Ciclul sărbătorilor de Anul Nou, început cu Ajunul Crăciunului, s-a încheiat cu Ajunul Bobotezei, sărbătorit la cinci ianuarie. Acest ciclu este împărțit simetric de Revelion, în două părți. Prima parte, desfășurată între sărbătoarea de Crăciun și Revelion, a fost marcată de mărirea nopții, de sporirea frigului și a întunericului (odată cu solstițiul de iarnă, însă, ziua a început să crească). Anul se naște, îmbătrânește și moare – iar Revelionul a marcat moartea și renașterea acestuia.
Sfinții sărbătoriți de-a lungul anului se raportează și ei progresului. Cei mai tineri sunt sărbătoriți la începutul anului: Sânvăsâi, Dragobete, Sângiorz, pe când la mijlocul anului urmează sfinții cei maturi: Sântilie și Sântămăria. Astfel, bătrânii Moș Nicolae, Moș Ajun și Moș Crăciun sunt sărbătoriți la finalul anului. Există, totuși, și excepții de la această regulă, precum Moș Alexă și Baba Dochia, care sunt sărbătoriți la începutul anului, primăvara, scrie Muzeul de Artă Populară dr. Nicolae Minovici, pe pagina de Facebook a instituției.
Anul Noul debutează cu sărbătorirea Sfântului Vasile la întâi ianuarie, în tradiția populară sfântul fiind considerat „Crăciunul mic” sau „fratele Crăciunului”. La cinci ianuarie ne-am aflat în ajunul unei alte sărbători care a marcat o turnură importantă în progresul anului și felul acestuia: ajunul Bobotezei sau ziua Crucii, zi bună de postit. În această zi, femeile se duceau la cimitir cu tămâie și cărbuni, pentru a afuma copiii și morții, dând apoi de pomană pentru cei din urmă.
Boboteaza marchează așadar încheierea ciclului sărbătorilor de Crăciun și deschide mai departe calea către înnoire. Se crede că, dacă pământul va fi îmbrăcat în promoroacă, sunt prevestite belșugul și sănătatea anului. Frigul ar trebui să dispară de acum, iar dacă streșinile curg, se va face mult vin. La șase ianuarie se realizau diverse ritualuri ce aveau scopul de a alunga spiritele rele sub pământ, de a purifica văzduhul prin zgomote (la biserică se trăgeau focuri de pușcă sau de pistol). Alte denumiri ale sărbătorii sunt Iordanul, Botează, Botez, Apă-botează, sau „Chiraleisa”.
Imediat, la șapte ianuarie, sărbătorim un sfânt de referință pentru religia creștina: Sfântul Ion. Se crede din bătrâni că e ziua în care s-a făcut lumea. Multe familii îl au pe acest „Sânt-Ioan” ca patron al casei. Exista un obicei, ce persistă azi, ca toți oamenii să fie stropiți cu apă sau cu zăpadă acum, pentru a fi feriți de boli tot anul. Ar trebui ca de acum să fie înfrântă iarna (dacă zăpada a fost adusă de Sân-Nicoară cu cal alb, Sânt-Ioan o alungă cu calul negru).
Femeile sărbătoreau în noaptea de șapte ianuarie, de Sântion, cu mâncare și băutură, spunând că se „iordănesc” (sinonim pentru beție): cântau, jucau, chiuiau, ieșeau pe drum și făceau tot felul de șotii. De pildă, ele amenințau bărbații că îi vor arunca în râu. Aceștia ofereau ca răscumpărare o vadră (10 litri) de vin. În cazul sărbătorii practicate de tinerele femei căsătorite este, de fapt, vorba de o supraviețuire a unei petreceri specifice cultului dionisiac, numită de acum Iordănitul, Tontoroiul sau Ziua Femeilor. Orice reguli de etichetă erau cu totul abolite.
Mai departe, luna ianuarie va fi marcată de sărbătorirea, în ziua a 11-a a anului, a lui Tudosie cel Mare, inițiatorul vieții călugărești. El apără omul de visuri rele și de năluciri. Șaisprezece ianuarie e o zi de mare însemnătate în mentalul colectiv, amenințat de prezența lupilor, al căror pericol e resimțit până la finalul lunii: se serbează Sânpetrul Lupilor. Sfântul leagă lupii de bot pentru a nu mai mânca vitele.
Femeile nu se piaptănă, nu se aruncă gunoiul sau cenușa, nu se coase sau toarce, tot de teama lupilor. Femeile nu lucrează azi pentru că e risc de arsuri. Se mânâncă plăcinte, pentru a nu se pierde în călătorie. Ne apropiem de miezul iernii. Următoarea zi, la șaptesprezece ianuarie, e sărbătorit Antonie cel Mare, întâiul călugărit, la Kiev. El a legat diavolul care a încercat să-l ispitească. Ziua următoare sunt sărbătoriți Atanasie și Chiril, cei care țin ciuma în lanț. Perioada se mai numește și Atanasiile. Urmează la douăzeci ianuarie Cuviosul Efitimie cel Mare, iar după patru zile, Sf. Mucenic Agapia.
Îndreptându-ne către finalul lunii, în ziua a 25-a, încep Filipii de Iarnă, care sunt sărbătoriți în mai multe zile (chiar zile diferite în funcție de zona etnografică). E serbat acum, mai ales de lemnari, Grigore Teologul, cel care a însănătoșit oameni. Tot el e protector al vitelor. De aceea, gura sobei este lipită ca să se lipească astfel și gura lupilor. Ziua mai indică sfârșitul perioadei de împerechere a lupilor.
Urmează la 27 ianuarie, aducerea moaștelor Sf. Ioan Gură de Aur, (Crisosom sau Hrisostom). Calendarul întâii luni a anului e încheiat de Filip Șchiopul, pedepsit că s-a abătut de la dreapta credință. Luna invită așadar către înnoire, e încărcată de energie mistică, are perioade bune de muncă, cât și zile de sărbătoare (nu puține), pregătind venirea primăverii. Răul se arată în numeroase forme: prin pedepsele primite de la divinitate în cazul nerespectării anumitor reguli, adesea parcă stârnite dintr-o superstițiozitate. Dar e mai bine să nu greșești – și să nu pui la încercare răbdarea sfinților.
Autor: Mădălina Manolache / Muzeul de Artă Populară dr. Nicolae Minovici
- Foto sus: Vârtelniță din colecția dr. Minovici, metaforă a trecerii timpului, adesea adoptată ca motiv decorativ în arta populară
Bibliografie:
Ghinoiu Ion, Sărbători și obiceiuri românești, Editura Elion, București, 2002.
Antoaneta Olteanu, Calendarul tradițiilor populare, Editura Paideia, 2009.