Viena este un oraș pe care mulți români l-au vizitat sau își doresc să facă acest lucru. Foarte mulți la prima vizită aici, cu siguranță vor merge în centrul orașului. Arhitectura fabuloasă a Palatului Hofburg, a Catedralei Sf. Ștefan, a Universității sau a Primăriei reprezintă în sine o bucurie pentru orice călător. În același timp, dincolo de aspectul lor grandios, poți descoperi o istorie întreagă.

De exemplu, chiar în inima Vienei, la Palatul Hofburg, poții descoperi un balcon care, deși este închis de mai bine de 70 de ani, face parte din istorie: În el au fost rostite două discursuri memorabile, aflate la poli opuși ai umanității. În același timp, îți oferă ocazia perfectă de a-i vorbi copilului tău despre cea mai întunecată perioadă din istoria Europei.

Pe 15 martie 1938, aproximativ 200.000 de austrieci s-au adunat în Heldenplatzi, pentru a-l ovaționa pe Adolf Hitler în timp ce acesta anunța, din balconul Palatului,„intrarea patriei mele în Reichul German”. Mulțimile s-au adunat și în anii următori pentru a sărbători aniversarea Anschluss-ului, adică a anexării Austriei de către Germania nazistă.

Sursă foto: dw.com

După al Doilea Război Mondial, balconul a fost închis. Austria s-a denumit „prima victimă” a lui Hitler și a refuzat să-și asume responsabilitatea atât pentru Anschluss, cât și pentru crimele naziste ulterioare. Abia la începutul anilor 1990 națiunea a început să-și examineze critic rolul în acea epocă, după cum relatează Deutsche Welle.

Supraviețuitorul Holocaustului Elie Wiesel (1928 – 2016) este singura persoană care a ținut un discurs pe balcon din 1945 și până în prezent.

Balconul a fost făcut accesibil publicului o singură dată în istoria sa de după război: în 1992, supraviețuitorul Holocaustului și câștigătorul Premiului Nobel pentru Pace Elie Wiesel a ținut un discurs de aici, îndemnând ascultătorii să lupte cu rasismul și să confrunte trecutul țării. „Balconul nu înseamnă nimic, în sine. Este un simbol, nimic mai mult. Purificarea, schimbarea nu pot veni de la balcon. Trebuie să vină de jos”, a spus el.