România este una dintre cele mai mari țări din Uniunea Europeană, ocupând locul 9 ca mărime, cu o suprafață de 238.397 de kilometri pătrați, și a șasea după numărul populației cu 20.121.641 de persoane, potrivit recensământului din anul 2011.

Pentru o mai bună organizare administrativă, teritoriul României a fost împărțit în: comune (cu satele componente), oraşe şi judeţe. Acestea din urmă sunt în număr de 41 la care se adaugă și municipiul Bucureşti.

Cel mai mare județ din România

Județul Timiș este cel mai mare județ al țării, cu o suprafață ce măsoară 8.696,7 de kilometri pătrați, adică 3,65% din teritoriul României. Acesta se învecinează cu județele Arad, Caraș-Severin și Hunedoara. Reședința lui este municipiul Timișoara și din punct de vedere geografic este cel mai vestic județ din țară.

Potrivit datelor oficiale din anul 2020, în județul Timiș își duc viața 758.380 persoane, cei mai mulți dintre aceștia fiind concentrați în municipiul Timișoara. Numele regiunii a fost preluat de la denumirea râului Timiș. Trebuie specificat că o treime din limitele județului reprezintă, de asemenea, frontieră de stat.

Județul Timiș a fost înființat în anul 1968 prin reorganizarea teritorială a regiunii Banat. Astfel, acesta a ajuns să cuprindă zone din Arad, Bozovici, Caransebeș, Ciacova, Făget, Gătaia, Jimbolia, Lipova, Moldova Nouă, Oravița, Orșova, Pecica, Reșița, Sânnicolau Mare și Timișoara. În plan european, județul face parte din euroregiunea DKMT (o regiune europeană de colaborare transfrontalieră, înființată în anul 1997, între România, Ungaria si Serbia).

Cum au apărut județele în România?

Județul este o unitate administrativ-teritorială și își trage denumirea de la jude (din cuvântul latinesc judicium) și era specific Țării Românești. Prin înființarea acestora, domnitorii au urmărit înlăturarea oricărei autonomii politice a cnezatelor.

După Marea Unire din anul 1918 teritoriul României a fost împărțit în județe. Conform proiectului de lege, de la acea vreme, inițial s-a dorit crearea a 48 de județe mari cu o populație de aproximativ 300.000-400.000 locuitori fiecare. După mai multe negocieri cu autoritățile locale s-a ajuns la un consens și au fost stabilite 71 de județe.

Instaurarea regimului comunist în România a făcut să dispară județul ca unitate administrativ-teritorială. La 17 februarie 1968, a avut loc o nouă reformă administrativ-teritorială și s-a revenit la împărțirea teritoriului în județe. Această lege a suferit unele modificări pe 19 decembrie 1968, 1 august 1979 și 23 ianuarie 1981.

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, populația medie a celor 41 de județe ale României este de 445,000, județul Iași fiind cel mai populat (772,000), iar județul Covasna (210,000), cel mai puțin. Suprafața medie a județelor este de 5809 kilometri pătrați, județul Timiș (8697 kilometri pătrați) fiind cel mai mare, iar județul Ilfov (1583 kilometri pătrați), cel mai mic.