Castelul Bran împlinește, pe 19 noiembrie 2017, 640 de ani de la prima atestare documentară. Motiv de mare bucurie pentru cei care-l iubesc.

Pentru a marca așa cum se cuvine acest eveniment, Castelul Bran va găzdui, în intervalul 14-19 noiembrie 2017, o serie de ateliere de meșteșuguri medievale pregătite cu atenție și pasiune de Medieval Art. Castelul se va găti cu steaguri brodate și pictate de mână cu embleme heraldice, arme și elemente de armură medievale.
Toți cei care doresc să intre în atmosfera medievală sunt așteptați, cu mic, cu mare, să-și încerce abilitățile artistice în cadrul atelierelor de pictură heraldică, de pielărie și de manuscrise iluminate. Vor picta scuturi de lemn, vor coase punguțe din piele în care se ascunde harta Transilvaniei, vor desena și picta manuscrise, așa cum se lucrau odinioară. Toate creațiile vor putea fi păstrate ca amintire de vizitatorii care se încumetă să-și dea frâu creativității.

Muzica ocupă și ea un loc distinct în cadrul manifestărilor. Astfel, se va organiza un atelier demonstrativ de muzică veche, unde vor fi prezentate și încercate instrumente de suflat din cele mai vechi timpuri. În plus, vizitatorii Castelului Bran vor asista la un concert la cimpoi scoțian, flaut travers, susținut de Esteban Alul.
Pentru a participa la evenimentele dedicate împlinirii celor 640 de ani de existență, nu trebuie decât să achitați biletul de intrare. În plus, al 1377-lea vizitator, reprezentând anul nașterii Castelului Bran, înregistrat în săptămâna 13 – 19 noiembrie 2017, va primi contravaloarea biletului și un cadou surpriză. De altfel, fiecare iubitor de istorie care va trece pragul Castelului Bran în intervalul menționat, va pleca acasă cu un steguleț al impunătorului edificiu.

Programul manifestărilor este următorul:
14-19 noiembrie, între orele 10.00 – 16.00: Ateliere de pictură heraldică, de pielărie și de manuscrise iluminate
17-19 noiembrie, ora 14.00: Atelier demonstrativ de muzică veche
18-19 noiembrie, ora 11.00: Concert la cimpoi scoțian, flaut travers, susținut de Esteban Alul
Detalii la telefon 0268.237.700, la www.bran-castle.com sau la www.facebook.com/BranCastleOfficial.