Străbătând Drumul Naţional nr. 7, între Râmnicu Vâlcea şi Sibiu, mai exact în dreptul mănăstirii Cozia, foarte puţini dintre noi observă prezenţa unei porţi pretoriene a unui castru roman reconstituit. Este vorba despre castrul roman de la Arutela. 

Florin Cristescu

Istoricul săpăturilor arheologice din zonă începe în anii 1888-1889, când Ministerul Domeniilor a făcut aici excavări pentru captarea unor izvoare termale[1]. Astfel, o serie de săpături arheologice parţiale au avut loc sub direcţia lui Grigore Tocilescu în perioada 1891-1892. Săpăturile au fost reluate însă abia în 1967, cele mai multe merite în cadrul descoperirilor avându-le profesorul doctor Dumitru Tudor.

Castrul făcea parte din „drumul Oltului”, drum cu caracter rutier, dar şi militar, ce străbătea râul de-a lungul următoarelor fortificaţii: Romula-Acidava-Rusidava-Pons Aluti-Buridava-Castra Traiana-Arutela-Praetorium-Pons Vetus-Stenarum; drumul e menţionat şi în documentul medieval Tabula Peutingeriana, care arăta principalele drumuri ale Imperiului Roman. În privinţa numelui, au existat o serie de divergenţe, considerându-se fie că acesta ar veni de la toponimicul Alutus (Olt în lb. lat.), fie ar reprezenta un nume de origine autohtonă (dacic)[2].

O serie de surse, printre care şi numele localităţii, „Castra Traiana”, evidenţiază faptul că acest drum al Oltului a fost construit în timpul împăratului Traian, ca bază logistică pentru cel de-al doilea război dacic[3]. Castrul de la Arutela se pare însă că a fost construit în timpul împăratului Hadrian, fapt dovedit printr-o inscripţie datată în anul 137, care afirmă ridicarea edificiului de către o formaţie de arcaşi sirieni. La Arutela a existat şi o aşezare dacică, care şi-a prelungit existenţa sub stăpânirea romană.

Roman2

Ce a mai rămas astăzi din tabăra romană

Planul castrului roman se încadrează în tipicul unei tabere romane obişnuite şi nu a suferit modificări în ceea ce priveşte structura de-a lungul timpurilor. Castrul este înconjurat de ziduri, nu deosebit de înalte sau solide, romanii fiind adepţii luptelor în câmp deschis. În afara acestora se găseau şanţuri de apărare săpate în forma literei V, iar în unele cazuri în zona din faţa şanţurilor erau mai multe gropi camuflate, care aveau câte un par ascuţit în mijloc şi pe care romanii le numeau „crini” (lilia)[4].

Castrul avea formă pătrată, o mare parte din el fiind însă distrusă atât de revărsările Oltului, cât şi de apariţia, la începutul secolului al XX-lea, a unui terasament de cale ferată. Ca orice castru roman, el era orientat cu fiecare dintre laturi în dreptul unui punct cardinal. Dacă principala intrare, porta pretoria, se afla spre răsărit (reconstituită în anii ’80 – n.a), porta decumana, aflată la Vest, a rămas în continuare necunoscută. La nord şi sud se aflau porţile dextra şi sinistra.

Pe toată întinderea zidului de apărare se pot observa şi astăzi o serie de pinteni cu lăţimea de 1,50 m, cu rostul de a susţine un acoperiş din bârne, de-a lungul căruia putem deduce existenţa „drumului de rond” pentru soldaţi, sub acesta existând încăperi de locuit, grajduri sau depozite de materiale[5]. În centrul fortificaţiei se pot observa ruinele reşedinţei comandantului Pretorium. Aceasta era construită după modelul unei locuinţe aristrocratice romane, având adeseori un sistem de încălzire prin pardoseală (hippocaust)[6].

Din păcate, castrul roman a fost lăsat în stare de paragină, poarta pretoria reconstituită se află într-o stare de degradare avansată, iar informaţiile pentru turiştii care se abat prin zonă lipsesc cu desăvârşire.

Ce spun autorităţile -Castrul nimănui

Am încercat să aflăm cine este răspunzător de situaţia deplorabilă în care se găseşte, la ora actuală, castrul Arutela. După ce a contactat factorii abilitaţi, Direcţia Judeţeană de Cultură Vâlcea şi Primăria Călimăneşti, concluzia a fost stupefiantă: castrul Arutela este al nimănui.

„Castrul roman nu este în administrarea Direcţiei Judeţene de Cultură Vâlcea. Noi avem doar drept de control. Fiecare deţinător de patrimoniu este administratorul său. Castrul este, în mod normal, al Primăriei Călimăneşti, dar, aflându-se pe un teren al Arhiepiscopiei, respectiv Mănăstirea Turnu, situaţia este complicată. Am tras de mai multe ori semnale de alarmă în legătură cu situaţia în care se găseşte castrul“, a declarat directorul executiv al Direcţiei pentru Cultură Vâlcea, Florin Epure.

La rândul său, directorul Direcţiei pentru Urbanism din cadrul Primăriei oraşului Călimăneşti, Ilie Nemeş, a afirmat că din pricina unei neconcordanţe legislative, castrul roman Arutela „nu este prins“ în domeniul public al oraşului. „Terenul de sub castru nu a fost încă retrocedat Mănăstirii Turnu, iar castrul roman nu e prins în domeniul public al oraşului din cauza unei necorelări a legilor 213 (Legea domeniului public ) şi 422 (Legea monumentelor istorice). Castrul e un monument de categorie A, aşa că a rămas în suspans la cine trebuie să fie prins el în domeniu. Totuşi, noi am făcut la castru destul de multe reparaţii. Vom vedea cum facem cu prinderea lui într-un plan. Primăria nu are bani să îl întreţină şi încearcă să acceseze nişte fonduri europene pentru a îl reabilita, deşi a schimbat prin puteri proprii de mai multe ori ţigla de pe acoperiş, însă aceasta a fost furată“, a afirmat Ilie Nemeş.
NOTE


[1]Dumitru Tudor, Oltenia Romana, Bucureşti, Editura R.S.R., 1968, ediţia a II-a, p. 26

[2]Ibidem, p. 57

[3]Vasile Christescu, Istoria Militară a Daciei Romane, Editura Academiei Române, 2009

[4]Adrian Goldsworthy, Totul despre armata romană, Editura Rao, Bucureşti, 2007

[5]Dumitru Tudor, Op. cit., p. 269

[6]Adrian Goldsworthy, Op. cit., p. 125

 

Sursă: Historia