Podul Minciunilor se numără printre cele mai cunoscute obiective ale Sibiului. Podul Minciunilor sau Podul culcat este un pod metalic, construit în anul 1859 deasupra străzii Ocnei care făcea legătura între Orașul de Jos și Orașul de Sus.
Din cauza faptului că podul respectiv a fost primul ridicat fără piloni de sprijin, i s-a mai spus şi “podul culcat”. În dialectul săsesc “culcat” (lugenmarchen) este omonimul cuvântului “minciună”, de aici a apărut confunzia. El este o pasarelă pietonală ce face legătura dintre Piața Mică și Piața Huet şi este cel mai vechi pod din fontă aflat în serviciu pe teritoriul actual al României. A fost al doilea pod european realizat din fontă turnată și primul din spațiul românesc.
Podul prezintă o singură deschidere de 10,40 m, formată din patru traverse metalice arcuite, asamblate la cheie prin bulonare și decorate cu rozete și cu câte un brâu de elemente înscrise în cercuri. Arcele au secțiune constantă cu ornamente vegetale sau geometrice de factură neogotică. Traversele metalice arcuite din partea de sud au cercurile cu diametru maxim decorate cu stema Sibiului, iar cele din partea de nord poartă inscripțiile “1859”, respectiv “FRIEDRICHS HÜTTE”. De o parte și de alta a podului, înspre sud și nord, pe marginile de piatră ale pasajului pietonal de sub pasarelă se află patru corpuri de iluminat din fontă turnată.
Scurt istoric
Până la construirea acestui pod, accesul între cele două sectoare ale pieţei se făcea pe sub un conglomerat de clădiri, demolat în 1851. Zidul care susţine scara înglobează un ancadrament pătrat din piatră, vestigiu al unei construcţii medievale.
Până la mijlocul secolului al XIX-lea, accesul în cetate se făcea printr-un tunel curbat, ce trecea pe sub un rând de case, edificate începând cu mijlocul secolului al XV-lea, care împărțeau Piața Mică în două părți. Partea nordică a acestui complex de clădiri se termina cu un turn de apărare edificat inițial în secolul al XIII-lea, mai târziu transformat in locuințe, sub care se realiza accesul în tunel și Piața Mică. La reconstrucția scărilor în anii 1850, doar scara de pe latura estică a fost realizată integral (Burgerstiege – Scara Cetățenilor), cea de pe latura vestică fiind realizată până la jumătate. Tunelul se termina la sud sub Biserica Arcadelor, o clădire mai veche, transformată la începutul secolului al XVIII-lea în biserică evanghelică. Aceasta clădire beneficia de arcade atât la nivelul tunelului, căt și la nivelul pieței.
Locul pe unde trecea tunelul era denumită „Băncuțele Minciunilor”, acest nume fiind dat de Damasus Dürr în secolul al XVI-lea. Acest pod a servit inițial, după spusele localnicilor, pentru circulația căruțelor. Localnicii au denumit pasarela “Podul minciunilor”. Autoritățile orașului au amenajat o promenadă superioară pe pod și una pe sub pod, ambele fiind luminate de felinare.
Podul provizoriu de lemn, în anii 1850, schiță realizată de Spreer/Provisorischen Holzbrücke um 1850, vom Künstler Spreer
Felinarele de pe promenada superioară și-au schimbat forma în decursul timpului. La început, pe suporții de la marginile balustradelor era câte un singur felinar, pe care autoritățile maghiare le-au schimbat cu felinare fără pereți de sticlă și cu însemnul regalității (o coroană aflată deasupra acoperișului). După Unirea Transilvaniei cu România, s-au menținut felinarele existente anterior, tăindu-se doar coroana de deasupra. Ulterior, s-a modificat suporții de fontă pe care s-au amplasat câte două felinare.
Legende
Podul Minciunilor din Sibiu ascunde patru dintre cele mai frumoase legende care circulă de peste 140 de ani pe aceste meleaguri.
Se spune de exemplu că acest pod era traversat în special de tinerii îndrăgostiți care își jurau iubire pe veci. Fetele jurau de asemenea că sunt fecioare, dar după noaptea nunții bărbații aveau să constate că acestea de fapt au mințit. Drept pedeapsă, fetele erau aruncate de pe pod. O altă legendă spune că dacă cineva spune o minciună în timp ce traversează, podul se cutremură până când îl aduce pe mincinos cu picioarele pe pământ.
Tot despre Podul Minciunilor din Sibiu se spune că era un loc obișnuit de întâlnire pentru tinerii care studiau la Academia Militară. Aceștia își dădeau întâlnire cu fetele aici, dar apoi nu mai apăreau, lânsându-le pe tinere să aștepte degeaba. O altă legendă spune că podul era străbătut adesea de negustori care obișnuiau să îi mai înșele pe localnici. Atunci când un astfel de negustor era prins, localnicii îl aruncau pe comerciantul mincinos de pe pod.
Cea mai cunoscută legendă este că podul are urechi și o putere greu de imaginat astfel că, la fiecare minciună auzită, el începe să geamă din toate încheieturile și se prăbușește, aducând mincinosul cu picioarele pe pământ.
O altă legendă vorbeşte despre faptul că Piaţa Mică fiind piaţa negustorilor era, pe cale de consecinţă şi cea a tocmelilor, a negocierilor. Uneori, aşa cum se întâmplă în orice troc, existau şi clienţi păcăliţi. Aceştia se întorceau cu marfa cumparată şi, în hohotele de râs ale mulţimii, îi aruncau de pe pod pe negustorii prinşi cu ocaua mică. În acest fel, aceştia nu doar că nu îi mai înşelau niciodată pe sibieni ci serveau drept pildă pentru toţi precupeţii necinstiţi.
Dincolo de legende, realitatea este că Podul Minciunilor este unul dintre cele mai frumoase, dar și cel mai vechi pod din fontă construit în România.
Autor: Ologu Neagoe Andrada Oana