Primăria Municipiului Mangalia va amenaja o faleză pietonală cu o lungime de aproape 9 kilometri, de la Mangalia la Olimp.

Până în prezent, au fost finalizate lucrările de modernizare a pentru o faleză pietonală Mangalia-Saturn, pe o distanță de 2,5 km, de la hotel Paradiso până la ieșirea pe cordonul Saturn-Venus. Acestea s-au derulat pe patru tronsoane de intervenție, astfel că noua zonă de promenadă a Mangaliei a devenit un punct de atracție turistică, pe lângă Aleea Teilor și Piața Republicii, alte două proiecte realizate cu fonduri UE, informează Primăria Municipiului Mangalia.

„Acest proiect vine în completarea unor proiecte similare, implementate în ultimii ani, tot cu fonduri UE, dintre care amintesc Aleea Teilor din Mangalia, vechea faleză a orașului, infrastructura stațiunii Saturn, faleza din Neptun și zona «La Steaguri»”, a declarat primarul Municipiului Mangalia, Radu Cristian.

Foto: Primăria Mangalia
Foto: Primăria Mangalia

Edilul a adăugat că, în perioada imediat următoare, va fi finalizat și proiectul european, prin care s-a modernizat infrastructura de pe mai multe străzi din Neptun și Olimp.

„Cu această ocazie, vă anunț că în următoarele zile vor începe lucrările și la faleza din Cap Aurora, tot în cadrul unui proiect cu finanțare UE. Obiectivul nostru final este acela de a amenaja o faleză pietonală din Mangalia până în Olimp, pe o distanță totală de aproximativ 9 km”, a completat primarul.

Foto: Primăria Mangalia
Foto: Primăria Mangalia

În cadrul procesului de reabilitare, a fost dezvoltată aria de circulație, s-a reabilitat iluminatul public și cel arhitectural, au fost amplasate diverse tipuri de bănci și mobilier urban. Principala zonă de atracție a noii faleze este punctul de belvedere, prevăzut cu alei de acces și iluminat ambiental, precum și cu spații de relaxare și odihnă. Valoarea totală a proiectului este de peste 24 de milioane de lei.