Hanul Verde a fost construit la începutul secolului al XIX-lea peste drum de Hanul Roşu, pe locul ocupat în prezent de imobilul de pe strada Franceză nr. 52. Pe planul Borroczyn din anul 1852 și în fotografiile realizate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, hanul apare ca o construcție patrulateră, cu un corp adosat pe latura vestică, o curte interioară și acoperișul acoperit cu tablă.
Numele său provine, cel mai probabil, de la culoarea în care erau vopsite zidurile. Pe planurile realizate în anii 1871 şi 1875 de către maiorul Dimitrie Pappasoglu edificiul era figurat sub această denumire. La sfârşitul secolului al XIX-lea imobilul apare descris într-un document ca fiind o veche construcţie, cu parter, un singur etaj şi pivniţele boltite ca şi prăvăliile de la parter. Despre acestea din urmă aflăm că patru erau pe strada Carol (str. Franceză), două pe Calea Rahovei şi pe colţ (str. Şelari) şi o „cârciumă cu birt” pe cheiul Dâmboviţei, scrie Muzeul Curtea Veche, pe pagina de Facebook a instituției.
La etaj existau 24 de camere ce aveau funcţie de locuit. În această clădire şi-a avut sediul până în anul 1864 pictorul şi fotograful Carol Szathmari şi tot aici din anul 1852 se afla cabinetul doctorului Eduard Spech. În primele decenii ale secolului XX clădirea ajunsese o ruină fără ferestre şi acoperiş. Edificiul a fost demolat în perioada interbelică pentru a lăsa loc unui bloc de locuințe cu magazine la parter.
În anii 2011 şi 2012 arheologii din cadrul Muzeului Municipiului Bucureşti au cercetat pe strada Şelari mai multe structuri de zid aparţinând laturii vestice şi unui număr de opt încăperi din Hanul Verde. S-a putut observa faptul că edificiul a fost refăcut complet la jumătatea sec. al XIX-lea, a doua fază de edificare fiind ușor retrasă față de aliniamentul anterior.
Patru din camerele descoperite aveau la subsol pivniţe acoperite cu bolţi aplatizate, unde cel mai probabil erau depozitate mărfurile comerciantilor care aveau prăvăliile la parterul clădirii. Într-una din încăperile hanului a fost descoperit un tronson, de cca. 4,50 m lungime, din zidul de incintă de la începutul secolului al XVIII-lea al Curţii Domneşti. Cea mai mare parte a hanului a rămas însă nedescoperită fiind suprapusă de actuala clădire de pe strada Franceză nr. 52.
Autor: Dr. Raluca Moței, arheolog, Biroul Istorie Veche și Medievală, Secția Istorie a Muzeului Municipiului Bucureşti
