Există multe străzi cu de poveste în București. Unele cu istorii frumoase, altele cu povești înfiorătoare. Am ales două dintre acestea mai puțin cunoscute marelui public.
Strada Jean-Louis Calderon
A purtat mai multe nume de-a lungul existentei sale:”Alexandru Sahia”, inainte fiind numita “Gogo Cantacuzino”, mai in urma facand parte din strada “Polona”, ce se intindea pana in spatele Spitalului “Coltea”.
Polonezii au format una din comunitatile de mici de dimnesiuni in Bucuresti. Numarul lor va creste simtitor in secolul al XIX-lea, in urma incercarilor istoriei (1815, 1830, 1849 si 1860) precum si in 1939. O mare parte a polonezilor s-au asezat pe o axa care de atunci le poarta numele: strada “Polona”.
Strada Tudor Arghezi
In anul 1853,ultita “Scaune”urma traseu actualei “Tudor Arghezi”,de la str. Jean Louis Calderon,pana la p-ta Rosetti,actuala strada aflandu-se in locul fostului boulevard “Hristo Botev”.
Sezatoarea din fata blocurilor are precedentul intrat déjà in folclor in cazul mahalalei Scaune, aflata candva in spatele spitalului Coltea. Aici, generatii de-a randul, locuitorii strazii Scaune petreceau seara de seara cu totii la poarta unui vecin, band cafele si si tragand din narghilea, pana la lasarea intunericului. Victor Bilciurescu isi aminteste ca:
“intreband intr-o zi pe tata de rostul denumirii acestei strazi si a bisericii de pe ea, mi-a explicat ca denumirea a purtat-o mai inati strada si dupa ea biseric, fiindca pe strada aceasta s-a pomnenit mai demult obiceiul ca in fiece zi de vaqra fara ploaie, dup ace se lua masa de seara, intotdeauna devreme, cam pe la 6 seara, fiindca lumea de atunci se culca devreme ca sa se scoale odata cu zorile, se facea cerc la poarta; gospodaria careia ii venea randulla sindrofie poruncea sa se scoata scaunele la poarta sitoti ai casei impreuna cu vecinii de peste drum si de pe laturi se asterneau pe sindrofie, sorbeau din cafea si din ciubuc, iar pe la 8 gazda batea din palme- soneria din vremea aceea- sa vina slugile care carau scaunele in casa si, dupa stereotipul: Maine seara mai frumos, toti plecau la culcare, iar seara urmatoare sindrofia se repeat la vecinul de peste drum sau de alaturea, cu acelasi invariabil program, care daca astazi s-ar parea plicticos, era insa considerat pe atunci ca foarte sanatos, fiindca ziua era intreaga a muncii, iar seara intreeaga a odihnei.”
Astazi, relaxarea si discutiile lejere ,in cadru social formal sau informal,s-au mutat la cateva strazi distanta in actualul Centru Vechi,unde calatori sau locuitori ai orasului se bucura de ele,mai mult sau mai putin alaturi de influente ale epocii moderne in care traim.
Draghici Andrei-Catalin
