Autoritățile județene din Dâmbovița au scos la licitație studiul de fezabilitate al primei pârtii din cadrul stațiunii Padina-Peștera.

Prin acest studiu de fezabilitate se are în vedere găsirea celei mai bune variante de amenajare a pârtiei Cocora, dar și a celorlalte facilități necesare stațiunii montane Padina-Peștera, informează adevarul.ro.

Autoritățile mai vor la Padina instalaţie de transport pe cablu, însumând 1.970 metri de telegondolă şi 628 metri de teleschi.

Alte facilități pe care le va avea viitorul domeniu schiabil din Bucegi sunt apreschiul care va adăposti 400 de persoane, parcare pentru 560 de mașini, bandă transportoare cu lungime de cca 320 m, dedicată în special utilizării de către schiorii echipați și multe altele.

Valoarea studiului de fezabilitate are o valoare de peste 3,6 milioane lei.

„Zona dâmbovițeană a Munților Bucegi are un potențial imens, care trebuie pus în valoare. Avem șansa ca județul Dâmbovița, prin stațiunea turistică montană Padina-Peștera să devină unul dintre principalele puncte de atracție pentru iubitorii de schi din România și nu numai, dar, în același timp, să fie un loc unde pot fi petrecute vacanțele și în celelalte anotimpuri. Impactul economic al domeniului schiabil Cocora va fi unul semnificativ. Vor fi investiții conexe, se vor crea locuri muncă, iar județul Dâmbovița va deveni una dintre atracțiile turistice ale României”, spune președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Construirea unui oraş-staţiune de la zero

Autorităţile judeţene vorbesc despre construirea unui oraş în adevăratul sens al cuvântului.

„Construirea unui oraş-staţiune de la ZERO nu este muncă uşoară. Despre acest lucru este vorba în cazul proiectului Peştera-Padina. Amploarea investiţiei nu permite paşi greşiţi şi, de aceea, am considerat necesară o dezbatere tehnică pentru a identifica eventualele probleme care ar putea apărea pe parcursul desfăşurării proiectului. Astfel, un set de documente a fost pus la dispoziţia tuturor instituţiilor care pot emite puncte de vedere în ceea ce priveşte construirea primei staţiuni turistice în România ultimilor 30 de ani”, a precizat preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.

Staţiunea Peştera-Padina este amplasată integral într-un parc natural, fiind singura de acest fel din ţară până în momentul de faţă.

Prin Hotărârea Guvernului României nr. 107/15.03.2018 privind aprobarea atestării unor localităţi sau părţi din localităţi ca staţiuni turistice de interes naţional sau local, zona Peştera-Padina din comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa, a fost atestată ca staţiune turistică de interes naţional.