Infrastructura în România este una precară, cea feroviară fiind depășită din toate punctele de vedere. Tot ceea ce s-a realizat în acest sector și merită atenție a fost construit în secolul trecut. Cu toate acestea, există un obiectiv de infrastructură feroviară care a fost abandonat fără o explicație logică.

Tunelul de sub Munții Bucegi

În anul 1913, a început construcția Tunelului „Izvor” care trebuia să lege judeţelul Prahova de județul Dâmboviţa, prin Masivul Bucegi. Reprezentanții CFR au aprobat proiectul și s-a decis realizarea magistralei Târgovişte – Pietroşiţa – Sinaia, prin munte. Astfel, s-a hotărât spargerea Masivului Bucegi, pentru a scurta distanţa dintre Moroieni şi Sinaia.

Tunelul trebuia construit în linie dreaptă, ar fi avut 6 kilometri și ar fi legat provinciile istorice Țara Românească și Ardeal. Pentru a fi finalizat cât mai repede, proiectanții au decis începerea lucrărilor din ambele sensuri, atât dinspre Sinaia, cât şi dinspre Moroieni.

Construcția a fost sistată din cauza războiului

Tunelul fusese gândit pentru a facilita transportul petrolier din zona Prahova până în Bucureşti. Din păcate, izbucnirea Primului Război Mondial din 1914 a dus la încetarea lucrărilor, care au fost reluate abia în anul 1938, fiind și acestea abandonate ulterior.

„Exista deja o zonă conflictuală. El în principal a fost gândit ca un element de strategie, pentru că chiar s-a dovedit că Valea Prahovei, care era principala furnizoare de petrol pentru Germania a fost bombardată şi circulaţia întreruptă. Acest tunel ar fi realizat o cale secundară de legătură între Bucureşti şi Sinaia”, a spus arhitectul Dan Niţescu.

În anul 1941 trupele naziste de ocupație, prezente în România au reluat construcția, dar finalul celui de-al Doilea Război Mondial a dus la stoparea lucrărilor. Cu toate acestea, construcția a fost continuată în partea dâmboviţeană unde au fost realizaţi 480 de metri, din care doar 100 au fost betonaţi. Potrivit datelor istorice, la tunel au muncit peste 2000 de oameni: nemți, ruşi, cehi, ţigani, unguri, bulgari. Trebuie specificat că dacă s-ar fi construit până la capăt, ar fi fost cel mai mare tunel din România.

Legendele tunelului

Nici până în ziua de astăzi, nu se știe de ce construcția nu a fost dusă până la capăt. Ba mai mult, una dintre intrari în tunel a fost închisă, iar legendele susțin nemţii aveau îngropată aici o locomotivă unică în toată Europa, iar tehnica nu trebuia să intre sub nicio formă în posesia rușilor.

O altă poveste spune că germanii au executat 100 de localnici care lucrau la tunel și le-au ascuns cadavrele sub dărâmături. Alţii spun că singura raţiune a fost cea a siguranţei, întrucât doar o parte era betonată.

Trebuie știut că tunelul există încă, dar a intrat în proprietate privată, după ce zeci de ani a fost depozit de brânză al societăţii de profil din judeţ. Acum, în incinta tunelului funcţionează o ciupercărie.