Autor: Tudor-Cristian GONGU

Se spune despre călătorii că au darul de a bucura sufletele, de a reinventa speranța și de a mângâia gândurile. Iar atunci când drumul te poartă la lăcașuri de cult, unde vrei să descoperi istoria și spiritualitatea fiecărui loc, însemnătatea și valoarea lor culturală, călătoria își împlinește cu adevărat menirea.

Traseul: 6 obiective, 250 de kilometri, 8 – 10 ore
Unii spun că pleacă fără o țintă precisă, căutând surprizele ce vor apărea, ineditul, neprevăzutul. Noi preferăm să pregătim totul dinainte, iar dacă îndeplinim măcar două treimi din ceea ce ne-am propus, putem spune: misiune îndeplinită! Astfel, alegem să împăcăm foamea de a vedea, de a întâlni locuri şi oameni noi, cu încadrarea în buget și în timp, dar și cu efortul și oboseala ce se pot aduna. Așa am făcut şi când am ales să descoperim câteva locuri deosebite din județul Dâmbovița. Unele drumuri sau unele locuri le-am mai văzut în urmă cu mulți ani, dar asta nu ne-a împiedicat să facem un traseu ce a măsurat aproximativ 250 km și care a cuprins 6 obiective religioase. Durata călătoriei a fost de 8 – 10 ore cu tot cu opriri, pe parcursul unei zile de Duminică, iar costul combustibilului a fost de aproximativ 100 – 200 RON.

Mănăstirea Nucet – un spațiu de reculegere
Am ales ca traseu de plecare din București, DN 71, cu ieșirea prin Chitila, un drum mai puțin aglomerat, pe care am remarcat că se circulă lejer în ultima perioadă. După aproximativ o oră de mers, înainte de Târgoviște, am ieșit de pe șoseaua națională și am parcurs cei 4 km rămași până la Mănăstirea Nucet.
Intrarea în incinta ansamblului mănăstiresc Nucet se face printr-o poartă sculptată în lemn cu motive tradiționale, iar la mică distanță se află o mică biserică de lemn ce adăpostește paraclisul „Adormirea Maicii Domnului”. Însă, elementul central îl reprezintă biserica veche, cu hramul „Sfântul Gheorghe”, ce datează de la finalul secolului al XV-lea, fiind ctitorită de către pârcălabul Gherghina și soția sa, Neaga. Clădirea monument istoric este o construcție masivă, de plan triconc cu particularitatea că absidele laterale sunt de formă dreptunghiulară; absida altarului este semicirculară atât la interior cât și la exterior. Compartimentarea este cea tradițională (altar, naos, pronaos, pridvor); între naos și pronaos nu există separație. Ansamblul mănăstiresc a fost avariat și restaurat de mai multe ori de-a lungul anilor, ultima dată la cutremurul din 1940, însă biserica cu hramul „Sfântul Gheorghe” s-a încăpățânat să reziste veacurilor, chiar dacă preț de câteva decenii a servit ca biserică de mir. Per ansamblu, mănăstirea nu este una grandioasă, dar totul este îngrijit, cochet şi curat, iar aleile te invită la plimbare și reculegere.

Centrul Internațional Ecumenic – trei religii în același loc
Următoarea destinație, la vreo 40 km de aici, este Centrul Internațional Ecumenic din comuna Vulcana – Băi. Ocolim orașul Târgoviște, trecem pe lângă Universitatea Valahia şi ne înscriem către Sinaia până în dreptul comunei Doiceşti. După ce GPS-ul mașinii ne încurcă puțin, ajungem la Centrul Ecumenic şi până sus, la Biserica Ortodoxă se merge pe o alee cu pietriș. Din parcarea bisericii, cum o privești în față, în stânga şi în dreapta se arată sinagoga şi moscheea, ca un simbol al armoniei între confesiuni.
Ansamblul a fost construit în 1991 şi este un loc unic în Europa. Priveliștea oferită este una surprinzător de frumoasă, se simte că suntem la doar 50 km de Sinaia. Biserica ortodoxă, cu hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, a fost declarată din anul 2000 mânăstire. Un aspect interesant este că în această loc sunt păstrate o mică parte din moaștele Sfântului Ioan Botezătorul, dăruite de Patriarhul Ierusalimului, Diodor.
Sinagoga și moscheea sunt mai degrabă simbolice, deși dacă există grupuri mai mari care vor să se roage aici se pot derula servicii religioase. Când am ajuns noi acolo, cele două lăcașuri erau închise, motiv pentru care a trebuit să cerem cheia. Un aspect amuzant ni s-a părut faptul că atât sinagoga cât și moscheea se deschid cu aceiași cheie. Din păcate, cele două clădiri nu sunt foarte bine întreținute, așa că ne-am rezumat la a o vizita doar pe prima, continuându-ne apoi călătoria către mănăstirea Viforâta.

