Construit în anul 1912 şi denumit la timpul respectiv Palace, hotelul Cişmigiu a fost prima clădire construită pe Bulevardul Regina Elisabeta. Accidentul de la începutul anilor ’90, în care şi-a pierdut viaţa o studentă basarabeancă, l-a inspirat pe actorul Cristi Iacob să scrie versurile melodiei „Hotel Cişmigiu“, cântată de Vama Veche.

Hotelul Cişmigiu, care a reprezentat mult timp unul dintre simbolurile Capitalei, a fost prima clădire construită pe Bulevardul Regina Elisabeta. Hotelul, proiectat de renumitul arhitect aromân care a studiat la Paris, Nicolae Nacu Pissiota, a aparţinut familiei acestuia până în 1948, când a fost naţionalizat de comunişti.

Cu o capacitate de circa 200 de camere, „Cişmigiu“ a fost considerat în anii ’20 unul dintre cele mai mari hoteluri din Capitală, fiind clasificat la categoria a doua. Cele mai multe delegaţii care ajungeau în Capitală îl alegeau datorită poziţiei bune pe care o ocupa în centrul oraşului. Pereţii camerelor erau decoraţi cu foiţe de aur, iar intrarea în recepţia hotelului se făcea printr-o uşă rotativă de lemn.

2342_1

În timpul Primului Razboi Mondial, după ocuparea Bucureştiului de către armata germane, Comandamentul Militar Imperial German se instalează în sediul Primariei Capitalei de pe bulevardul Elisabeta, în imediata apropiere a hotelului Palace.

Înainte de Revoluţie bucureştenii cunoşteau acest loc pentru cârciuma de jos, Gambrinus, unde se bea bere la metru şi mânca mici.  Această cârciumă se deschide la parterul Palace Hotel în 1941, de către un anume Naumescu, care continua tradiţia de peste 40 de ani a renumitei berării a lui Caragiale. Marele dramaturg  luase în 1901 in comandită renumita berarie Gambrinus, aflată încă din 1897 în casa Mandy de pe strada Ion Campineanu 4, lânga Teatrului National. In timpul bombardamentelor anglo-americane asupra Bucurestiului din aprilie-mai 1944, o bomba cade pe acoperisul Palace Hotel, distrugându-l.

Naţionalizat şi tranformat în cămin

Instituirea regimului comunist în Romania îşi pune amprenta si asupra Palace Hotel: acesta este nationalizat si i se schimba denumirea din „Palace” în „6 Martie”, data instaurarii guvernului dr. Petru Groza (1945), primul guvern comunist al Romaniei. Apoi numele de Hotelul Cişmigiu îl primeşte prin 1965, iar la finalul anilor ’70, hotelul intră în rebilitare. Reabilitarea a fost incompletă şi făcută prost, iar venire Revoluţiei a schimbat destinaţia hotelului devenind cămin al Facultăţii de Teatru, perioadă în care s-a întâmplat cumplitul accident din casa liftului, surprins şi în versurile melodiei „Hotel Cişmigiu“ a rockerilor de la Vama Veche.

intrarea-hotel-cismigiu

Actorul Cristi Iacob a scris versurile melodiei
Solistul trupei care s-a destrămat între timp, Tudor Chirilă, a spus că melodia nu a fost scrisă de niciunul dintre membrii trupei, ci de actorul Cristi Iacob. „Noi doar am preluat versurile din «folclorul» Facultăţii de Teatru şi le-am pus pe muzica celor de la Eagles. Versurile le-a scris Cristi Iacob, ajutat de un coleg, în perioada în care a stat acolo, în cămin“, a spus Tudor Chirilă.

Actorul Cristi Iacob îşi aminteşte cu plăcere de perioada în care a stat în Hotelul Cişmigiu pe când acesta era dat în folosinţă drept cămin al Facultăţii de Teatru, chiar dacă a avut parte de multe neplăceri şi de disconfort.

„A fost o perioadă frumoasă, boemă, chiar dacă locuiam în condiţii insalubre. Am scris melodia fiind inspirat de cazul studentei basarabence care a căzut în casa liftului. A fost posibil acel accident din cauza că uşile liftului erau tot timpul deschise. De fapt era un dezastru tot hotelul“, a povestit îndrăgitul actor.

hotel

Interiorul a fost refăcut complet, dar s-au păstra faţadele

Hotel Cişmigiu a intrat procesul de reabilitare în septembrie 2009, după ce a fost achiziţionat în 2004 de firma spaniolă Hercesa. Potrivit reprezentanţilor companiei, interiorul clădirii a fost în întregime distrus şi refăcut, dar s-au păstrat faţadele, aceasta fiind o condiţie impusă de către Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional.

Reprezentanţii firmei declarau înainte de începerea lucrărilor că costul reabilitării se ridică la cinci milioane de euro.

Suprafaţa clădirii acoperă 7.000 de metri pătraţi şi adăposteşte azi un hotel de lux cu 67 de apartamente. Hercesa are şi alte planuri în ţara noastră. Astfel, spaniolii se pregătesc pentru primul lor proiect al unui hotel nou, care va avea 12 etaje şi va fi situat pe strada Mircea Vodă.

Hotel_cismigiu_door_2012