Autorităţile ucrainene vor includerea Cernobîlului în patrimoniul mondial Unesco, propunerea fiind făcută de ministrul Culturii, Oleksandr Tkatcenko, informează AFP.

“Zona Cernobîl este deja o atracţie celebră în întreaga lume. Din păcate, nu are un statut oficial”, a afirmat Maksim Polivko, ghid în vârstă de 38 de ani, care speră ca un astfel de statut să fie “un impuls pentru dezvoltarea unor infrastructuri turistice”.

Oleksandr Tkatcenko, ministrul ucrainean al Culturii de şase luni, a afirmat că zona Cernobîl este “unul dintre teritoriile cele mai emblematice ale Ucrainei” şi trebuie să fie menţinută pentru omenire.

În cazul în care demersul ucrainenilor va avea succes, Cernobîl va face parte din patrimoniul mondial Unesco alături de locuri ca Taj Mahal (India), Stonehenge (Anglia) sau Delta Dunării.

Zona de excludere Cernobîl cuprinde, pe o rază de 30 de kilometri, centrala nucleară şi teritoriile puternic contaminate după accidentul nuclear din 1986. În aprilie 1986, un reactor de la centrala nucleară din Cernobîl a explodat, devenind cea mai mare catastrofă nucleară din istorie. Această explozie a trimis un val radioactiv de-a lungul Europei.