În satele de pe Valea Ierului se păstrează o tradiție viticolă unică în România: de sute de ani, butoaiele de lemn cu vin sunt păstrate în mici crame săpate în coasta dealului. O imagine feerică și impresionantă care pare desprinsă din podgoriile italiene renascentiste.

Comuna Sălacea din județul Bihor, este situată pe DJ 191F, ce leagă Marghita de Valea lui Mihai, și este locuită în proporție de 90% de etnici maghiari. Dovezile arheologice arată că regiunea celor două sate care compun această localitate, Sălacea și Otomani, este locuită încă din Epoca Bronzului, însă prima atestare documentară a actualei comune datează din 1067, iar din 1215 apare în cronici sub denumirea de Zolos. Când maghiarii s-au stabilit aici, exista deja o comunitate slavă ce se ocupa de comerțul cu sare, de unde provine şi numele localităţii. Trebuie spus că sarea era un bun foarte important în comerţul medieval, motiv pentru care în 1217 Sălacea ajunge la statutul de târg comercial.

Istoria cramelor din deal – de la viticultură, la tradiție de familie

Pe parcursul anilor rezervele și comerțul cu sare s-au redus considerabil iar așezarea a devenit treptat un important centru vitivinicol. Astăzi, Sălacea este cunoscută ca fiind „Satul celor 1000 de pivniţe”, lucru pe care îl afli chiar și de pe panoul postat la intrarea în comună. Deși la o primă impresie, satul bihorean nu diferă de restul localităților din zonă, de îndată ce ajungi pe străzile care urcă în pantă la marginea localității vei descoperi o imagine cu adevărat uimitoare: săpate direct în pământul argilos al dealului și întărite cu cărămidă, sunt înșiruite nu mai puțin de 970 de pivnițe, precum niște mici crame, ce au o vechime de peste un secol și jumătate. Peisajul cel mai impresionant se găsește pe drumul ce leagă Sălacea de comuna învecinată Pir, stradă pe care în ultimii ani se organizează diverse evenimente culturale cu specific tradițional. Tot aici se află și cea mai veche pivniță încă în uz, ce datează din anul 1803.

Conform localnicilor, „pivnițele din deal” au apărut din necesitatea de a păstra pe termen lung atât vinurile, cât și celelalte produse agricole, nealterate de apă și mucegai. Satul este situat pe Valea Ierului, într-o zonă mlăștinoasă unde nivelul pânzei freatice este ridicat, motiv pentru care eventualele beciuri săpate sub case, chiar și la 1 metru adâncime, s-ar umple de apă. În aceste condiții, unii dintre țărani au decis să sape orizontal în coasta dealului din vecinătate mici pivnițe pe care ulterior le-au extins, cu timpul acest lucru devenind o tradiție locală. Cu cât mai adâncă și mai încăpătoare era pivnița cu atât mai importante erau considerate statutul și averea familiei.
De asemenea, trebuie spus că în perioada Austro-Ungară în cramele de la Sălacea se producea și se depozita „un soi propriu de vin, numit Bakator, care a ajuns și pe masa împăraților de la Viena”, după cum declara în urmă cu câțiva ani pentru ebihoreanul.ro primarul comunei, Béla Horváth. Din păcate la finalul secolul XIX și începutul secolului XX, acest soi de vie a fost atacat de filoxeră, iar ulterior în perioada colectivizării podgoriile de viță de vie au fost înlocuite cu soiuri hibride de calitate inferioară.
Acoperite cu iederă, aceste pivnițe au o adâncime de aproximativ 30 de metri și permit păstrarea butoaielor, damigenelor și sticlelor de vin la o temperatură constantă de 10-12 grade Celsius indiferent de anotimp. Multe dintre aceste mici crame păstrează încă pe frontispicii numele proprietarilor și anul construcției, iar ușile din fier sau lemn cu închizători vechi, tradiționale, dau impresia vizitatorilor că se află la poalele munților Apenini în Toscana.

Alte obiective ale comunei Sălacea: Casa de jeleri, Conacul Otomani și Podul cu Patru Arcade

Dacă ajungeți la Sălacea, alături de pivnițe aveți ocazia să vedeți și modul de viață al localnicilor de acum câteva secole. Construită în jurul anilor 1850, Casa de Jeleri, este un muzeu privat ce prezintă o gospodărie țărănească specifică acestui areal etnografic. Locuința păstrează elementele tradiționale din secolul XIX: mobilier, unelte gospodărești și obiectele de uz casnic.

Sursă foto: www.ghidulmuzeelor.cimec.ro

În satul vecin, Otomani, se găsește un alt monument istoric important din regiune. Conacul Komaromi, a fost construit în secolul al XVII de către fiul celui mai bogat om din Debreţin și a rămas în proprietatea familiei până la finalul primului război mondial. În perioada interbelică imobilul a fost achiziționat de statul român, iar ulterior în perioada comunistă a servit drept sediu de CAP. În urmă cu câțiva ani, conacul a fost reabilitat prin accesarea de fonduri europene transfrontaliere și prin efortul comunității locale și găzduiește astăzi o serie de expoziții ce amintesc de stilul de viață al nobililor de aici.
Nu în ultimul, pentru că tot vorbeam de caracterul comercial pe care localitatea l-a avut pe parcursul secolelor, merită vizitat și Podul cu Patru Arcade. Monumentul datează din secolul al XVIII-lea și este în prezent în curs de reabilitare, fiind totodată ultima mărturie a vechilor drumuri comerciale care legau așezarea de restul imperiului.

Surse: www.historia.ro
www.salacea.ro/
www.ebihoreanul.ro
www.ghidulmuzeelor.cimec.ro/ – casa muzeu Sălacea