Iancu Berilă a fost un criminal care a ucis cu sânge rece 20 de brutari. A fost condamnat la aproape 200 de ani de muncă silnică în închisoare şi a murit întemniţat.
În cartea „Cei mai odiosi 100 criminali romani”, scrisă de Traian Tandin, criminalul Iancu Berilă este clasat între cei mai odioşi criminali români. Povestea lui este mai puţin cunoscută în rândul românilor care i-au preluat însă , în necunoştinţă de cauză numele, folosindu-l ca simbol al efortului. Expresii precum ” am muncit ca Berilă” sau ”am tras ca Berilă” sunt des uzitate pentru a exprima un efort ieşit din comun. În realitate, folosirea acestor expresii înseamnă o asemuire cu unul dintre cei mai odioşi criminali din istoria României.
Berilă, originar din Galaţi, a speriat România în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Victimele favorite ale lui Berilă au fost brutarii, de aici ajungând să fie poreclit Ucigaşul Brutarilor. Arhivele istorice notează că ucigaşul a ucis 20 de brutari, modul de operare al criminalului fiind de fiecare dată acelaşi. Berilă îşi analiza victimele, afla unde ţin brutarii banii şi ataca noaptea. A fost prins şi condamnat la muncă silnică. A reuşit să evadeze după o vreme şi a fost prins din nou, chiar în momentul în care se pregătea să mai facă o nouă victimă.
Cea mai cunoscută crimă
Una dintre cele mai cunoscute crime ale sale a fost chiar în orașul natal,Galați, în anul 1936. În acea perioadă s-a angajat la brutăria lui Mihai Mandaris, de pe strada Dogăriei. Brutarul era însurat cu Paraschiva cu care avea un băiat pe nume Filip.
În casa celor doi soți mai locuiau încă doi angajați, Iosef Fechete și Dănilă Bota, motiv pentru care Iancu Berilă a cerut la rândul său un loc unde să doarmă. Avea să primească ajutor și un loc de muncă din partea acestora.
Iancu Berilă a fost angajat, după ce i-a spus patronului că nu este din localitate și că are nevoie de un loc de muncă și de un acoperiș deasupra capului. În ziua în care a decis să treacă la fapte știa deja care sunt obiceiurile familiei.
De asemenea, și-a făcut curaj pentru a săvârși crimele după ce a consumat băuturi alcoolice. Primii pe care i-a ucis au fost angajații, care s-au trezit în toiul nopții de zgomotele făcute de cel mai de temut bărbat din acea vreme.
Filip, copilul soților, avea să fie următoarea victimă. Apoi, Iancu Berilă i-a curmat viața Paraschevei și în cele din urmă l-a imobilizat pe Mihai Mandanis. I-a arătat cadavrele și l-a amenințat în speranța că-i va arăta unde își păstrează banii. Avea să plece din locuința din Galați cu 500 de lei, un ceas de aur și câteva haine.
Prins de comisarul Eugen Alimănescu
Berilă a fost prins, într-un final, de Eugen Alimănescu, comisarul rămas în istorie drept „Comisarul de fier”. După evadarea din închisoare, Berilă se angajase ucenic la un brutar în 1947, în apropierea oraşului Slatina, şi se pregătea să atace. Poliţiştii l-au imobilizat noaptea, în timp ce dormea, şi l-au întemniţat din nou. Se spune că asupra lui a fost descoperit şi cuţitul cu care se pregătea să-l omoare pe brutarul care îl angajase.
Berilă, care avea iniţial o condamnare pe viaţă la muncă silnică, a mai primit 100 de ani de muncă, totalizând un număr de 200 de ani de temniţă. Şi-a trăit restul zilelor în închisoare, muncind din greu şi a pierit în urma efortului depus. Povestea lui s-a pierdut în timp, însă numele a fost preluat la nivel de expresie şi folosit cu mai multe conotaţii.
În trecut, expresia ”ca Berilă” era folosită în rândul puşcăriaşilor. Cei care aveau pedepse mari obişnuiau să spună că fac închisoare „ca Berilă”. De la puşcărie, expresia a deviat la armată, fiind folosită de militari care obişnuiau să spună : „bag armată ca Berilă”. Astăzi, Berilă a devenit un simbol al muncii grele, întinse pe o perioadă lungă de timp, expresia cea mai comună fiind :”Am tras ca Berilă”.