Atunci când mergi prin Bucureşti este aproape imposibil să nu te loveşti de denumiri cae ţi se par nefireşti. Astăzi nu ai de unde să ştii de ce unei zone i se spune Balta Albă sau Crângaşi, când acolo nu e nicio baltă sau vreun crâng. Alte denumiri par chiar fără noimă: Dristor, Vitan, Băneasa. Fie ne-am născut în ele, fie ne-au găzduit în anii facultăţii sau ne-au oferit un loc de muncă, câţi dintre noi ne-am întrebat, însă, de unde provin denumirile cartierelor din Capitală, poveşti pe care poate doar istoricii le mai cunosc.

O istorie interesantă se găseşte în originea numelui cartierului Balta Albă. Povestea spune că aici se afla o groapă de var unde, în vremea lui Caragea, se topeau cadavrele ciumaţilor. Când ploua, locul devenea o baltă. Povestea spune că atunci când a fost ridicat parcul I.O.R. chiar pe o parte din această baltă de odinioară şi a fost umplut cu apă lacul in mijlocul său apa s-ar fi făcut imediat albă.

Zona Berceni a fost denumită astfel datorită grofului Miklós Bercsényi. Se zice că o ceată de husari, condusă de groful Miklós Bercsényi, s-au oprit undeva la sud de Bucureşti, în drumul lor spre turci. Nu se ştie însă dacă au luat o pauză sau dacă au rămas aici de tot, însă cert este că de atunci acea zonă a fost botezată „Berceni“.

Cartierul Băneasa îşi trage denumirea de la nevasta banului Dimitrie Ghica.

Cotroceniul, unde în prezent se află sediul prezidenţial, se numeşte astfel de la regionalismul „a cotroci“, care înseamnă „a scotoci“, „a scormoni“. Aici a fost ridicată prima construcţie de către Şerban Vodă, însă primul domn care a ales să stea aici a fost Cuza Vodă, care a făcut din chiliile mănăstirii reşedinţa domnească de vară.

Legenda cartierului Colentina spune că această denumire vine de la „colea-n-tină“ (aici în noroi), după cum ar fi sunat răspunsul laconic al unuia dintre spătarii lui Matei Basarab la întrebarea domnului său unde a înfrânt oştile Înaltei Porţi. O vreme s-a numit şi „Olintina“.

Depre zona Crângaşi, istoria spune că a existat cândva o prelungire din Codrul Vlăsiei, un crâng. Aici trăiau crângaşii.  Cert că că în urma numeroaselor construcţii ridicate în această zonă s-a descoperit că urme de locuire s-a înregistrat aici din secolul IV. Ba chiar mai mult s-au găsit şi monede romane cu chipul împăratului Valentinian. Totuşi înregistrările de la jumătatea secolului al XIX-lea semnalează aici o zonă slab locuită. Ulterior extinderea mahalalelor bucureştene includ şi această zonă în cea metropolitană.

Cartierul Dămăroaia a fost, în trecut, moşia parcelată a boieroaiecei Maria Damaris.

În istoria numelor cartierelor bucureştene este menţionat şi un nume de doctor. Spiridon Kristofi (căruia i se mai zicea Spirea), a ridicat, în 1765, pe Dealul lupeştilor o biserică numită Spirea Veche. De aici şi denumirea „Dealul Spirii“.

Dristor“ vine de la breasla piuarilor care şi-au avut satul în această parte a Bucureştilor. Meşterii piuari se numeau «darstari», «darsta» fiind piua din piatra folosită la fabricarea postavului şi dimiei. Piuarii fabricau «darste» şi pentru sutele de mori de pe cursul Dâmboviţei, care timp de sute de ani au fost prezente cotidiene, de mare relevanţă economică pentru târgul Bucureştilor. Numele este totuşi unul care are legătură şi cu modificările survenite pe harta politică a României. Luarea Cadrilaterului şi a Silistrei, numită de români Durostor, s-a potrivit pe undeva şi cu denumirea acestui cartier bucureştean.

Drumul Taberei se numeşte astfel datorită lui Tudor Vladimirescu, care, în 1821, intră în Bucureşti pe la vest şi îşi aşează aici tabăra de panduri. Tot din această zonă Drumul Taberei – Cotroceni a plecat şi Aurel Vlaicu în primul său zbor temerar din 1910.

Ferentariul
, renumit astăzi pentru scandalurile din zonă, a primit unul dintre cele mai rafinate nume din Capitală, originea lui venind din latină, („Ferentarius“ – soldat din infanteria uşoară a legiunilor române). Unii spun că aici s-ar fi aflat câmpul de exerciţii al ferentarilor, din oastea lui Mihai Viteazul.

