Povestea credinței în Dharma, ori în Atman nu poate fi înțeleasă orișicum, și mai ales nu de către un creștin. Ele sunt rezultatul a mii de ani de filosofie împământenită în spiritul Asiei, în solurile și în templele ei. Prambanan și Borobudur sunt chiar esența acestei culturi fascinante.
Borobudur este cel mai mare templu budist din lume. A fost construit în secolul VIII d. Hr., în timpul dinastiei Sailendra, ca lăcaș de cult pentru cei ce vor să atingă Nirvana. Astfel că templul conține nici mai mult, nici mai puțin de 504 statui ale lui Buddha și cuprinde nouă nivele împărțite în câte trei secțiuni reprezentative: lumea dorințelor, lumea formelor și Nirvana.
Borobudur se află la poalele vulcanului Merapi, care de-a lungul secolelor a încercat să pună stăpânire pe templul budist. I se citesc și acum încercările pe stupele și statuile lăcașului de cult, înnegrite ici-colo drept mărturie a luptei dintre doi giganți.
Tot Merapi a determinat regatul de la acea vreme să se mute mai la est, părăsind astfel Borobudur, care a rămas pradă junglei. Ani mai târziu, când Merapi s-a mai liniștit, budiștii au vrut să-și revendice locul de rugăciune, însă primii care s-au încumetat au murit pe drum, astfel că abia în secolul XIX templul și-a recăpătat utilitatea. Aflat sub ocupație britanică, Borobudur a fost redescoperit de către Sir Stamford Raffles, fondatorul orașului Singapore.
Ca răspuns la măreția templului Borobudur, hindușii și-au construit și ei un templu al lor un secol mai târziu. Prambanan se află la doar două ore distanță de Borobudur, în Java centrală. Este ceva mai mic ca și dimensiuni, însă mai impunător din punct de vedere al arhitecturii. Prambanan cuprinde 224 de temple pentru brahmani și 16 temple mai mari, care alcătuiesc ansamblul central.
Pereții templului sunt împodobiți cu basoreliefuri uimitoare ce spun povești despre Brahma, Shiva și Vishnu, despre Hanuman Regele Maimuță, despre Ramayana și despre alte legende hinduse. Pe lângă arhitectura cu turnuri înalte și ascuțite, tipic hindusă, Prambanan impresionează și prin aleile de iarbă verde și aer curat ce împrejoară templele.
Mii de turiști trec anual prin aceste două locuri sfinte pentru budiști și hinduși. Și abia atunci ei realizează cât suntem de mici, cât de înguste ne sunt perspectivele uneori și cât de multă splendoare e în lucrurile simple. Iar mirarea cea mai mare apare abia când realizăm că templul nu e decât o întâmplare fericită între piatră, aer și foc.
Autor: Ioana Ene