Aflat la confluența a trei drumuri comerciale importante: Tabla Buții, Pasul Bratocea și Pasul Buzăului, județul Saac, cunoscut și ca Săcuieni, a fost unul dintre județele istorice ale Munteniei care au dispărut după reformele administrative din 1829 și 1845, dar care poartă încă o moștenire istorică și culturală pe cât de necunoscută publicului larg, pe atât de interesantă.

Autor: Daniel Plăiașu

Saacul a rămas în istorie ca tărâmul podgoriilor și al livezilor, cramele domnești, dar și pivnițele cu butoaie de stejar în care se depozita tăria servită de domnitor fiind situate la Urlați, respectiv la Vălenii de Munte.
Vă propunem în cele ce urmează o mică incursiune în istoria acestei regiuni, pentru a vă arăta ce s-a păstrat din tradiția locală, de ce merită vizitată această zonă și cum își propun localnicii să revitalizeze patrimoniul material și imaterial al vechiului județ situat între Prahova și Buzău.

Sursă: https://arnoldplaton.wordpress.com/2015/08/08/harta-socialista-a-judetului-saac/comment-page-1/

Săcuienii, urmașii Cavalerilor Teutoni?

Conform istoricului Constantin C. Giurescu, în lucrarea Județe dispărute din Țara Românească, denumirea de Săcuieni/Secuieni ar proveni de la localnicii (români ardeleni și secui) stabiliți în zona montană a actualelor județe Prahova și Buzău, pe văile Teleajănului și Buzăului, în jurul anilor 1200-1250, când teritoriul ar fi fost sub administrația Cavalerilor Teutoni din Țara Bârsei. De altfel, unele localități precum Slon sau Pătârlagele, par a păstra denumiri cu rezonanță germanică.

În plus, teritoriul este străbătut de 3 drumuri comerciale importante ce făceau legătura între Câmpia Română (și mai departe Țaratul Bulgar/Imperiul Bizantin situat la sud de Dunăre) și Transilvania: Tabla Buții și pasul Bratocea (folosite încă din antichitate) și pasul Buzăului, parte din drumul medieval al Brăilei.

Pentru a securiza și a vămui marfa, pe aceste trasee au fost înființate de-a lungul secolelor mai multe cetăți de granită, atât în Tabla Buții despre care am vorbit aici, cât și în Cerașu și Slon, ultima dintre ele datând din sec. VII-XI și fiind caracterizată de prezența ceramicii de Adrianopole. Tot aici, au funcționat în evul mediu și două centre militare de frontieră, la Vălenii de Munte și Starchiojd (Prahova), iar la Sibiciu de Sus (Buzau) a fost stabilită o căpitănie de plai.

Tabla Butii

Sarea, vinul și țuica, produsele râvnite chiar și de domnitori

Aflat preponderent în zona deluroasă și montană, boierul Mihail Cantacuzino, descriindu-l drept „o parte câmp și două părți muntoase”, județul Săcuieni a avut o importanță strategică atât pentru domnitorul Țării Românești, cât și pentru boierii de la curte care și-au stabilit moșii în regiune.

Conacul Bellu de la Urlati

Județul Saac era cunoscut pentru podgorii, care și astăzi reprezintă puncte de reper în turismul oenologic, precum Dealul Mare, Ceptura, Valea Călugărească sau Pietroasele, dar și pentru livezile de prun și realizarea țuicii, la Vălenii de Munte existând și un muzeu dedicat culturii prunului, însă în egală măsură, acesta era și unul dintre furnizorii importanți de sare al Munteniei, mina de la Slănic Prahova fiind în exploatare până recent.

Din aceste motive, domnitorii Țării Românești și-au stabilit aici cramele, la Urlați, și depozitele de țuică și sare la Vălenii de Munte. Totodată, boierii Cantacuzini, Brâncoveni dar și alții și au construit conace în zonă, cel mai impresionant fiind Casa cu Blazoane de la Chiojdu, Buzău, despre care am scris aici.

Casa cu Blazoane

Însă zona, mai ascunde două surprize: așezările rupestre de la Aluniș și exploatarea chihlimbarului de la Colți.
Săpate direct în stâncă, așezările rupestre au servit drept schit și chilii pentru călugării stabiliți aici începând cu anul 1275 și au funcționat așa până la reforma lui Cuza, ulterior vechea mănăstire devenind biserica satului Aluniș.

