Figuri cunoscute din istorie, literatură şi artă au sfârşit în urma unor afecţiuni respiratorii care nu anunţau a fi foarte grave. Lucrarea „Dicţionarul oamenilor celebri în faţa morţii”, sub semnătura istoricului francez Isabelle Bricard, surprinde în paginile sale aspectele mai puţin ştiute ale ultimelor momente din viaţa unor personaje ilustre ale umanităţii.
În limba română cartea a ajuns să fie publicată trei ani mai târziu de la lansare, la Editura Albatros, în traducerea Adrianei Liciu şi Sorinei Urdoi.
O parte din personajele care fac obiectul lucrării au plecat din această lume în urma unor complicaţii date de răceli, viroze, infecţii respiratorii sau gripă.
Alăturat, vă prezentăm 10 astfel de oameni celebri cuprinşi în repertoriul realizat de Isabelle Bricard.
1. Franz Liszt – compozitor şi pianist ungur.
Data morţii: 31 iulie 1888 (la 75 de ani)
Cauza: congestie pulmonară
Locul: Bayreuth (Germania)
Înhumat: cimitirul din Bayreuth
În trenul care-l ducea la Bayreuth, Liszt, trăgându-l curentul de la un geam deschis, a contractat o răceală. Pe 24 iulie, deşi avea febră mare şi doctorul îl avertizase, nu a vrut să renunţe la o reprezentaţie cu Tristan. A doua zi îi era cum nu se poate mai rău. Era deja în agonie. Fiica sa Cosima, gândindu-se că poate vrea un preot, l-a întrebat dacă dorea să vadă pe cineva. Deşi în anul 1865 fusese primit în Ordinul Minoriţilor, Liszt a răspuns categoric că nu dorea să vadă „pe nimeni“. Pe 31 iulie, ieşind din starea de letargie, a murmurat: „Tristan“. Ultimele sale cuvinte au fost aceleaşi ca ale lui Chopin, când, întrebat dacă suferea, a răspuns: „Nu mai sufăr!“ S-a sfîrşit la miezul nopţii.
2. Goethe, Johann Wolfgang von – scriitor german.
Data morţii: 22 martie 1832 (la 83 de ani)
Cauza: răceală
Locul: Frauenplan, Weimar (Germania)
Înhumat: capela Cimitirului Vechi, Weimar
Goethe avea fobia morţii – evita să rostească acest cuvînt, înlocuindu-l cu altul, nu suporta vederea pompelor funebre şi se indigna când trecea câte un dric prin faţa casei sale. Cu toate astea, nu se temea de moarte pentru el însuşi, întrucât credea în nemurirea sufletului. Pe 16 martie, Goethe răci; păru să se refacă, dar, în scurt timp, urmă agonia. Moţăia, aşezat în fotoliu, într-un halat de casă, cu pîslari de fetru şi cu un cozoroc verde pe frunte, pentru a cerne lumina. Friedrich, servitorul său, îl veghea. Goethe îl întrebă în ce dată se aflau – 22 martie. „E bine, a început primăvara, aşa că vindecarea va fi mai rapidă şi mai uşoară“, spuse. Apoi, se adânci într-un somn plin de vise, murmură cuvinte fără şir şi întrebă: „Vedeţi acest frumos cap de femeie, cu bucle negre, strălucitoare, acolo, în fundalul întunecos?“. În sfârşit, înainte de a se stinge, exclamă: „Lumină… Mai multă lumină!“.
3. Capone (Alfonso, zis Al), gangster american
Data morţii: 25 ianuarie 1947 (la 48 de ani)
Cauza: pneumonie
Locul: Palm Island, Miami (Statele Unite ale Americii)
Înhumat: Cimitirul Mount Olivet, Chicago (Statele Unite ale Americii)
Condamnat la 12 ani de închisoare, pentru fraudă fiscală, şi nu pentru cele 500 de asasinate de care era vinovat, Al Capone a fost eliberat, pe motiv de sănătate, după 7 ani, petrecuţi la Alcatraz. Ros de sifilis, cu mintea şi puterile afectate de o hemoragie cerebrală, în cele din urmă, a fost răpus de pneumonie. A murit în patul lui, după ce primise Sfîntul Maslu, înconjurat de familia îndurerată şi vegheat de doi preoţi. Arhiepiscopul nu a autorizat oficierea slujbei de înmormîntare, dorită de familie. A îngăduit, însă, îngroparea lui în pământ sfinţit. Aşadar, Capone a fost înhumat la Chicago, în Cimitirul Mount Olivet, alături de mai bine de 250 de persoane, asasinate de oamenii lui, sau chiar de el însuşi. A lăsat o scrisoare pentru fiul său, Sonny: „Nu-ţi cer decât un singur lucru: uită ce-a fost Al Capone şi aminteşte-ţi de tatăl tău ca de cineva care te-a iubit şi nu ţi-a vrut decât binele…“.
