Unele destinaţii şi-au câştigat pe nedrept celebritatea, dar încă atrag mii de turişti şi odată cu ei foarte mulţi bani. Călătorim în toate colţurile lumii, vrăjiţi de miturile care s-au format în jurul unor locuri, doar pentru a descoperi, când ajungem acolo, că nu au prea multe de oferit.
Mai mult, dezamăgirea e pe măsura aşteptărilor.
Iată un top al celor mai mari capcane turistice din lume. Puteţi însă încerca să vedeţi alternativele lor. Adesea sunt cu mult mai interesante.
Stonehenge, Anglia

Aceasta construcţie de pietre misterioasă a fost descrisă ca mistică şi magică. Dar ceea ce nu vezi în imaginile care circula pe Internet sau în vederi este că Stonehenge este situată între două drumuri foarte aglomerate. În plus, trebuie să ştii că nici măcar nu ai voie să te apropii de pietre.
Vei plăti o taxă de intrare, bineînţeles, însă vei putea privi locul doar de la departare. Măsura a fost luată ca urmare a faptului că turiştii obişnuiau să ia mici bucăţi din piatra antică pe post de suveniruri.

Alternativa: Avebury, un întreg oraş prins într-un cerc de piatră. Se află la aproximativ 40 de kilometri de Stonehenge.
Piramidele de la Giza Necropolis, Egipt

Dacă te aştepţi la o călătorie liniştită în deşertul pustiu pentru a vedea aceasta celebra minune a lumii, mai gândeşte-te o data. Situate într-o suburbie nu departe de centrul oraşului Cairo, piramidele sunt vecine cu localuri Pizza Hut, KFC şi cu foarte mult gunoi.
În plus, pregăteşte-te să fii înconjurat de cei mai agresivi localnici din lume – unii dintre ei sar pur şi simplu după tine în taxi, pentru a te convinge să plăteşti o tură cu cămila. De asemenea, nu poţi atinge Sfinxul, nu te poţi urca pe piramide.

Alternativa: Piramidele de la Dahshur, un loc mai puţin aglomerat şi mai puţin stresant.
Turnul înclinat din Pisa, Italia
În afara de fotografiile obligatorii – împingând turnul – nu prea mai ai ce să faci aici. Exceptând poate să te fereşti de hăituiala vânzătorilor ambulanţi care îşi fac veacul aici. În plus, este o călătorie lungă, în special dacă vii aici dinspre Roma doar ca să vezi acest turn.

Alternativa: Domul din Pisa, o catedrala romanica plină de artă. Îţi va oferi mai multe de făcut decât să te holbezi la turn şi să aştepţi să cadă.
Ceasul astronomic din Praga
Sigur, este cel mai vechi ceas astronomic funcţional din lume. Dar poate că viziunea ta de petrecere a unor momente speciale în vacanţă nu include holbatul la un ceas gigantic cu cuc – chiar dacă e glorificat – în timp ce eşti înghiontit de alţi turişti.

În cazul în care chiar îţi doreşti să îl vezi, asigura-te să ajungi acolo în momentul începerii spectacolului, adică la ora fixă. Aşa, n-o să iroseşti 50 de minute doar privind în sus la ceas şi asteptând să îţi arate ce ştie să facă.
Alternativa: Mergi la Muzeul d’Orsay din Paris, care găzduieşte o colecţie mare de ceasuri, adunată într-o staţie de tren specială, convertită în muzeu.

Times Square, New York
Reclame care îţi zgârie retina, neplăcutii vânzatori ambulanţi care vând DVD-uri contrafacute, lanţuri de restaurante şi hoarde de turişti rătăciţi care se uita în hărţi – asta te aşteaptă în prea celebra Times Square. Rezidenţii de aici ocolesc aceasta zonă, în care spaţiul personal, dar şi spaţiile personalizate, nu mai există. E de neînţeles cum turiştii din toată lumea călătoresc până în New York ca să cumperi bomboane din magazinul M&M, să ia masa la Olive Garden sau să se holbeze la panourile publicitare.

Alternativa: Muzeul Mile din New York – un şir de 8 muzee de-a lungul Fifth Avenue. Mai puţin aglomerat, multe lucruri unice pe care să le priveşti. În plus, vei găsi şi aici mult râvnitul hot-dog american.
Mica Sirenă, Danemarca
Faimoasa statuie din Copenhaga, bazată pe legenda Mica Sirenă, este o copie. Adevăraă sirenă este ţinută într-un loc care nu poate fi vizitat de turişti. Poate este mai bine asa din moment ce sosiile acesteia au avut de suferit multe de-a lungul timpului: depaitări şi vandalizări, folosindu-se chiar de câteva ori explozibil.

De altfel nici site-urile mari de turism nu au cuvinte de laudă la adresa acestei sculpturi: o ruşine pentru memoria lui Hans Christian Andersen, în mijlocul pustietăţii, mult prea mică pentru a fi văzută, nerecomantat să ţiti pierzi vremea etc.
Alternativă: Dacă vreţi să vizitaţi ceva reprezentativ pentru marele scriitor danez vizitând statuia lui Hans Christian Andersen statue din New York’s Central Park, unde dacă vrei poţi să te caţeri pe statuie pentru poze.
Hollywood Walk of Fame, California
Dacă citeşti aceste rânduri, cu siguranţă că ai acces la internet. Aşadar pentru ce să baţi drumul până aici doar pentru acest bulevard, când ai putea să găseşti pe toţi care au aceste stele chiar din faţa computerului tău. Pe lângă aglomeraţia de rigoare, nu diferă nimic la aceste stele decât numele celor trecuţi aici.

Alternativa: Vizitează unul din Muzeele Madame Tussauds din întreaga lume. Dacă eşti aici poţi găsi unul chiar la Hollywood. Cel puţin aici poţi să te fotografiezi cu vedetele de ceară, multe din ele foarte bine realizate.
doamen ce tampenie..cum poti sa zici ca nnu are rost sa te duci in locurile acelea???? cand trebuie sa profiti de tot ce oti vedea chair daca unele sunt niste tampenii sau saunt plictisitaoare..mi se pare un articlo foarte prost eu unul deabea astpet sa ajung in new york si sa ma duc in times square ca doar muzee sunt peste tot
Aș adăuga și Sfinxul și Babele.
Sfinxul doar dintr-un singur unghi seamana cu un profil de om, din partea cealaltă are o concavitate ce nu-l mai face in niciun caz asemanator cu un cap uman.
In plus, scobiturile in acele stânci se poate deduce simplu și fără dubiu că sunt opera naturii, mai exact coroziunea produsa de acțiunea zăpezii, aceasta având acolo un strat de câțiva metri in fiecare an și care multe luni/an.
Un articol extrem de prost! Trebuie sa fii ignorant sa scrii asa ceva! Dupa capul vosttu, de ce sa mai calatorim, cand „putem vedea totul de pe laptop sau la televizor”? Mare e gradina ta, Doamne….