Turcii şi-au pus şi ei amprenta pe Bucureşti. „Ghencea“ este un nume provenit din limba turcă. Pe vremea fanarioţilor, Ghenci-aga era şeful arnăuţilor din garda domnească. Aici s-a ridicat o biserică, Biserica Ghencei.

Denumirile „Floreasca“ şi „Giuleşti“ îşi au originile de la numele boierilor care au stăpânit locurile respective, Floreştii, şi, respectiv, de la proprietatea boierească a Juleştilor.

Strada Lipscani, una dintre cele mai tranzitate străzi de distracţie din Capitală, se numeşte astfel datorită negustorilor veniţi în Bucureşti cu lucruri aduse de la târgul din Leipzig, care se numeau Lipscani. De asemenea strada paralelă cu această, Gabroveni, era locul unde veneau comercianţii din oraşul bulgăresc Gabrovo (in vremurile acelea el aparţinea Imperiului Otoman şi aici erau multi comercianţi turci, greci şi bulgari).

Despre cartierul Militari se spune că ar fi fost botezat aşa pentru că era zona de instrucţie militară şi unde o vreme a funcţionat „Pirotehnia Armatei“.

Cartierul Moşilor, traversat de Calea Moşilor, este de asemenea unul care nu are nicio legătură cu ce vedem azi. Plin de blocuri înalte care stau de o parte şi de alta a bulevardului, acest cartier a fost multă vreme cel al armenilor şi al evreilor. dacă părăseşti Calea Moşilor şi mergi pe străduţele de mahala, imaginea acelor ani este încă destul de bine păstrată. De altfel zona aceasta cobora odinioară până spre Splai. Azi multe dintre străzi duc nicăieri pentru că sistematizarea comunistă le-a ridicat un bloc în cale. Singura mărturie vie pe care o mai întâlnim este Biserica Armenească de pe strada cu acelaşi nume.

Oraşul Pantelimon, de la periferia Capitalei, îşi are numele după Mănăstirea Sfântul Pantelimon. În greacă „pan“ înseamnă „tot“, iar „éléïmon “ se traduce „milă“. Astfel, Panteleimon înseamnă „cel milostiv“ sau „întreg milostivul“.

Rahova, un alt cartier care şi-a „câştigat“ reputaţia de zonă de scandal, are un nume relativ nou şi vine de la Calea Rahovei, una dintre cele cinci artere botezate în amintirea Războiului de Independenţă: Calea Griviţei, Calea Plevnei, Calea Rahovei, Calea Victoriei şi Calea Dorobanţilor. Calea Rahovei a fost cunoscută în trecuc sub denumirea de Podul Calicilor sau Drumul Florăreselor, principalul drum de acces către Alexandria. Numele de pod venea de la scândurile de lemn cu care era pavat, acesta fiind un material mai ieftin decât piatra. Podul Calicilor era înconjurat de cerșetori și oameni nevoiași dar autoritățile i-au alungat și au redenumit strada în Calea Craiovei pentru a îndepărta reputația proastă.

Cartierul Regie, populat azi doar de cămine studenţeşti şi de Universitatea Politehnică, a început cu povestea Moarei de Apă Ciurel, ridicată în 1848. Treptat zona a crescut în importanţă, iar în 1864 Manufactura de tutun de la Belvedere a fost construită în zonă. Fabrica era deţinută de Effingham Grant, secretar al Consulatului Marii Britanii la București în acea vreme. Grant a construit de asemenea în zonă și un conac și a înființat Regia Monopolurilor Statului, de unde vine și numele zonei. Construcția căminelor studențești a început în 1961.

Sălăjanul“ este de asemenea un nume nou şi are originea de la Leon Szilaghi, cunoscut şi ca Leontin Sălăjan, care a fost un politician comunist și general de armată român.

Cartierul Titan îşi are denumirea de la fabrica de ciment „Titan“, construită la începutul secolului 20. Totuşi în prezentările oficiale se spune că denumirea cartierului se trage din mitologia greacă, unde era utilizată pentru a denumi copiii zeilor Uranus și Gaea.

Despre Vitan, D. Papazoglu spune că „În ocolul oraşului, spre nord, este câmpia Vitanului, unde vitele orăşenilor îşi aveau păşunea“. În apopiere era depoul Dudeşti de unde plecau tranvaiele trase de cai.