4. Lev Tolstoi, scriitor rus
Data morţii: 7 noiembrie 1910 (la 82 de ani)
Cauza: pneumonie
Locul: Astapovo, Gubernia Riazan (Rusia)
Înhumat: Iasnaia Poliana (Rusia)
În dorinţa de a scăpa de soţia sa, lîngă care nu mai suporta să trăiască, Tolstoi şi-a părăsit, pe ascuns, casa de la Iasnaia Poliana. Pe drum, a răcit şi a fost nevoit să coboare din tren la gara Astapovo. Cum acolo nu exista nici un hotel, a fost găzduit în camera şefului de gară. Şase medici s-au perindat la căpătâiul lui, ceea ce l-a făcut să spună, contrariat: „Mai sînt şi alţi bolnavi de îngrijit, nu numai Lev Tolstoi!“. În scurt timp, întreaga lume era cu ochii pe Astapovo şi ziariştii dădură năvală. Imediat, veni şi familia, dar Tolstoi refuză să-şi vadă soţia, căreia nu i s-a permis să vină la patul lui decât în ultima clipă, când nu mai era lucid. Şi-a chemat, în schimb, fiica preferată, Maşa, care murise în 1906. Delirând, Tolstoi avea un singur gând, să plece din nou, să fugă, cât mai departe. „S-o iau din loc, trebuie s-o iau din loc!… Să mă duc oriunde, să nu mă mai piseze nimeni. Daţi-mi pace!“ Fiul său, Serghei, i-a auzit ultimele cuvinte: „Adevărul… Iubesc… mult… toţi“.
5. Johann Strauss, dirijor şi compozitor austriac
Data morţii: 3 iunie 1899 (la 74 de ani)
Cauza: dublă pneumonie
Locul: Viena (Austria)
Înhumat: Cimitirul Doebling, Viena
Pe 22 mai, după ce dirijase cu mult elan opereta Liliacul, bătrânul maestru se întorse pe jos acasă, în răcoarea nopţii de primăvară. A doua zi, a făcut o dublă pneumonie. Pe 1 iunie, a început să delireze, un delir foarte muzical, căci maestrul, din când în când, fredona. Ultimele sale cuvinte – cântate – sunt cele ale unei vechi balade austriece:
Drăguţul meu
Drăguţul meu,
Noi trebuie să ne despărţim acum,
Căci soarele, cât de strălucitor ar fi,
Prin a apune va sfârşi.
6. Marcel Proust, scriitor francez
Data morţii: 18 noiembrie 1922 (la 51 de ani)
Cauza: pneumonie
Locul: Strada Hamelin nr. 44, Paris (Franţa)
Înhumat: cimitirul Pere-Lachaise, Paris
Era pe la sfârşitul lui octombrie, când, întorcându-se de la o serată care avusese loc la Beaumont, Proust a răcit şi a făcut o bronşită. Doctorul Bize l-a asigurat că se va vindeca repede, dar numai dacă va înceta să lucreze un timp şi dacă se va hrăni bine. Proust a făcut exact contrariul: a terminat romanul Captiva, din carteal fluviu „În căutarea timpului pierdut“ şi a revăzut un alt roman – Fugara. Pneumonia s-a declanşat la 8 noiembrie, dar Proust a refuzat, şi de această dată, să urmeze sfatul doctorului, trimiţînd „la toţi dracii“ reţetele doctorului Bize. În zadar a încercat fratele său, medicul Robert Proust, să-l oblige să se trateze şi să se interneze…A murit pe 18 noiembrie, la ora 5.30, cu ochii larg deschişi. „Mort pentru totdeauna? Cine poate spune?“, scrisese el, în „Moartea lui Bergotte“…
7. Nicolae I, Împărat al Rusiei
Data morţii: 18 februarie 1855 (la 59 de ani)
Cauza: pneumonie
Locul: Sankt-Petersburg (Rusia)
Înhumat: catedrala fortăreţei Petropavlovsk, Sankt-Petersburg
Ultimele cuvinte ale lui Nicolae I au fost pentru fiul care-i urma la tron, viitorul Alexandru al II-lea, căruia i-a repetat de câteva ori „Să ţii tot, să ţii tot“, cu un gest energic, vrând să spună că va trebui să ţină imperiul cu mână de fier.
