Ţi-ai fi dorit ca în timpul vacanţei de vară să te fi bucurat mai mult de natură si tare ai vrea ca în următoarea călătorie să îţi satisfaci această dorinţă. Iar cu această ocazie, să reuşeşti să te relaxezi mai mult.

Potrivit specialiștilor în turism, dacă ai chef de o vacanță în natură, în care să te odihnești și să te bucuri de peisaje divine, dar în care să ai și locuri interesante de explorat, insulele reprezintă alegerile ideale.

Nici măcar nu trebuie să părăsești continentul, deoarece există o mulțime de insule europene de vizitat pe toată durata anului. Iată un clasament de 10 astfel de locuri minunate.

PORTUGALIA

1. Madeira

Portugalia este faimoasă pentru destinații ca Porto, Lisabona, Sintra sau regiunea ei sudică, Algarve. Deși toate acestea sunt absolut superbe și merită cel puțin o vizită, țara ascunde și comori insulare, precum Madeira.

Madeira se află la vest de Maroc, are capitala în Funchal și este foarte accesibilă – poți rezerva bilete de avion operate de companii low-cost. Odată ce vei ajunge acolo, vei descoperi un tărâm abundent, cu peisaje naturale incredibile și o mulțime de locuri de străbătut.

Nu rata Cabo Girao, o platformă cu podea transparentă prin care poți vedea oceanul. Apoi, închiriază o mașină și bucură-te de drumurile panoramice inedite.

2. Insulele Azore

Tot de Portugalia aparțin și Insulele Azore, un arhipelag la fel de special, cu privelişti la fel de uimitoare.

Cascade, râuri, dealuri, munți și lacuri – toate pot fi admirate de jur împrejurul insulelor. Cea principală poate fi accesată cu un zbor către Ponta Delgada, apoi poți lua o barcă și până pe insulele mai mici.

ITALIA

3. Ischia

O insulă cu o mulțime de plaje inedite, izvoare termale și peisaje demne de cărți poștale. Este mai puțin aglomerată decât Capri, iar atmosfera locală, tipic italiană, se poate simți mai puternic, încă de la primul pas pe insulă.

4. Sardinia

Dacă vrei să stai toată ziua pe o plajă perfectă, cu nisip alb și apă turcoaz, apoi să descoperi cultura locală și să te inspiri din obiceiurile acestei Zone Albastre, unde oamenii trec cu lejeritate de 100 de ani, Sardinia este destinația ta.

Poți ajunge în nordul insulei zburând către Olbia sau poți ateriza în sud, pe aeroportul din Cagliari.

Bineînțeles, Italia are și alte insule superbe, precum Capri, Procida, Burano, pe care îți recomandăm să le vizitezi în excursii de o zi, atunci când ești în vacanță în Napoli, Amalfi, respectiv Veneția, potrivit vola.ro.

SPANIA

5. Tenerife

Când spunem insule europene de vizitat măcar o dată în viață, spunem Spania și, apoi, Tenerife. Arhipelagul cu primăvară eternă este o destinație excelentă în orice perioadă a anului, fie că alegi Tenerife, Gran Canaria sau Fuerteventura.

Te vei putea bucura de vulcani, drumeții prin natură, plaje cu nisip negru și valuri numai bune pentru a încerca o lecție de surf.

6. Ibiza

Ibiza are o reputație foarte bună când vine vorba despre viață de noapte, iar dacă acest renume a fost cel care nu te-a atras până acum, trebuie să știi că insula ascunde și alte comori.

În Ibiza te poți bucura de plaje și golfuri superbe, apusuri magice, te poți plimba prin Dalt Vila, centrul vechi străbătut de străduțe mici, clădiri albe și un farmec aparte. Iar dacă vrei o panoramă a întregii insule, poți face și un traseu montan scurt, dar incredibil de frumos, până la Sa Talaia, cel mai înalt punct al Ibizei.

7. Mallorca

Mallorca este cea mai mare insulă spaniolă și destinația perfectă de vacanță. Ea face parte din Insulele Baleare, iar temperaturile sunt plăcute pe tot parcursul anului, cu maxima în august și minima în ianuarie, când sunt aproximativ 17 grade Celsius.

Poți începe prin a vizita capitala insulei, Palma de Mallorca, apoi să vizitezi Soller, un oraș mai mic, dar pe care-l vei adora. Când ai decis că ai explorat suficient, îndreaptă-te către plaje și nu rata Platja des Coll Baix!

FRANŢA

8. Corsica

Franța se mândrește și ea cu insule care merită o vizită, atunci când vrei să descoperi locuri noi. Corsica este una dintre ele.

Situată în sudul Franței, aproape de Sardinia, insula poate fi accesată cu avionul. Trebuie doar să-ți rezervi bilete de avion către Ajaccio, un oraș din vestul Corsicei. Poți zbura și în alte orașe franceze, pentru ca apoi să iei un feribot.

Insula este cunoscută pentru plaje cu nisip fin și ape cristaline, dar și pentru trasee de drumeție, snorkeling, crame, sate urcate pe dealuri și orașe istorice. Cu alte cuvinte, vei găsi tot ce ți-ai putea dori.

GRECIA

9. Creta

Este aproape imposibil să alegi doar una dintre insulele grecești. Nu doar pentru că sunt foarte multe, ci și pentru că fiecare dintre ele are farmecul său aparte.

Dacă este prima ta vizită în Grecia, îți recomandăm să începi cu Creta, cea mai mare insulă a țării. Poți ateriza pe aeroportul din Chania sau Heraklion iar prețurile biletelor de avion sunt accesibile.

Aici vei găsi un mix care te va introduce în atmosfera grecească: plaje superbe, ruine și monumente antice, orașe pline de viață, precum și gastronomia tipică, pe care o vei adora.

Iar dacă vrei să vezi și alte opțiuni, pentru o vacanță de lux poți alege Santorini, Zakynthos și Mykonos, pentru mai multă intimitate ai Naxos, Hydra și Paros, iar pentru o vacanță cu buget mediu poți alege Corfu, Rodos, Thassos sau Skiathos.

10. Malta

Malta în sine este o țară tip arhipelag, formată din trei insule principale: Malta, Gozo și Comino. Ai o mulțime de motive pentru care să vizitezi Malta, iar într-o vacanță de câteva zile sau, și mai bine, o săptămână, poți explora toate cele trei zone, fiecare la fel de ofertantă.