv pentru care și-a căpătat acest renume, de ”Drum al Morții”.

Route Napoleon – Franța

Din articol nu putea să lipsească menționarea șoselei denumite după Napoleon Bonaparte, care urmează exact drumul parcurs de acesta în 1915, în marșul său de la Elba spre Grenoble. În 1914, acesta a fost forțat să abdice și să se retragă pe insula Elba. Un an mai târziu, Napoleon a pornit spre Grenoble cu scopul de a-l înlătura pe Ludovic al XVIII-lea. Aceste întâmplări istorice conferă traseului un caracter aparte. Vizitatorii pot să urmeze calea descrisă de Napoleon cu 200 de ani în urmă, pe un traseu de 150 km ce trece prin Alpi. Șoseaua oferă o experiență de condus inedită, fiind construită special pentru viteză și pentru a testa puterea mașinilor. De asemenea, pasionații de fotografie vor putea captura aici imagini de poveste.

Transfăgărășan – România

Și pentru că ce este mai bun se păstrează la final, Transfăgărășanul – cel mai frumos traseu din lume, așa cum a fost numit de cei de la Top Gear și consimțit de toți pasionații de trasee, este mândria țării noastre. Drumul tranzitează Munții Făgăraș de la Nord la Sud, leagă Muntenia de Transilvania și are o distanță de 92 km și o altitudine maximă de 2042 metri. Cea mai periculoasă parte din traseu este deschisă doar pe timpul verii, din cauza riscului de accidente și avalanșe. De asemenea, viteza maximă este de 40 km/h, dar astfel se pot admira mai bine numeroasele obiective turistice de pe parcursul traseului. Transfăgărășanul a fost construit între anii 1970 – 1974 la inițiativa lui Nicolae Ceaușescu, care a văzut această șosea ca având un obiectiv militar, în eventualitatea unei invazii URSS. Din fericire, nu a fost niciodată nevoie să fie folosit în acest scop, iar România a rămas cu acest drum magnific.

 

Articol realizat de Isabella Pirnea