8. Pirandello (Luigi), scriitor italian
Data morţii: 10 decembrie 1936 (la 69 de ani)
Cauza: pneumonie
Locul: Strada Antonio Bosio, Roma (Italia)
Înhumat: Agrigento, Sicilia (Italia)
Luigi Pirandello, care scrisese: „Vreau ca moartea să mă secere în plină activitate”, a răcit pe când asista la turnarea filmului Omul de nicăieri, după romanul său Răposatul Mattia Pascal. Boala s-a dovedit fatală pentru organismul său debil şi pentru plămânii săi, distruşi de cele o sută de ţigări fumate pe zi: într-o săptămână, scriitorul s-a stins.
Pusă într-o amforă grecească la care scriitorul ţinuse, cenuşa i-a fost păstrată 15 ani la Muzeul arheologic din Agrigento, apoi a fost îngropată sub un pin, lîngă vila Haos, în care se născuse.
9. George Washington, general şi primul preşedinte al S.U.A.
Data morţii: 14 decembrie 1799 (la 67 de ani)
Cauza: pneumonie
Locul: Mount Vernon, Virginia (S.U.A.)
Înhumat: Mount Vernon
În ziua de 12 decembrie, fiind vreme rea, Washington nu s-a îndurat să-şi trimită servitorul la poştă cu corespondenţa, dar, mai puţin grijuliu cu sine, a ieşit în ninsoare ca să însemneze copacii care trebuiau tăiaţi. A doua zi, s-a trezit cu o puternică durere în gât. Pneumonia i-a fost tratată în toate felurile practicate la vremea aceea: luări de sânge după ventuze, cataplasme, gargară cu salvie, poţiuni din melasă, oţet şi unt, şi… câte şi mai câte. Christopher, valetul negru, nu l-a părăsit nici o clipă, stând în picioare într-un colţ şi refuzând să se aşeze, în ciuda stăruinţelor stăpânului său. „Agonia numai plăcută nu e, dar nu mă tem de moarte“. În schimb, era oripilat de gândul de a nu fi îngropat de viu, din care cauză a insistat să nu fie înmormântat decât la trei zile de la constatarea morţii. După ce a primit din partea secretarului său promisiunea că aşa va face, a spus, regăsindu-şi calmul: „E bine“.
10. Gorki (Aleksei Maximovici Peşkov, zis Maxim), poet, romancier şi dramaturg rus
Data morţii: 18 iunie 1936 (la 68 de ani)
Cauza: controversată
Locul: Moscova (Federaţia Rusă)
Înhumat: cenuşa i-a fost depusă în Zidul Kremlinului, la Moscova
În mai 1936, Gorki a contractat o gripă, care, din cauza stării proaste a inimii şi a plămînilor săi, i-a fost fatală. Începînd cu 6 iunie, toate ziarele au publicat buletine de sănătate. Dar, pentru a nu-l alarma pe bolnav, care citea ,,Pravda”, pentru el era tipărit un număr special, în care nu se vorbea de boala lui. În pragul morţii, cel mai mare regret al lui Gorki a fost acela că nu şi-a putut termina romanul ,,Viaţa lui Klim Samghin”.
Pe 16 iunie, se simţi mai bine şi, strângînd mîna doctorilor, le spuse: „Cred c-am să scap“, dar perioada de acalmie a fost de scurtă durată. Începu să delireze şi, în vorbirea sa confuză, revenea, fără încetare, la pericolul unei conflagraţii mondiale: „Vor avea loc războaie. Trebuie să ne pregătim…“. Pe 18 iunie şi-a pierdut cunoştinţa şi, la orele11, dimineaţa, a încetat din viaţă. Stalin decretă funeralii naţionale pentru „marele scriitor rus, genialul artist al limbajului, prieten devotat al muncitorilor, luptător pentru victoria comunismului“ şi luă parte la înmormîntare, în fruntea cortegiului funerar. Doi ani mai tîrziu, presa făcea cunoscut faptul că, „din punct de vedere medical, Gorki a fost asasinat“ de medicii săi, din ordinul lui Troţki.
Doctorii au mărturisit „spontan“ şi au fost condamnaţi la moarte, sau la închisoare. Unul dintre ei, Pletnev, ar fi dezvăluit, ulterior, că Gorki a fost, de fapt, eliminat de Stalin, cu ajutorul unor bomboane otrăvite.
Aşadar, ce să credem?! Că Gorki, în vîrstă de 68 de ani, surmenat şi tuberculos, a murit de pneumonie nu este deloc de mirare. Că Stalin, în interesul politicii sale, a denaturat o moarte naturală în crimă este perfect plauzibil. Că Stalin ar fi ordonat crima, pe care, apoi, a pus-o în seama duşmanilor săi este o altă ipoteză, care nu trebuie neglijată.