Una dintre cele mai persistente idei despre Evul Mediu spune că oamenii evitau complet apa și consumau aproape exclusiv bere sau vin. Imaginea unei Europe medievale în care apa era atât de murdară încât nimeni nu îndrăznea să o bea a devenit aproape un clișeu al culturii populare. Totuși, documentele medievale, tratatele medicale și registrele orașelor spun o poveste mult mai nuanțată.
În realitate, oamenii din Evul Mediu beau apă în mod regulat — atât timp cât provenea dintr-o sursă considerată sigură.
„Să folosim această băutură sănătoasă și naturală, benefică pentru trup și suflet — dacă este luată nu dintr-o cisternă noroioasă, ci dintr-o fântână limpede sau din curgerea unui pârâu transparent”, scria în secolul al IX-lea Lupus Servatus, abatele de la Ferrières.
Cum s-a născut mitul
Ideea că medievalii nu beau apă provine în mare parte din faptul că sursele vremii vorbesc mult mai des despre vin și bere decât despre apă. Cronici, scrisori și poeme laudă calitatea vinurilor sau a ale-ului, aproape niciodată gustul apei.
Dar explicația este simplă: apa era banală.
La fel cum puțini oameni de astăzi ar scrie pagini întregi despre un pahar de apă, și medievalii considerau băutura ceva firesc, lipsit de prestigiu social. Vinul și berea aveau însă valoare culturală, economică și simbolică. Erau asociate cu ospitalitatea, statutul social și mesele festive.
Asta nu înseamnă că apa lipsea din alimentația zilnică.
Doctorii medievali recomandau apa
Textele medicale medievale arată clar că apa era consumată și chiar recomandată în anumite condiții. Medicii discutau despre calitatea apei, despre sursele bune și rele și despre momentele potrivite pentru consum.
Paul din Aegina, medic bizantin din secolul al VII-lea, scria:
„Dintre toate lucrurile, apa este cea mai utilă în orice regim de viață. Cea mai bună apă este cea fără gust sau miros, plăcută la băut și limpede privirii.”
Tratatele medicale medievale ofereau chiar și recomandări surprinzător de specifice. Regimen Sanitatis Salerni, unul dintre cele mai influente manuale medicale ale Evului Mediu, susținea că apa rece de izvor este excelentă pentru potolirea setei, iar apa de ploaie putea fi chiar mai bună. În schimb, în timpul meselor, autorii considerau că vinul este preferabil, deoarece apa „răcește stomacul”.
Uneori, sfaturile intrau în zona superstițiilor medicale. Un autor italian din secolul al XV-lea avertiza femeile însărcinate să evite apa rece, despre care credea că „nu este bună pentru făt și favorizează nașterea fetelor”.
Orașele medievale investeau masiv în apă
Dacă oamenii nu ar fi băut apă, atunci de ce ar fi investit orașele medievale sume uriașe pentru aducerea ei?
Documentele urbane arată că alimentarea cu apă era o prioritate majoră. Arhitectul renascentist Leon Battista Alberti explica faptul că un oraș avea nevoie de apă pentru băut, spălat, grădini, ateliere, canalizare și stingerea incendiilor.
În Londra secolului al XIII-lea a fost construit celebrul sistem numit The Conduit, care aducea apă proaspătă prin conducte de plumb din izvoarele aflate în afara zidurilor orașului până în centrul capitalei engleze. Registrele orașului menționează constant cheltuieli pentru întreținerea și curățarea sistemului.
Și alte orașe medievale europene dezvoltaseră sisteme similare.
Apa curată era considerată esențială pentru funcționarea vieții urbane.
„Pâine și apă” – pedeapsa medievală
Textele religioase medievale pomenesc frecvent consumul de apă, uneori într-un context auster. Unele comunități monastice promovau renunțarea la alcool și consumul exclusiv de apă. În același timp, manualele de penitență foloseau celebra pedeapsă „pe pâine și apă”.
În secolul al XI-lea, episcopul Burchard de Worms recomanda șapte zile de penitență „cu pâine și apă” pentru cei care blasfemiau.
Dar această pedeapsă nu avea rolul de a pune viața păcătosului în pericol. Dimpotrivă, demonstrează că apa era percepută ca o băutură suficientă pentru supraviețuire și sănătate, chiar dacă lipsită de plăcere sau lux.
Medievalii știau foarte bine că apa poate fi periculoasă
Oamenii Evului Mediu nu erau ignoranți în privința riscurilor sanitare. Chiar dacă nu cunoșteau bacteriile sau virusurile, știau din experiență că anumite surse de apă provoacă boli.
Apa stătută, mlaștinile și izvoarele murdare erau evitate. În schimb, izvoarele limpezi, pâraiele și fântânile bine întreținute erau considerate sigure.
Cronicarul Beda Venerabilul povestește că regele Edwin al Northumbriei a ordonat amplasarea unor cupe de bronz lângă izvoarele de pe drumurile circulate pentru ca călătorii să poată bea apă.
Chiar și Michelangelo, în perioada Renașterii, primea recomandări medicale legate de consumul anumitor ape minerale pentru tratarea pietrelor la rinichi.
Berea era preferată, nu obligatorie
Adevărul este că medievalii beau și apă, și bere, și vin.
Berea slab alcoolizată era foarte populară deoarece avea gust mai bun, oferea calorii și era uneori mai sigură în zonele urbane dense. Dar asta nu înseamnă că oamenii evitau complet apa.
O replică din Colocviul lui Ælfric, text anglo-saxon din secolul al X-lea, rezumă perfect realitatea medievală:
„Bere, dacă am; apă, dacă nu am bere.”
Foto deschidere Artwork: Klara Jan for Wellcome Collection. Attribution-NonCommercial-NoDerivatives 4.0 International (CC BY-NC-ND 4.0)
