Biserica Precista sau „Biserica Dii”, cum o numeşte Miron Costin, a fost zidită pe locul unei biserici de vălătuci ridicată de un Teodor, probabil negustor. Ctitorită în timpul domniei lui Vasile Lupu de către de fraţii Dia şi Şerbu, fiii lui Coman, negustori brăileni, şi Constantin Teodor din Galaţi, fiul primului ctitor al bisericii, aceasta a fost sfinţită în 1647 cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” şi a fost închinată Mănăstirii Vatoped de la Muntele Athos.
La construcţia bisericii s-au folosit piatră de la Barboşi, Galați, lemn din pădurile de pe platforma Covurluiului, cărămidă şi var, nisip de pe plajele Dunării, iar mărturii contemporane amintesc de „o mănăstire, toată din piatră lustruită, cu trei turle zvelte, pe vârful cărora sunt cruci mari aurite, iar înlăuntru există o foarte mare clopotniţă, cu creneluri”, sau „o somptuoasă mănăstire (…) toată acoperită cu daruri de aur şi argint şi ridicată pe cheltuiala (…) creştinilor”.
Biserica fortificată are plan triconic şi patru încăperi – pridvor, naos, pronaos şi altar – şi a fost construită într-o concepţie originală, proprie secolului al XVII-lea, cu turnul clopotniţă inclus în corpul bisericii şi cu pod întărit, care i-au creat şi o a doua funcţie, cea de refugiu şi apărare.
Turnul este masiv, de forma unei prisme pătrate cu colţurile de sus retezate oblic, este ornamentat doar în zona cornişei, cu două rânduri de cărămidă aşezată în unghi şi cu brâul de cărămizi aşezate în zig-zag. La interior, turnul este format din două niveluri, fiind prevăzut cu o cameră pentru ascunderea valorilor, cu două metereze şi o uşă de acces, probabil, spre un balcon. Al doilea nivel era prevăzut cu ferestre şi metereze. Celălalt element de apărare la Precista este podul întărit, prevăzut cu 28 de metereze, alcătuit din două părţi, una deasupra naosului şi a doua deasupra altarului, unde se află o cameră mare în care, în caz de năvăliri, se asigurau diferite odoare şi bogăţii ale oraşului. Zvelteţea turlei de pe naos, de inspiraţie arhitecturală moldovenească, atenuează liniile greoaie ale turnului clopotniţă, iar folosirea pietrei în zidărie, printre rândurile de cărămidă, creează o notă aparte, puţin cunoscută arhitecturii moldoveneşti. Acoperişul bisericii este din şindrilă .
Zidul pereţilor de deasupra ferestrelor, până la acoperiş, este dublu, formând o galerie cât poate umbla un om. În exterior, pereţii bisericii sunt susţinuţi de cinci contraforţi – unul foarte scurt la altar urcă până la baza chenarului ferestrei, şi câte doi încadrează de o parte şi de alta absidele laterale ale naosului – iar un brâu delimitează două registre ornate diferit.
Biserica Precista a suportat toate vitregiile vremurilor, fiind arsă în 1711 de către otomani, distrusă în războaiele ruso-otomano-austriece din 1735-1739 şi 1769-1774, distrusă şi jefuită din nou de otomani în 1821.
Biserica a fost refăcută şi restaurată în 1829 şi în 1859 dar a fost serios afectată de cutremurul din 1940.
Insistenţa cererii de a salva această biserică va face ca în anul 1952 episcopul Chesarie al Dunării de Jos sa primească aprobarea pentru începerea lucrărilor.
După ce a fost restaurată, în 1953-1957 biserica a fost transformată în muzeu.
În perioada 1991-1994, biserica Precista a fost restaurată din nou fiind redată cultului ortodox.
În prezent, din construcţia veche a bisericii se mai păstrează doar zidurile, o parte a bazei turlei de pe naos şi a turnului de apărare.