Câțiva kilometri distanță se găsesc galeriile vechilor exploatații de chihlimbar ce au existat până în anii 60 ai secolului trecut, astăzi unele dintre pietrele găsite fiind expuse la muzeul Chihlimbarului din Colți.

Moștenirea culturală și peisajele naturale din vechiul Saac

Reședința județului Saac a fost până în 1645 la Urlați, iar ulterior a fost mutată la Vălenii de Munte în a doua jumătate a anilor 1700, pentru ca, înaintea reformelor din 1829 și 1845 să fie stabilită la Bucov. În prezent teritoriul vechiului județ este împărțit între Prahova și Buzău, Plaiul Teleajănului și regiunile vecine revenind Prahovei, iar cele ale Sibiciului și Năenilor, Buzăului.

Deși este mai puțin cunoscută turiștilor, regiunea Saac-ul poate reprezenta o destinație atractivă pentru cei pasionați de drumeții, de vinuri dar și de obiective culturale tradiționale.

Zona montană cuprinde alături de Masivul Ciucaș, și masivele Mălaia, Siriu și Podul Calului, precum și barajul de acumulare de la Siriu (o parte dintre trasee au fost refăcute de curând de voluntari) și cascada Cașoca. De altfel, zona Nehoiu – Pătârlagele este una dintre cele mai bune din România pentru practicarea raftingului, aici funcționând și câteva centre dedicate acestui sport.

În ce privește monumentele istorice merită amintite mănăstirile Cheia, Cârnu, Ciolanu și bisericile Aluniș și Calvini la care se adaugă Casa Memorială Nicolae Iorga din Vălenii de Munte, unde savantul român a organizat și o școală de vară, Casa cu Blazoane (Chiojdu) și Muzeul Cihlimbarului despre care am vorbit anterior.

Mai la sud, în partea deluroasă, puteți parcurge drumul vinului, de-a lungul căruia se găsesc numeroase crame și unde puteți descoperi viața tradițională a podgorenilor.

Plaiul Bâscilor – revitalizarea culturii Saac-ului

Deși vechiul județ nu mai există, cultura locală nu s-a pierdut, ultimii ani fiind marcați de proiecte de revitalizare a acestei moșteniri istorice.
În Prahova, în regiunea Vălenii de Munte diferite obiective sunt promovate mai mult sau mai puțin individual, în jurul traseului pe care îl reprezenta cândva drumul din Tabla Buții, dar și cel care duce la Brașov prin Cheia.

Plaiul Bâscilor

În Buzău, moștenirea Saac-ului este readusă la viață cu ajutorul mai multor asociații, dintre care merită amintite: Aluniș Art Center, un ONG care a transformat școala din satul Aluniș în galerie de artă, și #Better care organizează pe 27 august anul curent evenimentul de lansare al Plaiul Bâscilor. Cel din urmă, are ca obiectiv constiuirea unei strategii de dezvoltare și promovare comună a localităților din vechiul Saac de pe raza actualului județ Buzău, ce va cuprinde deopotrivă monumentele istorice, drumețiile și sporturile montane, dar și puncte gastronomice locale.

Moștenirea culturală

Cramele domnitorului Țării Românești erau la Urlați, iar butoaiele de stejar în care se depozita tăria la Vălenii de Munte, de altfel chiar stema județului Saac, doi butuci de vie, amintea de îndeletnicirile localnicilor

Tabla Buții – Valea Teleajănului și Valea Buzăului – 3 drumuri către Transilvania

Cele două cazărmi – Vălenii de Munte și Starchiojd

Vălenii de Munte și Casa Memorială Nicolae Iorga – plus școala de vară/ școala de fete

Urlați – cramele domnești

Casa cu Blazoane – moștenirea familei Cantacuzino

Sibiciu de Sus – Biserica cu fortificații și sediu de căpitănie de plai

Aluniș – Athos românesc – așezările rupestre

Barajul Siriu – cascada Cașoca-Nehoiu

Munți – Mălaia, podul Calului, Siriu

moștenirea Săcuienilor – vinurile de urlați gama Saac

Plaiul Bâscilor – revitalizarea zonală