Marea este una din principalele atracţii ale verii. Dacă din diverse motive aţi ales să nu mergeţi în concediu în alte părţi ale lumii şi preferaţi clasicul de acum sejur la malul Mării Negre, vă oferim o idee de ce aţi putea să vizitaţi şi ce aţi putea să aflaţi. Pentru această dată ne vom opri atenţia către un orăşel care anual este gazda unuia dintre celebrele festivaluri de muzică uşoară din România – Mangalia.

Aparent liniştit şi plictisitor, Mangalia ascunde secrete pe care mulţi dintre cei care trec vara pe aici nici nu le bănuiesc. dacă ar fi să facem o carte de vizită a oraşului aţi rămâne uimiţi:

– Este cel mai vechi oraş din Romania (aria în care se găseşte a fost locuită încă din preistorie, aici descoperindu-se vestigiile ale culturii materiale neolitice Gumelniţa)

– Oraşul este colonie greacă a cetăţii greceşti Heracleea Pontica (azi Eregli, dinTurcia), fiind întemeiat la sfârşitul secolului al VI-lea î. Hr. De menţionat este următorul aspect anticul Callatis este singura colonie dorică de la Pontul Euxin. Cetatea grecească a fost distrusă la sfârşitul secolului al VI-lea d. Hr. şi începutul secolului următor de avari şi slavi, fiind înlocuită de o aşezare de pescari, dar până acolo a cunoscut o înfloritoare perioadă sub Imperiul Roman

– Aici s-a găsit singurul papirus din România. Mormântul cu papirus a fost descoperit în 1959, fiind datat în secolul IV î.Hr. acesta era scris în limba greacă şi era singurul din Europa păstrat întreg. Există o controversă legată de acest document.  Arheologii se temeau de ceea ce s-ar putea întâmpla cu papirusul, odată scos la lumina, de aceea au invitat un specialist rus sa se ocupe de prelevarea acestuia şi de descifrarea lui, însă îndată ce documentul a luat contact cu lumina, s-a rupt în mai multe bucăţi. Cercetătorul sovietic a luat papirusul cu el în URSS, sub pretextul că încearcă descifrarea cestuia, însă de atunci, nu s-a mai ştiut nimic vreme de mulţi ani de acest document unic. Anul trecut după lungi tratative şi urmăriri ale celui care reuşise să traducă o parte din acesta, s-a reuşit identificarea documentului nepreţuit şi returnarea lui. Iată aici povestea recuperării

– Fostul port al cetăţii este în prezent acoperit de apele marii, fiind localizat în partea de sud a actualului port, însă  zidurile de incintă ale cetăţii Callatis, cât şi ruinele edificiului roman se mai pot vedea încă în apropierea faleze.

Dacă am spune că este posibil ca aici, la Mangalia, sub bolţile bazilicii să fi răsunat pentru prima data în lume imnurile slujlei Te Deum Laudamus nu ar fi exgerat sau deplasat pentru că cel care a compus această slujlă ce se ţine la evenimente festive, Sf. Niceta Remesianul era din părţile acesta.

– Tratat de pace cu Imperiul Roman, încheiat de locuitorii cetăţii, este considerat în prezent cel mai vechi document în limba latină cunoscut în estul Europei.

– Oraşul este prima staţiune balneo-climaterică din ţara noastră, băile mezotermale sulfuroase fiind cunoscute încă din antichitate.

– Din Callatis sunt originari vestiţii învăţaţi care au trait în Egiptul elenistic: Demetrios, Heracleides, Satyros, Istros, şi Thales.

– Cel mai vechi gimnaziu elen de la noi, cu profil sportiv, a funcţionat la Callatis în secolul I e.n.

– Distrusă de popoarele migratoare, cetatea va fi refăcută de biznatini şi apoi arsă de tătari la începutul secolului XIII.

– Prima menţionare a numelului sub foarma Pangalla sau Pancalia, apare în documentele medievale genoveze din secolul XIII. Abia în secolul XVI apare prima oară forma de Mangalia (denumire tătară asemănătoare cu multe toponime din Buceag).

– Între secolele XV-XVI, Mangalia a făcut parte din paşalacul Rumeliei, fiind reşedinţa unei circumscripţii judecătoreşti, numite \”caza\”.

– Geamia din Mangalia, Esmahan Sultan, este cel mai vechi lăcaş de cult musulman din România;

– În urma schimbului de teritorii produs după tratatele ce au urmat războiului de Independenţă, 1878, Dobrogea şi implicit Mangalai au intrat sub juristicţia statului român.

– Mangalia devine al doilea port ca importanţă, după Constanţa, pentru România, începând cu perioada interbelică.

– De aici a fost lansat primul submarin românesc, Delfinul.

Totuşi multe din aceste lucruri le puteţi afla printr-o călătorie la Mangalia, asta dacă tot vă aflaţi la mare şi aţi dori pentru câteva ore să renunţaţi la plajă. Muzeul de Arheologie \”Callatis\” vă aşteaptă să vă spună şi mai multe poveşti despre acest oraş, chiar la faţa locului, mai ales că acesta este ridicat chiar în jurul mormântului nobilului scit, unde a fost găsit papirusul de care am vorbit mai sus. Ce mai puteţi vedea aici sunt descoperiri arheologice din Mangalia și împrejurimi (datând din preistorie și din perioada greco-romană): vase, amfore, recipiente de sticlă, tuburi de apeducte și canalizări, mozaicul unei încăperi de epocă elenistică, colecție numismatică, inventarul Mormântului cu papirus, statuete de Tanagra, basoreliefuri.

După ce v-aţi bucurat de această lecţie de istorie antică ar fi bine să coborâţi câţiva paşi, căci la mai puţin de 500 de metri veţi putea vedea şi moscheea.

Nu rataţi

Pe drum nu rataţi: un suberek cu carne şi unul cu branză de oi, dar prin apropiere de muzeul există o gelaterie turcearcă şi dacă nu aţi făcut-o până acum, ar fi bine să încercaţi o îngheţată tradiţională. Vă garantez că nu veţi regreta.

NU uitaţi

Dacă aţi ales Mangalia ca destinaţie principală există avantajul că preţurile ar putea fi ceva mai mici decât cele din staţiuni, pentru că totuşi există 40.000 de oamenii care locuiesc şi trăiesc acolo. În plus se găsesc facilităţi precum piaţă, supermarket şi alte locuri de unde să poţi să îţi achiziţionezi ceva fără a plăti \”suprataxa\”.

Foto: Lucian Muntean