Mănăstirea Viforâta
Pe drumul de întoarcere către Târgoviște, la doar 7 km de oraș, ne oprim la mănăstirea Viforâta. Acest loc este renumit pentru două lucruri: pe de o parte este o mănăstire cu nu mai puțin de trei ctitori diferiți ce au trăit în perioade diferite, iar pe de altă parte este o mănăstire cu două starețe. La acest lucru, se adaugă faptul că aici se găsește icoana făcătoare de minuni a Sfântului Gheorghe. Din punct de vedere istoric, actuala mănăstire datează din 1530, fiind construită pe locul unui așezământ mai vechi din secolul al XV-lea, și este ctitorită de către Vlad Înecatul (Vlad Vodă al V-lea), descendent al voievodului Vlad Călugărul. Domnitorul muntean, intenționa să construiască aici și o gropniță domnească, însă perioada scurtă de domnie (1530 -1532) nu i-a permis acest lucru. Un secol mai târziu, Matei Basarab, cel de-al doilea ctitor, avea să rezidească din temelii mănăstirea, iar în locul călugărilor greci care au fost la început, sunt aduse călugăriţe. Ultimul ctitor este Constantin Brâncoveanu (1688-1714) și soția sa Doamna Maria, care a refăcut întregul ansamblu mănăstiresc în 1713. Icoana făcătoare de minuni a Sfântului Gheorghe este un dar primit de mănăstire în 1631 din partea voievodului Leon Tomșa, și despre ea există multiple mărturii. De-a lungul timpului, numeroasele vicisitudini, precum cutremurele, ajung să deterioreze construcția mănăstirii fiind însă refăcută de fiecare dată, ultima oară după 1977, motiv pentru care ansamblul religios pare recent. Nu am rămas foarte mult aici, pentru că la mică distanță ne aștepta următorul nostru obiectiv.

Mănăstirea Dealu – locul unde este îngropat capul domnitorului Mihai Viteazu
După cum îi spune și numele, accesul se face după ce urci un deal, sunt câteva serpentine ce te poartă în parcarea mănăstirii, care este comună cu parcarea unui restaurant terasă, aflat vis a vis de mănăstire. Ochim locul imediat și ne propunem să rămânem acolo pentru masa de prânz, deși inițial plănuisem să ajungem la Hanul de la Dragodana.
Mănăstirea este impunătoare, locul te copleșește, se simte în aer puterea lui Mihai Viteazu. De altfel, statuia marelui domnitor român te întâmpină de la intrarea în ansamblu. Fiu al lui Pătrașcu cel Bun, Mihai Viteazul este cel intrat în legendă prin faptul că, deși condamnat la decapitare de către predecesorul său, Alexandru cel Rău, a rămas în viață refuzând să-şi plece grumazul pe butucul călăului şi a rămas semeț şi drept, motiv pentru care călăul a mărturisit că nu poate lua viaţa unui astfel de om. Se știe despre uciderea marelui voievod la Câmpia Turzii faptul că a fost decapitat, iar trupul i-a fost batjocorit şi lăsat să zacă undeva, în afara taberei. După trei zile, niște sârbi l-au îngropat pe furiș, iar capul a fost luat de către comisul Radu Florescu – cel care îl ajutase pe Mihai Viteazul ca să obțină tronul Țării Românești – și îngropat la Mănăstirea Dealu, lângă tatăl său.
Clădirea bisericii Sfântul Nicolae, singura construcție care s-a păstrat din vechiul ansamblu mănăstiresc, este ctitorie a lui Radu cel Mare și datează din perioada 1500-1501, fiind totodată un important monument arhitectural al evului mediu românesc. Asemănările cu mănăstirea Curtea de Argeș – construită ulterior în 1515 – nu sunt întâmplătoare. Fațadele placate cu piatră fățuită și decorate în două registre cu arcaturi de ciubuce, dar și ornamentele caucaziene de la mănăstirea Dealu, aveau să preceadă și să servească ca sursă de inspirație pentru construcția renumitei ctitorii a lui Neagoe Basarab. Un ultim aspect care merită menționat este că la mănăstirea Dealu a funcționat prima tipografie din Țara Românească, prima carte tipărită de la noi, Liturghierul, fiind realizată aici în 1508.
Ansamblul mănăstiresc este impresionat și oferă în egală măsură un punct de belvedere de unde puteți admira o panoramă absolut superbă a orașului Târgoviște și a împrejurimilor.

Târgoviște – Biserica Domnească și Biserica Sfânta Vineri
Ultima noastră oprire este Curtea Domnească din fosta capitală a Țării Românești, mai precis cele două lăcașuri de cult istorice din incinta acestui ansamblu. Biserica mare Domnească din Târgovişte este ctitoria voievodului Petru Cercel (1583-1585) fiind zidită în aceiași perioadă cu Palatul Domneasc din imediata vecinătate. Lăcaşul poartă hramul Adormirea Maicii Domnului şi a fost realizat după modelul bisericilor de tipul cruce greacă înscrisă. Monumentul se distinge de lăcaşurile ridicate în epocă prin proporţiile sale nemaintâlnite până atunci, dreptunghiul în care se înscrie conturul exterior măsurând 14 metri lăţime şi 30 de metri lungime. De asemenea, trebuie spus că în interiorul acestei biserici se găsește cea mai amplă galerie votivă de picturi cu domnitorii munteni. Peretele de la intrare găzduiește portretele voievozilor Matei Basarab, Neagoe Basarab, Constantin Brâncoveanu şi Petru Cercel (în postură de ctitori, ţinând macheta bisericii), urmaţi de Mihai Viteazu (prima reprezentare cu coroană pe cap), Radu Şerban, Constantin Cârnul, Şerban Cantacuzino şi Radu Mihnea.
În marginea ansamblului medieval de la Curtea Domnească, se găsește un alt lăcaș de cult medieval, Biserica Sfânta Vineri. Aceasta este ctitoria lui Vlad Călugărul și a soției sale Smaranda și este cunoscută drept Biserica mică Domnească. Lăcașul a servit inițial ca paraclis, ulterior devenind un fel de schit, în jurul cărora au fost construite mai multe chilii, unde avea să funcționeze în anii 1700 una din primele școli din Muntenia.

Către seară ne îndreptăm spre Pitești şi ne întoarcem acasă pe autostradă puțin obosiți, dar cu sufletele mai pline de liniște, bucurie şi lumină.