Prin hăţişul de străduţe care desenează harta Centrului Vechi descoperim, trecând pe lângă binecunoscutul restaurant Caru’ cu bere, un incontestabil punct de atracţie al Bucureştilor, o biserică desprinsă parcă din alte timpuri: Mănăstirea Stavropoleos.
Silueta ei se ridică graţioasă print-o colonadă de piatră care întregeşte imaginea unui Bucureşti medieval din care au rămas prea puţine mărturii. Arcadele de la intrare, dincolo de care se păstrează parcă neatinsă de vreme o pictură murală deosebit de frumoasă, se remarcă prin simetrie şi deschiderea care trezeşte curiozitatea privitorului de a pătrunde mai departe de ele. Situate pe un piedestal ornamentat cu sculpturi florale, cele patru coloane amintesc de stilul brâncovenesc.
Trecutul unui lăcaș de cult simbol al Bucureștilor
Înălţată la începutul secolului al XVIII-lea, biserica a fost încet-încet mărită prin grija ctitorului, arhimandritul Ioanichie, care odihneşte între zidurile bisericii sale. Astfel, pe lângă biserica finalizată în 1724 vor apărea clopotniţa şi o pivniţă.
Numele mânăstirii se leagă de momentul în care Ioanichie devine Mitropolit al Stavropolei, fiind ridicat în rang din porunca Patriarhului Ieremia, prin încuviinţarea domnitorului Nicolae Mavrocordat.
Începutul de secol al XIX-lea nu este o perioadă propice pentru mănăstire, deoarece deja în 1802 se constatau grave stricăciuni, amplificate de cutremurul din 1838. Aşa se face că se pune problema dărâmării turlei bisericii şi a renovărilor capitale.
Tergiversările de câteva decenii duc la continua degradare a edificiului. Abia în 1897 Ministerul Instrucţiunii şi al cultelor se va adresa reputatului arhitect Ion Mincu pentru restaurarea bisericii, dar constatarea experţilor merge spre concluzia că greşelile de construcţie fac imposibilă o intervenţie salvatoare.
În ciuda acestui fapt, lucrările încep şi se prelungesc aproape patru decenii din cauza contextului istoric defavorabil. Bisericii îi este adăugată o curte pe locul hanului arhimandritul Ioanichie. Porticurile amintesc de linia pridvorului, întregind un element decorativ care dă eleganţă acestui edificiu. În această curte interioară şi-au găsit adăpostul sculpturi şi pietre funerare adunate de la alte biserici din Centrul Vechi.
Doar opt ani de linişte pentru Stavropoleos, pentru că în1948 preotul Dumitru Iliescu-Palanca este întemniţat, după ce i se aduc acuze de implicare într-o organizaţie anticomunistă. Nici succesorul său, Ion Lăncrănjan, nu va avea linişte, fiind în scurt timp îndepărtat. Abia în 1991 în biserica Stavropoleos slujba va fi oficiată de un ieromonah, ca din 2008, după un veac zbuciumat, să se reînfiinţeze mănăstirea cu obşte de monahii.
Călătorul străin sau chiar bucureşteanul ce se grăbeşte prin hăţişul de străzi poate că nu a auzit niciodată povestea acestui edificiu, dar cu siguranţă că privirea îi este atrasă de frumuseţea acestei mărturii din alte timpuri, care îl invită să îi descopere misterul.
Autor: Bogdan Rodica