Capitala țării are numeroase contraste, unele survenite datorită transformărilor firești ale unui oraș, altele datorate unor calamități sau decizii radicale ale unor lideri. Străzile Capitalei României ascund povești neștiute pentru unii dintre noi. De exemplu, nu mulți au habar despre existența unei străzi cu un singur număr.

Este vorba despre strada Vasile Adamachi, care găzduieşte Sinagoga Mare, ce datează din anul 1847. Sinagoga Mare, cunoscută la început ca „Sinagoga Poloneză”, a fost construită între anii 1845-1846 în București de către comunitatea evreilor așkenazi proveniți din Polonia și este primul mare edificiu de cult al acestei obști. Conform tradiției, pe acest loc s-ar fi aflat anterior patru mici lăcașe de cult iudaice ridicate de diferite categorii de meseriași. Ea a fost inauguarată de Anul Nou evreiesc în 1847 de către marele rabin Meșulam Zalman Fränkel și de rabinul Zalman Barav.

Ea a primit denumirea de Sinagoga Mare pentru că, după construire, a fost multă vreme cel mai mare lăcaș de rugăciuni al evreilor din București. La începutul secolului al XX-lea s-au efectuat o serie de intervenții în urma cărora s-a modificat arhitectura edificiului. Transformările efectuate de arhitectul Stomer în 1903 a dat clădirii forma pe care o are astăzi, iar lucrările din 1909 coordonate de arhitectul Petre Antonescu au urmărit efectuarea unor modificări în zona chivotului sfânt.

În anii următori s-au făcut unele lucrări de modernizare: s-a introdus electricitatea (1915), s-au construit scări suplimentare spre balcoanele etajelor, s-a schimbat instalația de încălzire centrală și s-au înlocuit decorațiile degradate după planurile realizate de arhitectul Jean Locar. La acest templu a slujit ca rabin dr. Meyer Abraham Halevy în perioada 1926-1935. În anul 1936, sinagoga a fost repictată în stil rococo de către Ghershon Horowitz. După avarierea sa în cutremurul din 10 noiembrie 1940 și a devastării de către legionari în ianuarie 1941, s-au efectuat lucrări de reparații în 1945.

La finalul perioadei comuniste mai multe case ce înconjurau Sinagoga au fost dărâmate, astfel că locul caselor a fost luat de blocuri și alte construcții înalte. Sinagoga a rămas neclintită, la numărul 11. De altfel, acesta este și singurul număr de pe strada Vasile Adamachi. Totuși a fost înconjurată de un cvartal de blocuri de zece etaje în formă de U, astfel încât ea este ascunsă vederii publicului.

Sinagoga a fost salvată de la demolare printr-un protest internaţional. Totodată, pentru comuniști a contat și faptul că Academia Română a declarat-o monument arhitectonic.

Începând cu anul 1991, pe strada Vasile Adamachi, se află Muzeul Holocaustului din România. În perioada 2004-2007 a fost renovat exteriorul clădirii, muzeul fiind redeschis pe data de 30 iulie 2007, dar sinagoga nu mai este folosită pentru serviciu religios în mod curent.