Pe Calea Victoriei, la intersecția cu strada George Enescu, se află biserica Sf. Nicolae „Albă”. Istoria acestui edificiu se pierde în negura timpului, iar data construirii lăcașului de cult nu se cunoaște exact.
Un text de pe o icoană pictată pe lemn a Sf. Nicolae, ce a aparținut parohiei, menționează anul 1702, iar un fragment de lespede funerară cu data 1715, aflată în altar, ne confirmă că biserica exista la începutul sec. al XVIII-lea. Biserica şi mahalaua în care era situată se numeau iniţial a „Vişinei” sau a „Popei Dârvaş” după numele jupâneasei Vişa şi a preotului Neagu Dârvaş, primii ctitori ai lăcașului de cult, scrie Muzeul Curtea Veche, pe pagina de Facebook a instituției.
Denumirea de biserica Albă, sub care este cunoscută astăzi, i-a fost dată la începutul secolului al XIX-lea datorită lipsei picturii exterioare. Avariată de cutremurul din 1802 şi de cel din 1808, a fost reclădită în 1827 de către marele clucer Nicolae Trăsnea și soția sa Maria. La 1802, în jurul bisericii se aflau chilii care au fost dărâmate după anul 1871, în timpul lucrărilor pentru alinierea Căii Victoriei. Aceste construcţii apar reprezentate pe planul realizat de Rudolf Arthur Borroczyn în anul 1852.
Cercetările arheologice desfășurate de către specialiștii Muzeului Municipiului București pe parcursul anilor 2012-2013, au dus la descoperirea zidurilor unei biserici parțial suprapusă de colțul de NV al actualului lăcaș de cult. Au fost scoase la lumină altarul și o parte din latura sudică a acestui edificiu din cărămidă cu ziduri groase de cca. 1 m. Pe baza descoperirilor se poate estima că biserica, ridicată probabil la începutul secolului al XVIII-lea, avea o lungime de cca. 15 m.
În timpul lucrărilor au fost descoperite 11 morminte cu inventar funerar (șase monede, patru inele sigilare, un ac de păr, mărgele din sticlă, fragmente de cercei, copci, bumbi și nasturi). Două morminte au fost suprapuse de zidurile din secolul al XVIII-lea, iar în mâna unuia dintre defuncți era depusă o monedă emisă în anul 1657. Acest fapt ne indică existența unui lăcaș de cult în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, încă neidentificat arheologic.
La baza fundației bisericii ridicate în anul 1827 au fost identificate, în niște lăcașe special realizate în cărămidă, două candele din sticlă, foarte bine conservate, depuse ritual la construcția lăcașului de cult.
Autor: Dr. Raluca-Iuliana Moței, arheolog, Biroul Arheologie Preventivă și Sistematică, Secția Istorie a Muzeului Municipiului București