Voi incepe acest comentariu cu o observatie personala, departe totusi de imaginea dramatica construita de roman, dar oarecum legata de esenta lui. Mi se intampla adesea sa spun un lucru si nimic din ceea ce am dorit in fapt sa se inteleaga nu este perceput, ba dimpotriva. Intr-adevar, perceptia depinde de locul in care te afli (a se intelege la modul conceptual / cine esti / ce educatie ai/ ce interese si ce conflicte interioare de macina / realtiile sociale in care esti prins, chiar si dispozitia de moment poate cantari suficient de mult).

Povestea romanului Exclusa se petrece undeva in Sicilia traditionalista de pe la inceputul secolului XX. Firul epic urmareste o femeie măritată poartă o corespondenţă inocentă cu cel mai popular intelectual şi politician al oraşului. Soţul o surprinde şi, acuzând-o de adulter, o alungă din casă.

Tatăl tinerei o reneagă şi, temându-se de oprobiul public, se încuie într-o încăpere pe care refuză s-o părăsească altfel decât cu picioarele înainte. Marta, personajul principal al romanului, îşi dedică noua viaţă alinării suferinţelor mamei şi surorii sale, însă cei doi bărbaţi care au provocat toate aceste suferinţe nu îi lasă nici o clipă de linişte.

Între sentimentul datoriei şi legile sociale, între raţiune şi pasiune, o femeie se zbate să supravieţuiască.

Ideea ca adevarul si dragostea stau la baza unei relatii este cat se poate de utopica. Viata sociala si virtutiile formale sunt un pilon cat se poate de stabil al comunitatii. Dovedirea adevarului nu intereseaza pe nimeni in mod real, atat timp cat acesta nu aduce nimic nou si picant la o intreaga poveste suculenta.

Aparenta este in fond cea mai reala forma de existenta … si pentru multi, singura.

Desi cartea se opreste asupra unei femei, dintr-o societate conservatoare, care primeste oprobiul pe baza unui zvon lansat de sotul ei (fara ca macar acesta sa aiba o dovada concludenta), problema existentei unui set de valori si virtuti formale (neimpartasite la modul real de fiecare om in parte, ci doar superficial – in acord cu grupul caruia apartinem) se dovedeste a fi un prezent continuu in mentalitatea umana.

Altfel spus, acel “E bine sa … ” pe care suntem gata sa disecam in fel si chip la modul teoretic sau mai rau sa il luam ca pe axioma venita din ce am auzit, devine masura de judecata pentru celalalt si nu se aplica niciodata la persoana intai.

Sentinta pornita de la o axioma simplificatoare este gata oferita!

Nuantele nu isi au locul intr-o asemenea gandire. In fond pozitia pro sau contra se reduce la o polarizare excesiva – alb sau negru! Singurul compromis, acela care inchide cat de cat gura lumii este ternul gri.