În urmă cu mai bine de 100 de ani, în Bucureşti au început să circule primele tramvaie care arătau total diferit faţă de cele pe care le vedem acum. Erau trase de cai şi doar câţiva pasageri puteau să urce în aceste tramvaie. Apoi, a venit timpul tramvaielor electrice.
Povestea transportului în comun începe în anul 1871, după cum se arată pe site-ul RATB. Atunci era introdus pentru prima dată în Capitală un mijloc de transport în comun, tramvaiul tras de cai.
Mijloacele de transport în comun aveau doi cai putere care zi de munceau la foc continuu pentru a asigura transportul bucureştenilor. Animalele erau verificate constant şi armăsarii erau castraţi ca nu cumva să apară probleme în timpul curselor.

În interiorul primelor tramvaie trase de cai aveau loc aproximativ zece persoane, care de cele mai multe ori stăteau pe băncile aşezate în interiorul vehiculului, de o parte şi de alta a acestuia.
Prima cursă cu tramvaie electrice
Aproximativ 60 de ani au circulat prin Bucureşti tramvaiele trase de cai, după care au fost înlocuite cu tramvaie electrice. Prima linie electrică s-a dat în folosinţă în luna decembrie a anului 1894, dar nu a înlocuit imediat vechiul mijloc de transport. Era linia 14, primele 13 linii aveau încă tracțiune animală.
Colorat în verde și inscripționat cu numărul 14, primul tramvai electric din București circula de la Cotroceni la Obor și avea 8 vagoane cu motor şi opt remorci. Tramvaiul 14 pleca de la Uzina Electrică, mergea pe Splaiul Independenţei, trecea Dâmboviţa pe Podul Domniţa Maria, traversa Bulevardul Regina Elisabeta via Splaiul Gării Centrale şi îşi continuă drumul pe bulevardele Academiei, Carol I şi Pache Protopopescu. Capătul de linie de la Obor se afla la Şcoala Iancului.
La momentul introducerii în circulație, consilierii primăriei s-au opus înfiinţării tramvaiului electric, „considerându-l o calamitate pentru public, pentru că firele electrice pot trăsni oameni şi animale şi vedem cu toţii ce aspect hidos prezintă sârmele acestea spânzurate în aer pe nişte stâlpi imposibil de privit“, după cum s-a consemnat în scrierile din 1894.
Probleme și opoziția față de noul mijloc de transport
Prima linie pe care circulau tramvaiele electrice era pe traseul Obor – Cotroceni şi cei care conduceau mijloacele de transport în comun se loveau la început de o problemă uriaşă. Ori de câte ori ploua motoarele se opreau pentru că intra apa de la ploaie. Abia de câţiva ani au fost aduse şi montate pe mijloacele de transport în comun nişte motoare capsulate care făceau ca motoarele să rămână uscate chiar dacă afară ploua torenţial.
Mulţi s-au opus introducerii tramvaiului electric în Capitală și din motive economic, mai exact dacă s-ar introduce tramvaiul electric, ar avea de suferit cultivatorii de orz şi de ovăz care nu ar mai avea unde să îşi vândă produsele. Apoi meşteşugarii. Şi potcovarii nu ar mai fi avut cui să pună potcoave. Tramvaiul cu cai a circulat prin Capitală până în 1929.

Depoul Victoria a fost înfiinţat în 1888, pe locul unde se regăsea herghelia regală. Și acum în gardul depoului Victoria se găseşte un sistem de prindere a cailor care aduce aminte de fostele mijloace de transport în comun cu cai.
Scurtă istorie a tramvaielor
Istoria tramvaielor începe în primii ani ai secolului XIX, în Țara Galilor, Marea Britanie, unde o mică parte din ruta Swansea și Mumbles Railway, situată în zonele urbane, a fost reconfigurată pentru a fi folosită de tramvaie.
Acel prim model de tramvai nu are prea multe asemănări cu cele din zilele noastre. Cel din trecut consta într-un singur vagon și era tras de cai.
Primele rețele de tramvaie au apărut în Statele Unite (New York în 1832, New Orleans în 1835), Franța (1839), Chile (Santiago, 1858), Egipt (Alexandria, 1850), Australia (Sydney, 1860) și în Indonezia (Jakarta, 1869).
La sfârșitul anilor 1800, tramvaiele au început să fie propulsate de locomotive mici cu abur.
În timp ce majoritatea rețelelor de tramvai au fost construite în orașe plasate în zone plane, unele dintre ele s-au confruntat cu probleme de altitudine, ceea ce le-a determinat să adopte linii de tramvai operate prin cablu. Primul și cel mai faimos exemplu al acestui sistem este cel din San Francisco, care a introdus astfel de linii în 1873.
În 1880 a apărut primul tramvai complet electric. A fost creat în Sankt Petersburg, Rusia, de inventatorul Fiodor Pirotsky. Un an mai târziu, în 1881, prima linie de tramvai electric a fost deschisă în Lichterfelde, o suburbie a Berlinului.

Lucruri mai puțin știute despre tramvaie
1. Când nu existau cai disponibili pentru a trage tramvaiele, acestea erau operate de boi sau chiar de muncitori umani.
2. Peste 200 de orașe europene au linii active de tramvaie.
3. Peste 36.000 de tramvaie sunt operaționale în acest moment, în întreaga lume.
4. Cea mai mare flotă de tramvaie din lume se află în Praga (920). Bucureștiul se află pe locul 4 în Europa cu o flotă de aproximativ 480 de tramvaie
