Într-o perioadă în care dezbaterile despre moștenirea romană a Europei par mai vii ca oricând, istoricul spaniol David Soria publică o lucrare monumentală: „Traian. Cel mai bun împărat”, un volum de peste 700 de pagini, care reconstituie cu minuție viața și domnia unuia dintre cei mai importanți împărați ai Romei – și, totodată, unul dintre cei mai influenți arhitecți ai identității poporului român.

Recenzată elogios în presa iberică, inclusiv de prestigiosul El País, cartea propune nu doar o reabilitare istorică a împăratului Marcus Ulpius Traian, ci și o privire lucidă și profund umană asupra modului în care acest lider a gândit expansiunea imperială, inclusiv campania dură din Dacia – un punct de cotitură în istoria Europei de Est.

Traian, omul între cetățean și cuceritor

Întrebarea care dă tonul întregii lucrări – „Ne-ar plăcea astăzi de Împăratul Traian?” – este mai mult decât o formulă retorică. David Soria răspunde afirmativ, conturând imaginea unui lider atipic pentru epoca sa: accesibil, lipsit de fast, modest, direct și surprinzător de sincer. Un lider căruia îi displăcea să fie adulat și care prefera să intre în Roma nu într-un car triumfal, ci pe jos, salutând personal senatorii.

Este un portret care contrastează puternic cu imaginea imperială clasică și care, în contextul istoric, pare să anticipeze figura liderului „civil” – cu picioarele pe pământ, dar cu ambiții mari. Traian, spune autorul, „nu voia să fie curtat” – o trăsătură rară într-un secol dominat de cultul personalității și de fastul autocratic.

Campania din Dacia: între mit și realitate

Capitolele dedicate campaniei dacice sunt, fără îndoială, printre cele mai valoroase ale volumului – atât prin informațiile oferite, cât și prin perspectiva comparativă pe care o propune Soria. Dacii nu sunt prezentați ca triburi primitive, ci ca o forță militară coerentă, bine organizată, cu o armată de tip cetățenesc, similară celor din Sparta sau Atena.

Citatul din istoricul român Radu Oltean, din volumul Cucerirea romană (2017), este revelator: „Dacii aveau un nucleu de luptători profesioniști […] foarte motivați și foarte duri”. Departe de imaginea romantică, dar adesea caricaturală, a barbarului nobil, dacii sunt înfățișați aici ca parteneri de război redutabili, care au forțat Roma să renunțe la tactica vasalizării în favoarea distrugerii totale.

Simbolismul capului tăiat și teroarea imperială

Una dintre cele mai dramatice secvențe ale cărții este episodul legat de moartea regelui Decebal și de expunerea capului său pe Treptele Gemoniene din Roma – locul infam unde dușmanii Imperiului erau simbolic anihilați și moral.

Această alegere nu a fost întâmplătoare, notează autorul: Roma își clădea puterea nu doar pe arme, ci și pe teroare ca mijloc de descurajare. Masacrele preventive, cum ar fi cele împotriva bructerilor, nu erau abateri, ci parte integrantă a mecanismului de dominare roman. Puterea, pentru Roma, trebuia nu doar exercitată, ci și spectaculată.

Columna lui Traian și estetica propagandei imperiale

Autorul analizează cu finețe și celebrele reprezentări vizuale ale campaniilor lui Traian – în special Columna din Roma și monumentul Tropaeum Traiani din Adamclisi. Diferențele de ton dintre cele două sunt grăitoare: în Roma, scenele sunt mai atenuate, estetizate, aproape ceremoniale. În Dacia, în schimb, violența este crudă, directă, brută.

Columna este văzută ca o piesă de propagandă imperială sofisticată, destinată locuitorilor capitalei: ea exaltează ordinea, forța, dar și „dreptatea” cuceririi. Tropaeum, în schimb, vorbește direct soldatului roman: aici, inamicul este bestializat, iar victoria – înfățișată fără menajamente. Diferența dintre cele două sugerează o conștiință acută a publicului-țintă și a funcției comunicative a artei oficiale.

Traian, între Sevilla și Sarmizegetusa: ecourile unei identități comune

Cartea lui David Soria reușește un lucru rar: să aducă împreună istoriile paralele ale Spaniei și României, printr-un personaj comun. Traian, născut la Italica (în apropiere de actuala Sevilla), este o punte culturală între Peninsula Iberică și Carpați. Campania sa din Dacia nu a fost doar o expediție militară, ci și momentul fondator al unei lumi noi, latine, din care poporul român s-a născut.

„Împăratul care a mers mai departe decât oricare alt magistrat roman”, notează Soria. Și, odată cu el, legiunile au dus nu doar sabia, ci și legea, limba și ideea romanității – până la frontierele estice ale Europei.

Concluzie: un lider pentru ieri și, poate, pentru mâine

Traian. Cel mai bun împărat nu este doar o biografie de excepție. Este o incursiune în mentalul unei epoci, în mecanismele puterii, în realpolitik-ul antic și, totodată, o meditație asupra leadershipului într-o lume nesigură. Cu o documentare solidă și o scriitură echilibrată, cartea lui David Soria deschide nu doar un dosar istoric, ci și unul identitar.

Pentru cititorul român, ea oferă șansa de a redescoperi o figură esențială în genealogia propriei culturi. Nu doar un cuceritor, ci un fondator. Nu doar un soldat, ci un om care a înțeles că imperiul nu înseamnă doar granițe cucerite, ci și idei care dăinuie.

Recomandare:
Pentru cei interesați de istorie antică, construcția imperiilor și originile romanității est-europene, volumul lui David Soria este un must read. O asteptam si in limba romana

David Soria – „Traian. Cel mai bun împărat”, Editura Crítica, 2024, 712 pagini.