Toată populația de pe insula greacă Kastellorizo, situată la granița estică a Europei, la Marea Egee, a fost vaccinată. Guvernul elen a luat decizia strategică de a imuniza prioritar locuitorii insulelor cu mai puțin de 1.000 de locuitori, scrie Bild. Doar 350 de suflete trăiesc pe Kastellorizo.

Kastellorizo ​​nu este la fel de populară printre turiști ca Mykonos ori Creta, însă este un adevărat paradis secret. Cel puțin asta susține primarul Dimitris Achladiotis, care își face deja reclamă. „Nimeni nu are virusul! Am vaccinat 350 de persoane. Medicii, profesorii și garda de coastă, lucrătorii de pe șantierele de construcții, toți cetățenii noștri sunt în siguranță. Următorul pas: am cerut celor responsabili să ne permită să deschidem tavernele și cafenelele. Nu avem mulți vizitatori în acest moment, dar, dacă experții ar permite această deschidere, ar fi minunat”, afirmă primarul.

„Suntem mai mult decât gata să primim turiștii din întreaga lume. Bineînțeles, de îndată ce călătoriile vor fi permise din nou. Sperăm să avem măcar jumătate din numărul de turisți din 2019. Atunci au fost aici în jur de 50.000 de oaspeți”, a transmis edilul.

Primarul Dimitris Achladiotis: „Suntem pe punctul de a ne atinge obiectivul și de a câștiga lupta pentru sănătate”, a conchis edilul. Insula are o suprafață totală de 9,2 km pătrați și este situată la doar 2 km de coasta turcă. Este „legată” de Rodos cu feribotul și este deservită de Aeroportul Kastellorizo.

Pe 20 februarie, și autoritățile de pe Insula Ascension, teritoriu britanic din Atlanticul de Sud cu 800 de locuitori, au anunțat că vor vaccina toată populația, inclusiv cu rapel, până la mijlocul lunii aprilie. CNN scria atunci că Ascension ar putea deveni primul teritoriu din lume cu toată populația vaccinată.