Biserica de lemn, unde Tudor Vladimirescu a luat Paște în anul 1821, se află în localitatea Boia, din județul Gorj, localitate aproape dispărută. Data la care a fost construita biserica nu este cunoscuta cu exactitate. Aceasta poartă hramul Sfântului Gheorghe, își are începutul în secolul al XVIII-lea și a fost preluată de parohia din Boia la începutul secolului al XIX-lea. Probabil la începuturi a fost metoh (mănăstire mică) al Mănăstirii Bistrita până când a fost preluată de parohia Boia.
Biserica, unde Tudor Vladimirescu a ascultat ultima sa slujbă de Paști, este înscrisă pe lista monumentelor istorice, având codul LMI 2004: GJ-II-m-B-09246.
Având un acoperiș unic, biserica se desfășoară în succesiune, de la apus cu un pridvor, o tindă, un naos și o încăpere mai îngustă, poligonală pentru altar spre răsărit. Naosul și tinda sunt acoperite de o boltă semicilindrică comună, trăsătură ușor de recunoscut la majoritatea bisericilor de lemn din zonă. Pereții sunt tencuiți spre exterior. Aceasta nu are turn, după cum a fost obiceiul la sud de Carpați. Pe peretele de intrare, la stânga intrării, se află următoare inscripție: „7316. Ioan Drăghici, Dumitrache ereu, Ioana ereița, Stana erița, Gheorghe, Matei, Martin, Ion, Ancuța, Paraschiva.”. Data se traduce ca fiind martie 20 1816, data care corespunde cu preluarea ei de catre parohia din Boia.
Văleatul erei bizantine 7316 corespunde anilor 1807-1808 și datează sau antedatează cu certitudine construcția bisericii. Inscripția de deasupra reține următoarea dată: „Martie 20 1816”. Această dată este indicată drept moment al preluării bisericii de parohia din Boia. Ea poate fi corelată cu textul din jurul icoanei de hram al Sfântului Gheorge de pe ușorul stâng al ușii: „[M]arele Mocin[i]c Gheorghe. Octombrie 20, 1816 …”
Izolarea și părăsirea vetrei satului au condus la degradarea lăcașului.
Surse:
Pănoiu, Andrei (1971). Arhitectura bisericilor de lemn din Țara Românească. Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din București