Știați că, în perioada interbelică, agricultura se făcea în Dobrogea de Sud (Cadrilater) și cu ajutorul cămilelor? Crescătoria de unde proveneau cele din imaginea de mai sus se afla în localitatea Duranlar și erau ale lui Zaharia Holevici („un om cult, modest, muncitor și plin de energie”). El a fost căpitan în armata română și decorat în marea bătălie de la Mărășești. Interesant este că presa bulgară îl prezintă ca fiind un fermier bulgar, pe nume Zheko Holevich, dar aceasta este cu totul altă poveste…
Se știe că, de-a lungul a sute de ani, Imperiul Otoman a folosit în Dobrogea cămile atât pentru transportul mărfurilor, cât şi la muncile câmpului. Într-un număr al publicației Analele Dobrogei din 1934 se spunea că „erau bune și de carne, dar nu se mâncau din cauză că erau scumpe; dădeau lapte, nu erau pretențioase la mâncare și nici nu aveau nevoie de apă. Aceste animale ar fi fost perfecte pentru Dobrogea, unde clima este uscată, vegetația arsă și plină de scaieți și mărăcini, iar șesurile sunt pietroase.” E adevărat că înainte de alipirea Dobrogei in 1878, existau și multe familii de arabi care știau să strunească aceste animale.
Însă după alipirea de România, aceste animale au dispărut în timp, ultima consemnare a unei crescătorii de cămile datând din anul 1934. Așa se face că în satul Duranlar, la doar 17 km de oraşul Cavarna din Cadrilater, în ferma lui Zaharia Holevici se aflau ultimele cinci cămile bactriene. Acestea se adaptaseră bine vremii din Dobrogea, erau rezistente, extrem de folositoare și „dădeau lapte, iar la tunsoarea din mai lăsau 20 de kilograme de lână”. Din aceeași publicație aflăm că, într-o iarnă grea, fermierul Holevici a observat că cele cinci cămile îi dispăruseră din şopron. Le-a căutat disperat câteva zile, fără să le găsească niciunde.
După o vreme însă, oprindu-se furtuna și mergând pe câmp, fermierul a observat o movilă ciudată de zăpadă, din care ieşeau aburi. A mers acolo, a dat zăpada la o parte şi a găsit cămilele strînse unele în altele, cu puiul la mijloc, ascuns la căldura lânii. Însă dacă nu vremea aspră de la noi, altceva le-a venit de hac: împerechindu-se doar între ele, acest fapt a dus la apariţia unor boli de sânge, fapt ce le-a condamnat, într-un final, la dispariție… Publicația Analele Dobrogei concluziona: „Este cu păcat că niște animale atât de utile pentru muncile agricole ale Dobrogii și care împrumută peisagiului dobrogean atâta pitoresc, să piară din lipsa de interes..”.
Sursă info și foto: Bogdan Bola
