În România sunt peste 100 de localități dispărute complet, dar care sunt prezente încă în documente, ba chiar li s-au alocat coduri postale. Am prezentat deja câteva cazuri precum Lindenfeld sau Straja, iar acum ne vom îndrepta atenția asupra unei localități înființată chiar de unul dintre oștenii ne nădejde ai voevodului Stefan cel Mare.

Una dintre localităţile fantomă se numeşte Huştiu şi este în judeţul Galaţi. Din satul atestat documentar în vremea domniei lui Ştefan cel Mare a rămas doar codul poştal. Au dispărut până şi pietrele de temelie ale caselor.

După bătăliile purtate de oştile Moldovei pe Valea Tutovei, Ştefan cel Mare l-a răsplătit pentru vitejia lui pe căpitanul de steaguri Lupu Huştiu. Astfel a luat fiinţă, pe cel mai înalt deal din împrejurimi, satul ce avea să poarte numele oşteanului: Huştiu.

Satul Huştiu este atestat documentar din perioada lui Ştefan cel Mare. Există o menţiune despre acest sat şi în romanul Fraţii Jderi, al lui Mihail Sadoveanu. În anii comunismului, când proprietăţile private au fost distruse, satul răzeșilor liberi a intrat într-o cădere liberă.

Autorităţile comuniste s-au opus electrificării cătunului. Locuitorii au strâns bani pentru stâlpii şi cablurile electrice, însă comuniştii i-au confiscat. Sătui să fie izolaţi, oamenii din sat au plecat, unul câte unul, în aşezările vecine.

Ultimul locuitor al satului a fost Alexandru Huştiu, descendent al neînfricatului căpitan de steaguri. Pentru că nu s-a îndurat să plece, mulţi ani a stat singur în toată aşezarea. Nepotul său păstrează în minte imaginea vechiului sat.

Astăzi, doar o troiţă de lemn putrezită mai aminteşte că acolo a fost cândva un loc unde au stat familii, care şi-au construit gospodării şi vise.

„A fost şters de pe hartă. La ora actuală nu există. Nu îl avem sub nici o formă de administrare. Este teren arabil”, spune Iancu Bâra, viceprimarul comunei Priponeşti.

Bucata de pământ agricol care are încă un indicativ poştal. Este singura menţiune în actele oficiale actuale care mai aminteşte de vechiul sat de răzeşi.Oamenii încă își amintesc de fosta localitate și cu tristețe în glas povestesc cum și de ce au plecat de acolo