În mod tradițional, Cercul Militar Național organizează în fiecare an Balul Toamnei, oferit personalului militar și civil din armată.

 Anul acesta, balul a fost organizat în data de 22 octombrie, între orele 19.00 – 24.00, în Sala Bizantină. Programul balului a cuprins momente muzicale, dans, divertisment și bufet contracost. Ținuta a fost obligatorie, iar accesul a fost pe bază de invitație.

dsc_0136

Palatul Cercul Militar Național este o clădire din Bucureşti care găzduiește instituția centrală de cultură a Armatei Române, cu profil cultural-educativ, artistic, recreativ-distractiv, precum și de imagine, reprezentare și protocol.

Sala Bizantină își trage numele de la concepția în stil bizantin, la care se adaugă elemente specifice artei tradiționale românești. Sala este dominată de un șir de arcade care susțin un plafon casetat, arcade ce se sprijină la rândul lor pe un șir de coloane înnobilate cu frize din stucatură aurită. În interiorul arcadelor romane, la ultima renovare au fost adăugate fresce murale reprezentând imaginile unor conducători ai României independente și unele momente de referință din istoria poporului român.

dsc_0089

Inițial sarbatorită pe 2 octombrie în primii ani după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, din anul 1959 Ziua Forțelor Armate Române este 25 octombrie. Această dată conturează eliberarea definitivă a teritoriului național temporar ocupat în urma Dictatului de la Viena.

Ziua Armatei este legată efectiv și afectiv de Transilvania, leagănul genezei și evoluției istorice a poporului român, de obiectivele și sentimentele Armatei Române, care au vizat întotdeauna îndeplinirea idealurilor naționale: unitate, independență, suveranitate și integritate teritorială.

Autor: Ştirbu Corina