Oraşele pierdute au existat, au fost prospere, au avut o mulţime de locuitori, au intrat într-o perioadă de declin, au dispărut şi mai târziu locaţia lor a fost uitată. Majoritatea acestor adevărate metropole antice au fost descoperite ulterior de arheologi, iar cultura şi civilizaţia lor au fost studiate de oamenii de ştiinţă. Iată un scurt top al celor mai mari şi mai remarcabile cinci oraşe dispărute care fascinează şi azi lumea.
Machu Picchu (Peru): Oraşul Pierdut al Incaşilor

Machu Pichu a fost un oraş situat la altitudinea de 2 430 metri pe creasta muntelui care umbreste Valea Urubama din Peru. Acesta este cel mai cunoscut simbol al Imperiului Inca. Se pare că a fost construit în jurul anului 1450 şi a fost abandonat 100 de ani mai târziu, când imperiul a fost cucerit de conchistadorii spanioli.
Deşi citadela se situează la numai 50 de kilometri de Cusco, capitala incaşă nu a fost descoperită niciodată deoarece a fost distrusă de spanioli. De-a lungul anilor pădurea tropicală a crescut în jurul ruinelor, ascunzându-le. Puţini erau cei care cunosteau locaţia acestora. În anul 1911 exploratorul Hiram Bingham a descoperit oraşul pierdut şi a lansat ipoteza ca acest oraş a fost locul în care a luat naştere civilizaţia incaţă. Mai târziu, oamenii de ştiinţă, care au studiat situl arheologic, au spus ca metropola ar fi fost, de fapt, locul de retragere al roialităţii incase în vremuri de război.
Angkor (Cambogia): conţine cel mai mare monument religios

Angkor înseamnă „oraş” sau „capitala” în limba khmera şi a fost capitala Imperiului Khmer din care s-a dezvoltat ulterior Cambogia de azi. Imperiul a atins înflorirea maximă între secolele al IX-lea şi al XV-lea e.n. şi a fost pentru 600 de ani centrul spiritual, economic şi cultural al lumii sud-asiatice. Este cel mai mare monument religios din lume, iar ruinele lui sunt situate în apropierea oraşului Siam Reap. Ultimele cercetări arată ca oraşul se întinde pe o suprafaţă de 3000 de kilometri pătraţi şi adăpostea 500 000 de locuitori. Dispariţia acestuia a survenit în urma unui dezastru natural datorita suprapopulării, defrişărilor şi inundaţiilor.
Memphis: capitala antică a Regatului Egiptului
Memphis a fost capitală vechiului Imperiu Egiptean de la fondarea acestuia şi până în anul 2200 î.e.n. Numele antic egiptean al oraşului era Ineb Hedj şi potrivit scrierilor lui Herodot, a fost fondat în jurul anului 3100 î.Hr. de Menes, înfăptuitorul unirii celor două regate ale Egiptului.

Adapostea cca 30 000 de oameni şi era cea mai mare aşezare omenească a vremii antice. A atins momentul de apogeu în timpul cele de-a şasea dinastii şi a intrat în declin la scurt timp după cea de-a XVII-a. A fost readus la viaţă în timpul stăpânirii persane, dar a devenit al doilea oraş al Egiptului după fondarea Alexandriei de mare cuceritor macedonean. În timpul stăpânirii romanice Alexandria şi-a păstrat statutul de prima citadela egipteană, Memphis rămânând pe locul doi. Ulterior a fost abandonat şi a devenit doar o sursă de aprovizionare cu piatra pentru aşezările apropiate.
Petra: Orasul sculptat in munte
Petra („fortareaţa”) se află pe versantul muntelui Hor în bazinul ce se întinde de-a lungul munţilor care umbresc valea ce face legatura dintre Marea Moartă şi Golful Aqaba. Este faimoasă datorită structurilor sculptate în rocă muntelui. A fost descoperită în anul 1812 de către exploratorul Johan Ludwig Burchardt.
Petra nu era numai o fortareaţă, ci şi un important nod al rutelor comerciale care treceau către vest spre Gaza, către nord spre Damasc şi care traversau desertul către Golful Persic. Declinul sau început în timpul dominaţiei romane în mare parte datorită faptului că rutele de comerţ s-au mutat pe mare. În anul 363 un puternic cutremur a distrus o mare parte a clădirilor şi a restricţionat accesul la principala sursă de apă a oraşului.

Palmyra (Siria):Podul deşertului
Palmyra a fost un important oraş antic sirian. Vreme îndelungată a fost un popas important pentru călătorii care traversau deşertul sirian, fiind cunoscut sub numele de Podul deşertului.
A intrat sub stăpânire romanică la jumatatea primului secol, iar în perioada următoare, cetăţenii arabi ai bogatului oraş au împrumutat obiceiuri atât de la greci şi romani, cât şi de la iranieni. Numele vechi al oraşului, Tadmor, este menţionat şi in Biblia evreilor, unde este descris ca fiind oraşul construit de Regele Solomon, fiul lui David. Palmyra s-a format în timpul domniei lui Tiberius şi s-a dezvoltat constant datorita faptului că era cel mai important nod al rutelor comerciale care făceau legatura între Persia, India, China şi Imperiul Roman. În secolul al VI-lea oraşul a fost cucerit de musulmanii arabi, iar după anul 800 oamenii au început să plece din Palmyra.
Din păcate acest loc nu poate fi vizitat în prezent, din cauza conflictului armat din Siria. De asemenea actiunile ISIS din ultimii doi ani au demolat o parte din templele romane.

Pompeii (Italia): Oraşul îngropat în cenuşă
După cum se ştie, oraşul Pompeii a fost distrus în totalitate de o erupţie a vulcanului Vezuviu în anul 79. Metropola a fost acoperită în totalitate de cenuşă şi a fost pierdută timp de 1700 de ani până la descoperirea lui accidentală din anul 1748. Săpăturile ulterioare momentului descoperiri acestui oraş au furnizat o mulţime de detalii şi informaţii despre cultura şi civilizaţia unui oraş din perioada de înflorire a Imperiului Roman.
