Muzeul Național de Istorie a României găzduiește joi, 17 februarie 2022, începând cu ora 12:00, la sediul său din Calea Victoriei nr. 12, sector 3, București, lansarea volumului „Armele. Istorie, poveste, pasiune”.

Proiectul editorial este inițiat și realizat de către Asociația Națională a Colecționarilor de Arme (A.N.C.A.), înființată în 2007, cu scopul de a poteja la nivel național intresele colecționarilor de arme, dar și de a descoperi poveștile din spatele acestor piese, unele dintre ele adevărate bijuterii din oţel.

Lansarea volumului va avea loc în prezența autorilor: Ioan Găucan, Pera Baity, Vili Stancu, Ștefan Bădică, Radu Vescan, Viorel Liviu Pop, Ioan Scafeș, Roland Adrian Vlăduț și Cristian Rădulescu.

În cadrul evenimentului vor lua cuvântul: dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, director general al Muzeului Național de Istorie a României, Ioan Găucan, președintele Asociației Naționale a Colecționarilor de Arme, dr. Emil Boboescu, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” și Horia Vladimir Talpeş, directorul Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România.

Lucrarea reprezintă o colecție de articole dedicate armelor din diverse perioade istorice, scrise de membri ai Asociației Naționale a Colecționarilor de Arme, și se remarcă prin bogăția și calitatea deosebită a ilustrației.

Un vechi adagiu din domeniul colecţionării de arme spune “cumpăraţi arma, nu povestea”. Dar armele pot spune o poveste pe cont propriu. Unele poveşti din cartea-album sunt susţinute de documentaţia care însoţeşte arma, iar în alte cazuri, modificările, actualizările, siglele, marcajele pot împărtăşi detaliile unei saga deosebite.